©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (www.csm1909.ro) şi al Institutului European din România (www.ier.ro). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (www.csm1909.ro) and the European Institute of Romania (www.ier.ro). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Traducere din limba franceză
Consiliul Europei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Secţia a treia
Cauza NICOLAU împotriva ROMÂNIEI
(cererea nr. 1295/02)
Hotărâre
Strasbourg
12 ianuarie 2006
Această hotărâre va deveni definitivă în condiţiile definite la articolul 44 § 2 al Convenţiei. Poate suferi modificări de formă.
În cauza Nicolau împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secţia a treia), reunită în camera formată din:
Domnii B.M. Zupančič, preşedinte,
J. Hedigan,
L. Caflisch,
C. Bîrsan,
V. Zagrebelsky
E. MYJER
David Thor Bjorgvinsson, judecători
şi Dl. M. Villiger, grefier adjunct al secţiei,
După ce a deliberat în camera de consiliu din 8 decembrie 2005,
Pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
2
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 1295/02) îndreptată împotriva României prin care un cetăţean al acestui stat, Dl. Matei Nicolau (“solicitantul”), a sesizat Curtea la data de 1 septembrie 2001 în temeiul art. 34 al Convenţiei de protecţie a Drepturilor Omului şi Libertăţilor fundamentale (“Convenţia”).
2. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de D.na B. Rămăşcanu, agent al Ministerului Afacerilor Străine.
3. La 30 noiembrie 2004 Curtea (secţia a treia) a decis să comunice Guvernului plângerea inspirată din articolul 6 § 1 al Convenţiei în privinţa duratei procedurii.
DE FAPT
4. Solicitantul s-a născut în 1926 şi domiciliază în Bucureşti.
5. La 12 iulie 1969 Oficiul de Stat pentru invenţii şi mărci a eliberat solicitantului un brevet de invenţie pentru o nouă metodă de separare a particulelor în suspensie în mediile fluide la temperaturi ridicate şi pentru recuperarea căldurii fizice a acestor medii. La aceeaşi dată Institutul de metale rare şi neferoase din Bucureşi (“Institutul” a devenit titularul brevetului.
6. Începând din 1980 invenţia brevetată a fost aplicată de societatea SC BICAPA SA (“societatea”), dar solicitantul nu a primit nici-o retribuţie pentru folosirea invenţiei sale.
7. La 12 ianuarie 1995 solicitantul a intentat acţiune la Tribunalul Bucureşti (“tribunalul” împotriva institutului şi societatea, având drept obiect plata unei remuneraţii pentru folosirea respectivului brevet de invenţie.
3
8. La şedinţa din 13 mai 1995 tribunalul a ordonat o expertiză contabilă. La 22 iunie 1995, la cererea solicitantului, a numit un expert specializat în studiul energiei. El a amânat de cinci ori procesul din cauza erorilor grefei în citarea părţilor şi pentru a studia dosarul.
9. La 8 februarie 1996 tribunalul a supus dezbaterilor părţilor excepţia prescrierii acţiunii invocate de societate şi a supus cauza dezbaterii ulterior pe 15 şi apoi pe 22 februarie 1996. Printr-o sentinţă din 22 februarie 1996 tribunalul a dat câştig de cauză excepţiei ridicate de societate şi a respins acţiunea solicitantului.
10. Solicitantul a înaintat apel, menţionând că articolul 66 al legii nr.64/1991 asupra brevetelor de invenţie apăra pe autorii invenţiilor de decăderea din acţiunea lor referitoare la drepturile lor patrimoniale rezultate din folosirea brevetelor lor.
11. La 25 septembrie 1996 solicitantul a depus în scris motivele sale de apel şi Curtea de apel din Bucureşti (“curtea de apel”) a amânat cauza pentru 13 noiembrie 1996, dată la care societatea a depus memoriul său în replică. Cauza a fost din nou amânată pentru 29 ianuarie 1997 pentru a permite solicitantului să-şi pregătească apărarea.
12. Prin sentinţa din 29 ianuarie 1997 curtea de apel dat câştig de cauză apelului solicitantului şi a trimis cauza în faţa tribunalului pentru o examinare în fond.
13. Atât solicitantul cât şi societatea au înaintat recurs. După ce a amânat cauza pentru 11 iunie şi 17 septembrie 1997 din cauza erorilor de procedură şi pentru a permite judecătorilor să delibereze, Curtea Supremă de Justiţie, printr-o hotărâre din 22 noiembrie 1997, a respins cele două recursuri şi a trimis cauza la tribunal.
14. La 20 mai 1998 tribunalul a ordonat, la cererea solicitantului, o expertiză
4
suplimentară pentru a reevalua suma pretenţiilor sale patrimoniale. La 17 iunie şi 16 septembrie 1998 a amânat cauza datorită erorilor de procedură.
