Secţia a treia  
CAUZA BALEA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI  
(Cererea nr. 31253/03)  
Hotărâre  
Strasbourg  
22 septembrie 2009  
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. Aceasta  
poate suferi modificări de formă.  
În cauza Balea împotriva României,  
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din:  
Josep Casadevall, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta  
Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,  
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 1 septembrie 2009,  
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:  
Procedura  
1. La originea cauzei se află cererea nr. 31253/03, îndreptată împotriva României, prin care  
doi resortisanţi ai acestui stat, doamna Maria Balea şi domnul Nicolae Balea („reclamanţii”),  
au sesizat Curtea la 13 august 2003 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea  
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia”).  
2. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul  
Răzvan-Horaţiu Radu din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.  
3. La 23 aprilie 2008, preşedintele Secţiei a treia a hotărât să comunice Guvernului  
capetele de cerere întemeiate pe durata procedurii. În conformitate cu art. 29 § 3 din  
convenţie, acesta a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate  
împreună.  
În fapt  
Circumstanţele cauzei  
4. Reclamanţii sunt soţ şi soţie, s-au născut în 1947 şi, respectiv, 1928, şi locuiesc în Sibiu.  
5. O serie de litigii civile şi penale, care aveau toate ca origine un contract de schimb de  
apartamente, i-a opus unui terţ, I.P.  
6. Prin hotărârea din 5 decembrie 2001, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acţiunea în  
anularea contractului în absenţa motivelor care să justifice anularea.  
A. Acţiune în anularea contractului de schimb  
7. La 10 septembrie 1996, prima reclamantă a introdus o acţiune în anularea contractului  
de schimb, cel de-al doilea reclamant fiind terţ intervenient. Prin hotărârea din 10 martie  
1998, Judecătoria Sibiu a respins pretenţiile reclamanţilor, considerând că nu i se putea  
imputa lui I.P. neexecutarea obligaţiilor contractuale.  
8. Această hotărâre a fost confirmată, prin decizia din 19 decembrie 2001 a Tribunalului  
Sibiu şi prin hotărârea din 6 martie 2003 a Curţii de Apel Braşov, după mai multe amânări  
datorate în principal unor amânări ale depunerii unui raport de expertiză imobiliară (la 9  
martie, 27 aprilie, 1 iunie, 6 iulie şi 21 septembrie 1999), după suspendarea de două ori a  
procedurii pentru a aştepta rezultatul altor proceduri privind valabilitatea aceluiaşi contract şi  
după incidente procedurale, precum cereri de recuzare şi de strămutare a cauzei.  
B. Acţiune în anularea unei încheieri  
9. La 19 august 1996, prima reclamantă a introdus o acţiune în anularea încheierii care  
autoriza înscrierea schimbului de apartamente în cartea funciară. Acţiunea sa a fost respinsă  
prin hotărârea din 6 decembrie 1996 a Judecătoriei Sibiu. Apelul său a fost respins prin  
decizia din 28 septembrie 1999 a Tribunalul Sibiu, după două amânări ale cauzelor la 23 iunie  
1997 şi 19 mai 1998, pentru a aştepta rezultatul unei proceduri penale.  
10. În urma recursului primei reclamante, prin hotărârea din 20 septembrie 2004, după mai  
multe amânări ale procedurii (la 28 februarie 2000, 12 martie 2001, 5 aprilie 2002 şi 23 mai  
2003) pentru a aştepta rezultatele unei proceduri penale şi administrarea unei expertize  
grafologice, Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul şi acţiunea reclamantei, anulând  
încheierea. Pentru a hotărî astfel, curtea s-a bazat pe o expertiză în temeiul căreia semnătura  
de pe cererea de transcriere funciară nu îi aparţinea reclamantei.  
C. Plângerea penală  
11. Al doilea reclamant a depus o plângere penală pentru instigare la săvârşirea infracţiunii  
de loviri şi alte violenţe împotriva lui P.I. Prin hotărârea din 13 ianuarie 2004, Judecătoria  
Sibiu l-a achitat pe P.I., datorită absenţei unui certificat medical care să ateste loviturile.  
Această hotărâre a fost confirmată prin hotărârea din 29 martie 2004 a Tribunalului Sibiu.  
12. Prin hotărârea din 24 martie 2004, Judecătoria Sibiu a decis încetarea procesului penal  
pe motiv că plângerea reclamantului pentru tulburare de posesie şi loviri şi alte violenţe a fost  
formulată tardiv, la 14 mai 2001, în raport cu data faptelor pretinse, şi anume la 3 februarie  
1996. Această hotărâre a fost confirmată prin hotărârea din 19 iulie 2004 a Tribunalului Sibiu.  
În drept  
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din convenţie  
13. Reclamanţii pretind că durata procesului încheiat prin hotărârile definitive din 6 martie  
2003 şi 20 septembrie 2004 a încălcat principiul „termenului rezonabil”, astfel cum este  
prevăzut de art. 6 § 1 din convenţie, formulat după cum urmează:  
„Orice persoană are dreptul la judecarea [...] într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă [...],  
care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil [...]”  
