©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul al Institutului European din România” (www.ier.ro). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document was made available with the support European Institute of Romania (www.ier.ro). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

Douiyeb împotriva Ţărilor de Jos (MC) –31464/96

Hotărârea din 4.08.1999

Art. 5 § 1: Proceduri legale

Eroare materială într-o ordonanţă de reţinere: neîncălcare

Art. 5 § 4: Examinarea legalităţii detenţiei

Pretinsa neexaminare a legalităţii reţinerii de către un judecător: neîncălcare

În fapt – Suspectat că a încălcat art. 250ter din Codul Penal, care condamnă proxenetismul, reclamantul a făcut obiectul unui mandat de arestare. A fost arestat în mod legal la domiciliul său de către poliţişti, care, potrivit procesului-verbal, i-au prezentat mandatul de arestare. După ce persoana în cauză a fost interogată de poliţie, care l-a informat cu privire la motivul interogării, adjunctul procurorului a dispus reţinerea sa. Ordonanţa respectivă făcea trimitere la art. 250 din Codul penal şi menţiona infracţiunea de „incitare la acte de imoralitate”. A doua zi, reclamantul a fost adus în faţa unui judecător de instrucţie. Parchetul a solicitat plasarea în arest preventiv în temeiul art. 250ter din Codul penal. Avocatul reclamantului a solicitat eliberarea clientului său, menţionând că acesta a fost reţinut sub suspiciunea de încălcare a art. 250 din Codul penal, ceea ce nu autoriza, în opinia sa, reţinerea. Considerând ca reţinerea nu era nelegală, judecătorul de instrucţie a dispus plasarea în arest preventiv a reclamantului. Mandatul de arestare menţiona art. 250ter din Codul penal. În continuare, tribunalul districtual a dispus menţinerea în detenţie a persoanei în cauză, însă aceasta a fost pusă în libertate din cauza lipsei de spaţiu din închisoarea unde trebuia să fie încarcerat. Reclamantul a fost ulterior achitat.

În drept – Art. 5 § 1 lit. c): Curtea observă că, în dreptul Ţărilor de Jos, plasarea în arest preventiv poate fi ordonată în cazul în care persoana este suspectată de a fi comis o infracţiune pasibilă de o pedeapsă cu închisoarea de patru ani sau mai mult; art. 250ter şi art. 250 din Codul penal pot antrena o pedeapsă cu închisoarea care să aibă această durată. Prin urmare, Curtea consideră ca aceste două dispoziţii oferă în principiu un temei juridic suficient pentru o ordonanţă de reţinere. Având în vedere diferitele probe aflate la dosar (neprezentate în faţa Comisiei), care fac toate trimitere la art. 250ter, Curtea a constatat ca trimiterea la art. 250 într-o ordonanţă de reţinere nu era decât rezultatul unei simple erori şi consideră că reclamantul trebuia sau ar fi trebuit să fie conştient de aceasta. Desigur, motivele invocate de judecătorul de instrucţie pentru a respinge argumentul avocatului reclamantului nu conţin nicio recunoaştere explicită a faptului că s-a comis o eroare materială, însă Curtea consideră că, dacă lucrurile sunt plasate în contextul faptelor, trebuie să se considere că judecătorul de instrucţie a respins implicit acest argument. Prin urmare, Curtea concluzionează că acest capăt de cerere al reclamantului este lipsit de temei.

Concluzie: neîncălcare (unanimitate).

Art. 5 § 4: Curtea observă că reclamantul a fost adus în faţa judecătorului de instrucţie care a examinat legalitatea reţinerii părţii în cauză, cerere de punere în libertate formulată de partea în cauză şi cererea de menţinere în detenţie prezentată de procuror. Rezultă că reclamantul a avut acces la o procedură în cadrul căreia un tribunal s-a pronunţat într-un termen scurt asupra legalităţii reţinerii sale.

Concluzie: neîncălcare (unanimitate).