15. Printr-o sentinţă din 23 septembrie 1998 tribunalul a dat câştig de cauză acţiunii solicitantului şi a condamnat societatea la plata către acesta a sumei de 6.185.312.470 lei româneşti (ROL), adică 589.920 euro (EUR) la cursul ROL/EURO din acea perioadă, reprezentând sumele datorate pentru folosirea invenţiei şi la negocierea cu solicitantul al modului de plată a drepturilor patrimoniale rezultate din continuarea folosirii. De asemenea, tribunalul a respins cererea privind condamnarea în solidar a institutului cu societatea.
16. Atât solicitantul cât şi societatea au înaintat apel. La 25 ianuarie şi 8 martie 1999 Curtea de apel a amânat cauza datorită erorilor de procedură şi din cauza stării de sănătate a solicitantului. La 10 mai 1999 societatea şi-a depus concluziile.
17. Între 6 septembrie şi 8 noiembrie 1999, Curtea de apel a amânat cauza pentru a permite părţilor să negocieze o înţelegere amiabilă, dar negocierile nu au condus la nici-un acord.
18. Prin sentinţa din 21 februarie 2000 Curtea de apel a respins apelul solicitantului şi a admis în parte apelul societăţii, în privinţa condamnării sale la deschiderea negocierilor pentru viitoarele plăţi.
19. Societatea a înaintat recurs, susţinând că acţiunea solicitantului era prematură, pe motiv că nu a demarat negocieri prealabile directe cu ea. Printr-o hotărâre din 14 martie 2001, Curtea Supremă de Justiţie a dat câştig de cauză recursului societăţii, a casat hotărârile anterioare şi a retrimis cauza în faţa tribunalului.
5
20. La 28 decembrie 2001 solicitantul a formulat un recurs în anulare împotriva sentinţei din 14 martie 2001. La 21 februarie 2002 tribunalul a transmis din nou dosarul la Curtea Supremă. Printr-o hotărâre din 12 iunie 2002, aceasta din urmă a respins recursul solicitantului şi dosarul a fost trimis la tribunal.
21. În privinţa fondului, la şedinţa din 12 noiembrie 2001, tribunalul a amânat cauza pentri 10 decembrie 2001 pentru a permite societăţii să angajeze un avocat şi, la această ultimă dată a amânat din nou pentru 4 februarie 2002 pentru a permite solicitantului să-şi pregătească apărarea.
22. La 4 februarie 2002 tribunalul a ordonat din oficiu o nouă expertiză pentru a reevalua sumele cerute de solicitant şi la 17 octombrie 2002 raportul a fost depus.
23. La şedinţa din 18 noiembrie 2002 societatea a sesizat tribunalul cu o cerere de recuzare a expertului. Printr-o hotărâre premergătoare din 13 ianuarie 2003 tribunalul a respins-o ca fiind tardivă.
24. La 10 februarie 2003 tribunalul a supus dezbaterii părţilor excepţia ridicată de societate privind lipsa negocierilor directe dintre părţi.
25. Prin sentinţa din 17 februarie 2003 tribunalul a admis excepţia şi a respins acţiunea solicitantului ca fiind prematură.
26. La 13 martie 2003 solicitantul a intentat apel împotriva acestei sentinţe. Printr-o hotărâre din 15 septembrie 2003 Curtea de apel a confirmat sentinţa.
27. Solicitantul a înaintat recurs şi cauza a fost transmisă la Înalta Curte de casaţie şi justièie (fosta Curte Supremă de Justiţie). Printr-o hotărâre din 17 iunie 2004 Înalta Curte a casat hotărârea Curţii de apel şi i-a trimis înapoi cauza pe motiv că nu a răspuns
6
la toate motivele de apel invocate de solicitant şi că nu a cercetat dacă obligaţia de negociere a fost cerută drept condiţie necesară introducerii unei acţiuni în justiţie.
28. La 10 ianuarie 2005 dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei de proprietate intelectuală a Curţii de apel. Printr-o hotărâre premergătoare din 19 aprilie 2005 această instanţă a ordonat o expertiză suplimentară. Solicitantul a înaintat recurs împotriva acestei hotărâri care este în prezent în curs la Înalta Curte de casaţie şi justiţie.
29. În privinţa fondului, cauza este în prezent în curs la Curtea de apel, un nou termen fiind fixat la 15 decembrie 2005.
DE DREPT
I. ASUPRA ÎNCĂLCĂRII INVOCATE LA ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENŢIEI
30. Solicitantul invocă faptul că durata procedurii a încălcat principiul “termenului rezonabil” aşa cum este prevăzut de articolul 6 § 1 al Convenţiei, care se citeşte astfel:
“Orice persoană are dreptul ca acţiunea sa să fie audiată (...) într-un termen rezonabil de un tribunal (...) care va decide (...) contestaţii asupra drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...).”