14. Guvernul contestă acest argument.  
15. Prima perioadă care trebuie luată în considerare a început la 10 septembrie 1996 şi s-a  
încheiat la 6 martie 2003. Prin urmare, aceasta a durat şase ani şi şase luni, cu trei grade de  
jurisdicţie.  
16. Cea de-a doua perioadă care trebuie luată în considerare a început la 19 august 1996 şi  
s-a încheiat la 20 septembrie 2004. Prin urmare, aceasta a durat opt ani şi o lună, cu trei grade  
de jurisdicţie.  
A. Cu privire la admisibilitate  
17. Curtea constată că aceste capete de cerere nu sunt în mod vădit nefondate în sensul art.  
35 § 3 din convenţie. De asemenea, subliniază că acestea nu prezintă niciun alt motiv de  
inadmisibilitate.  
B. Cu privire la fond  
18. Curtea reaminteşte că acest caracter rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în  
funcţie de circumstanţele cauzei şi având în vedere criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în  
special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanţilor şi cel al autorităţilor competente,  
precum şi miza litigiului pentru persoanele în cauză [a se vedea, printre multe altele,  
Frydlender împotriva Franţei (GC), nr. 30979/96, pct. 43, CEDO 2000-VII].  
19. Curtea s-a pronunţat de mai multe ori în cauze ce au ridicat probleme similare celor din  
prezenta speţă şi a constatat încălcarea art. 6 § 1 din convenţie (a se vedea Frydlender citată  
anterior).  
20. După ce a examinat toate elementele prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a  
prezentat niciun fapt şi niciun argument care să poată conduce la o concluzie diferită în  
prezenta speţă. Ţinând seama de jurisprudenţa sa în domeniu, Curtea consideră că, în speţă,  
durata fiecăreia dintre cele două proceduri în litigiu este excesivă şi nu răspunde cerinţei  
„termenului rezonabil” (a se vedea, de asemenea, Ispan împotriva României, nr. 67710/01,  
pct. 42, 31 mai 2007).  
Prin urmare, a fost încălcat art. 6 § 1.  
II. Cu privire la celelalte pretinse încălcări  
21. De asemenea, reclamanţii se plâng de rezultatul procedurilor civile şi penale  
desfăşurate împotriva lui I.P., invocând o atingere adusă dreptului la respectarea bunurilor lor  
şi o atingere adusă dreptului la viaţă al celui de-al doilea reclamant.  
22. Ţinând seama de ansamblul de elemente aflate în posesia sa, şi în măsura în care este  
competentă pentru a i se aduce la cunoştinţă susţinerile formulate, Curtea nu a relevat nici o  
aparenţă de încălcare a drepturilor şi libertăţilor garantate de convenţie sau de protocoalele  
acesteia.  
23. Reiese că această parte a cererii este în mod evident nefondată şi trebuie respinsă în  
temeiul art. 35 § 3 şi 4 din convenţie.  
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din convenţie  
24. Art. 41 din convenţie prevede:  
„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul  
intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări,  
Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”  
A. Prejudiciu  
25. Reclamanţii reclamă, cu titlu de prejudiciu material şi moral suferit, restituirea  
imobilului ai cărui proprietari se consideră sau contravaloarea sa în euro şi ca I.P. să le acorde  
despăgubiri morale pentru suferinţele provocate.  
26. Guvernul contestă aceste pretenţii.  
27. Curtea nu observă nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul  
material pretins şi respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că trebuie să li se  
acorde reclamanţilor împreună suma de 3 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.  
B. Cheltuieli de judecată  
28. De asemenea, reclamanţii solicită ca I.P. să le ramburseze cheltuielile suportate în faţa  
instanţelor interne, fără a preciza valoarea acestora.  
29. Guvernul contestă aceste pretenţii.  
30. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea  
cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi  
rezonabil al acestora. În speţă, ţinând seama de documentele de care dispune şi de criteriile  
menţionate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile de judecată cu procedura  
naţională.  
C. Dobânzi moratorii  
31. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii  
facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei  
puncte procentuale.  
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,  
1. Declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capetele de cerere întemeiate pe durata  
excesivă a procedurilor încheiate prin hotărârile din 6 martie 2003 şi 20 septembrie 2004 şi  
inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;  
2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din convenţie;  
3. Hotărăşte:  
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, cumulat, în termen de trei luni de la  
data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu art. 44 § 2 din convenţie, suma de  
3 000 EUR (trei mii de euro), cu titlu de prejudiciu moral, care va fi convertită în moneda  
naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, plus orice sumă ce poate fi  
datorată cu titlu de impozit;  
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă  
trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut  
marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi  
majorată cu trei puncte procentuale;  
4. Respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.  
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 22 septembrie 2009, în temeiul  
art. 77 § 2 şi 3 din regulament.  
Santiago Quesada  
Josep Casadevall  
GrefierPreşedinte