A. Asupra admisibilităţii
31. Curtea constată că această plângere nu este nefondată în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei. Ea relevă de asemenea că nu se confruntă cu nici-un motiv de inadmisibilitate.
B. Asupra fondului
32. Guvernul se opune argumentului solicitantului şi consideră că durata
7
procedurii nu este nerezonabilă. Subliniind complexitatea cauzei, el consideră că durata procedurii e legată de dificultatea de a determina rolul institutului în procedură şi de interpretarea controversată a dreptului intern aplicabil în cazul în speţă. El subliniază de asemenea că pe durata procedurii nu au existat perioade lungi de inactivitate a instanţelor şi consideră ă solicitantul a contribuit la prelungirea duratei procedurii.
33. Perioada de luat în calcul a debutat la 12 ianuarie 2001 şi încă nu s-a încheiat în ziua adoptării prezentei hotărâri. Ea avea la această ultimă dată deja o durată de 10 ani şi 11 luni pentru trei instanţe. Procedura este tot în curs în apel.
34. Curtea aminteşte că acest caracter rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi ţinând cont de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul solicitantului şi cel al autorităţilor competente precum şi de miza litigiului pentru interesaţi (a se vedea, printre mulţi alţii Frydlender împotriva Franţei [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII).
35. Curtea subscrie argumentelor Guvernului conform cărora cauza prezintă o anumită complexitate din cauza obiectului său foarte tehnic. Cu toate acestea, ea notează că, dacă unele întârzieri pot fi atribuite solicitantului, acestea nu sunt semnificative; nici cererile sale de amânare, din cauza condiţiilor sale de sănătate sau pentru a-şi pregăti apărarea, nici tentativa de soluţionare pe cale amiabilă nu au contribuit la încetinirea procedurii. În orice caz, nu i s-ar putea reproşa solicitantului că a folosit diferite căi de atac interne pentru a-şi apăra drepturile (a se vedea în special Erkner şi Hofauer împotriva Austriei, hotărârea din 23 aprilie 1987, seria A, nr.117, pag.63 § 68).
36. Curtea consideră că prelungirea proceduri dincolo de un termen rezonabil
8
decurge în principal din încălcările autorităţilor implicate în procedură. Trebuie constatat mai întâi că intervalele dintre şedinţe au atins uneori mai multe luni şi că nu se justifică deloc în raport cu actele de procedură pe care părţile trebuiau să le execute.
37. Curtea relevă apoi că peste trei ani s-au scurs între 12 ianuarie 1995, data introducerii acţiunii de către solicitant la tribunalul Bucureşi şi 23 septembrie 1998, data primei judecăţi asupra fondului. Între altele, dezbaterile privesc în prezent caracterul prematur al acţiunii solicitantului (paragraful 25 de mai sus). Ori statelor contractante le revine sarcina de a-şi organiza sistemul judiciar astfel încât instanţele lor să poată garanta fiecăruia dreptul de a obţine o sentinţă definitivă asupra contestaţiilor referitoare la drepturile sale şi la obligaţiile cu caracter civil într-un termen rezonabil (Zwierzynsk împotriva Poloniei, nr. 34049/96, § 55, CEDO 2001-VI).
38. Curtea constată, în fine, că această cauză a fost trimisă de trei ori la tribunal şi că şi astăzi este în curs în faza de apel (paragrafele 12, 19 şi 28 de mai sus). Ori nu este iraţional să crezi că aceste casaţii şi trimiteri succesive, care erau datorate, aşa cum reiese din faptele în speţă, erorilor comise de instanţele inferioare, au cauzat întârzieri care nu ar putea fi atribuite solicitantului (a se vedea, mutatis mutandis, Wierciszewska împotriva Poloniei, nr. 41431/98, § 46, 25 noiembrie 2003).
39. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că nu se va putea considera drept “rezonabilă” o durată totală de peste 10 ani pentru o cauză care, în plus, este încă în curs la Curtea de apel care decide în calitate de a doua instanţă.
40. Prin urmare, s-a încălcat articolul 6 § 1 al Convenţiei.
II. ASUPRA CELORLALTE ÎNCĂLCĂRII INVOCATE
9
41. Invocând articolul 6 al Convenţiei, solicitantul se plânge de inechitatea procedurii civile litigioase şi de o atingere adusă dreptului său la respectarea bunurilor. El se consideră de asemenea privat de drepturile sale patrimoniale la care ar avea dreptul din cauza folosirii invenţiei sale de către institut şi societate, cu încălcarea articolului 1 al Protocolului nr.1.
42. Curtea relevă că procedura civilă iniţiată de solicitant este în prezent în curs la instanţele naţionale şi că acordarea solicitantului a drepturilor patrimoniale rezultate din folosirea invenţiei sale depinde de rezultatul ei. Ea consideră că este necesar să se ia în considerare pe ansamblu pentru a se decide asupra conformităţii ei cu prevederile articolului 6 § 1 al Convenţiei şi să se examineze dacă se pune sau nu vreo problemă în privinţa articolului 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie. Rezultă că în stadiul actual al procedurii în faţa instanţelor naţionale aceste plângeri sunt premature (a se vedea, între altele, Schmidtova împotriva Republicii Cehe (decembrie), nr. 48568/99, 5 martie 2002).
43. Rezultă că aceste plângeri trebuie să fie respinse datorită neepuizării căilor de atac interne, cu aplicarea articolului 35 §§ 1 şi 4 al Convenţiei.
III. ASUPRA APLICĂRII ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
44. În temeiul articolului 41 al Convenţiei,
“Dacă Curtea declară că a existat încălcarea Convenţiei sau Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite să se şteargă decât imparţial consecinţele acestei încălcări, Curtea acordă părţii vătămate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă”.
A. Dauna
10
45. Solicitantul cere 700.558,85 miliarde de lei româneşti (ROL) cu titlu de prejudiciu material şi jumătate din această sumă cu titlul de prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit.
46. Guvernul contestă aceste pretenţii.
47. Curtea nu observă legătura de cauzalitate dintre încălcarea constatată şi paguba materială invocată şi respinge cererea. În schimb, ea consideră că solicitantul a suferit o pagubă morală sigură din cauza duratei excesive a procedurii. Hotărând echitabil, îi acordă 2.000 euro cu acest titlu.
B. Cheltuieli şi taxe
48. Solicitantul nu cere rambursarea cheltuielilor şi taxelor plătite la instanţele interne şi la Curte.
49. În lipsa cererii solicitantului, Curtea decide să nu-i aloce nici-o sumă asupra acestui punct.
C. Dobânzi moratorii
50. Curtea consideră adecvat să bazeze rata dobânzilor moratorii pe baza ratei dobânzii facilităţii de împrumut marginal a Băncii centrale europene majorată cu un procent de trei puncte.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA,
1. Declară, în unanimitate, cererea admisibilă în privinţa plângerii asupra duratei procedurii şi inadmisibilă pentru surplus;
2. Decide, cu şase voturi la unu că s-a încălcat articolul 6 § 1 al Convenţiei;
3. Decide, cu şase voturi la unu,
11
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni începând din ziua în care sentinţa va deveni definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, 2.000 (două mii) euro pentru dauna morală, plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit;
b) că începând de la expirarea respectivului termen şi până la plată, această sumă se va mări cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea de împrumut marginal a Băncii centrale europene aplicabil în această perioadă, mărit cu un procent de trei puncte;
4. Respinge, în unanimitate, cererea de reparaţie echitabilă pentru surplus.
Redactată în franceză, apoi comunicată în scris la data de 12 ianuarie 2006 cu aplicarea articolului 77 §§ 2 şi 3 al regulamentului.
Mark Villiger Boštjan M. Zupančič
Grefier adjunct Preşedinte
La prezenta hotărâre se anexează, în conformitate cu articolele 45 § 2 al Convenţiei şi 74 § 2 al regulamentului, expunerea opiniei separate a D.lui Myjer.
B.M.Z.
M.V.
OPINIA SEPARATĂ A D.LUI JUDECĂTOR MYJER
(Traducere)
În prezenta cauză nu împărtăşesc opinia colegilor mei în privinţa constatării încălcării duratei rezonabile a procedurii.
Prezenta cauză este foarte asemănătoare cu cauza Farcaş şi alţii împotriva României (nr. 67020/01, 10 noiembrie 2005), în care Curtea a considerat că nu a existat
12
încălcarea articolului 6 § 1 în privinţa duratei procedurii. Cele două cauze se referă la durata nerezonabilă a procedurilor civile care au acelaşi obiect şi prezintă un caracter complex. Realizarea rapoartelor de expertiză a fost necesară în ambele cazuri. Solicitantul şi partea adversă au folosit amândouă căile de atac interne avute la dispoziţie pentru a contesta deciziile pe care le consideră nefavorabile. Unele din aceste căi de atac au fost admise cu succes de instanţele naţionale şi în consecinţă cauza a făcut obiectul, de mai multe ori, unui “ping-pong” judiciar între tribunal, Curtea de apel şi Curtea Supremă de Justiţie.
În privinţa timpului scurs între diferitele sentinţe, consider că instanţele naţionale au reuşit să respecte termenele procedurii. Deşi colegii mei au decis, în cazul în speţă, să acorde solicitantului o sumă mai mică decât cea acordată în mod normal, am votat împotriva acordării oricărei reparaţii deoarece, în opinia mea, numic nu se poate reproşa autorităţilor naţionale.