©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (www.csm1909.ro) şi al Institutului European din România (www.ier.ro). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (www.csm1909.ro) and the European Institute of Romania (www.ier.ro). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Traducere din limba franceză
CONSILIUL EUROPEI
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECŢIA A TREIA
CAUZA PIŞTIREANU împotriva ROMÂNIEI
(Cererea nr. 34860/02)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
30 septembrie 2008
30/12/2008
Această decizie poate suferi modificări de formă.
În cauza Piştireanu împotriva României,
Curtea europeană a Drepturilor Omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din:
Josep Casadevall, preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele
Luis Lopez Guerra, judecători,
şi Stanley Naismith, grefier adjunct al secţiei,
După ce a deliberat în Camera de consiliu la data de 9 septembrie 2008, a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 34860/02) îndreptată împotriva României şi prin care o cetăţeană a acestui Stat, dna Elena Piştireanu (« reclamanta »), a sesizat Curtea la 2 august 2000 în temeiul articolului 34 din Convenţia de apărare a Drepturilor omului şi a Libertăţilor fundamentale (« Convenţia »).
Reclamanta a decedat la 11 martie 2007, lăsând ca moştenitori pe cei patru copii ai săi, domnii Dima Piştireanu, Stila Piştireanu şi Stere Peştereanu şi dna Stela Enaiche, care, la 31 octombrie 2007 şi la 27 iunie 2008, şi-au exprimat dorinţa de a continua cererea în faţa Curţii.
2. Din motive de ordin practic, prezenta decizie ca continua să o numească pe dna Pistireanu « reclamanta », deşi în prezent ar trebui să se atribuie această calitate celor patru moştenitori (a se vedea, mutatis mutandis, Dalban împotriva României [GC], nr. 28114/95, § 1, CEDO 1999-VI, şi Petrescu împotriva României, nr. 73969/01, § 2, 15 martie 2007).
3. Guvernul român (« Guvernul ») este reprezentat de agentul acestuia, M. Răzvan‑Horaţiu Radu, du Ministerul Afacerilor Externe.
4. Reclamanta susţine că neexecutarea hotărârilor definitive care ordonau Băncii Naţionale a României (« Banca ») să îi restituie douăzeci de monede de aur a încălcat dreptul său de acces la un tribunal precum şi dreptul său de proprietate.
5. La 3 mai 2007, Curtea a decis să comunice cererea Guvernului. După cum o permite articolul 29 § 3 din Convenţie, ea a mai decis să fie examinate în acelaşi timp admisibilitatea şi fondul cauzei.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE SPEŢEI
6. Reclamanta s-a născut în 1927 şi avea domiciliul în Constanţa.
7. La 7 octombrie 1966, mai mulţi agenţi ai Miliţiei comuniste au percheziţionat casa socrului reclamantei şi apoi, pe aceea a reclamantei şi a soţului acesteia şi le-au confiscat douăzeci de monezi vechi de aur. Piesele confiscate erau trei ducaţi de la Veneţia datând din anii 1595 - 1789, o monedă de aur bizantină datând din perioada dintre 976 şi 1025, zece monede otomane datând din secolele XVIII şi XIX, cinci ducaţi austro‑ungari dataţi între 1888 şi 1915 şi o piesă cu simboluri religioase care reprezenta naşterea şi botezul lui Hristos. Procesul verbal întocmit la momentul confiscării mai menţiona şi că toate monezile de aur erau perforate. Conform reclamantei aceste monezi asamblate în salbe, fuseseră transmise în familia sa de secole cu ocazia căsătoriilor sau altor evenimente familiale, în baza unei tradiţii a etniei sale macedoromâne.
8. Prin hotărârea nr. 116/C/1968, procurorul (Procuratura) judeţului Constanţa a anulat confiscarea de mai sus şi a ordonat restituirea a opt piese de aur, anume cinci ducaţi austro-ungari din secolul XIX, cântărind în total 68,75 grame; o monedă de aur « mărturie a botezului » reprezentând naşterea şi botezul lui Hristos, cântărind 8,15 grame, şi două piese otomane (mahmudele) emise în 1818 şi cântărind 9,15 grame.
9. Din informaţiile de la dosar rezultă că această decizie nu a fost comunicată celor interesaţi.
A. Demersurile pentru restituirea monezilor de aur
10. În 1990, la scurt timp de la căderea regimului comunist, reclamanta a întreprins mai multe demersuri pentru restituirea monezilor de aur.
11. La 21 iunie 1990, poliţia a informat-o pe reclamantă că prin decizia din 1968, procurorul ordonase restituirea monezilor confiscate. Această decizie tot nu a fost comunicată reclamantei.
12. Prin aceeaşi adresă, poliţia a informat-o pe aceasta că cele douăzeci de piese de aur, cântărind 116,61 grame, confiscate în 1966, fuseseră depuse la sucursala din Constanţa a Băncii, la 18 octombrie 1966, şi a recomandat reclamantei să se adreseze Băncii şi parchetului spre a recupera aceste monezi.
1. Hotărârea din 23 martie 1993 şi demersurile în vederea punerii în execuţie
13. Deoarece numeroasele cereri de restituire făcute pe lângă Bancă auz rămas fără rezultat, reclamanta a introdus o acţiune în revendicare împotriva Băncii, cerând restituirea a cinci ducaţi de aur.
14. Printr-o hotărâre definitivă din 23 martie 1993, judecătoria Constanţa a ordonat sucursalei Constanţa a Băncii să predea reclamantei cinci ducaţi de aur perforaţi.
15. Cererile repetate de executare făcute de reclamantă pe lângă debitoare s-au lovit de refuzul departamentului juridic al Băncii de a autoriza restituirea, sub motiv că departamentul menţionat considera că sentinţa este neîntemeiată şi ilegală.
16. La 31 octombrie 1997, sucursala din Constanţa a invitat reclamanta să se prezinte la sediul său spre a primi plata a 1 541 066 lei româneşti (ROL), sau echivalentul calculat de Bancă « al cantităţii de aur pentru care se ordonase restituirea ».
17. Reclamanta a refuzat să încaseze această sumă, care nu corespundea, în opinia ei, nici dispozitivului hotărârii a cărei executare o solicitase, nici valorii reale a monezilor confiscate în 1966.
18. Ca urmare, la 8 decembrie 2003, această sumă, tot neîncasată de reclamantă, a fost virată la bugetul de stat.
2. Decizia din 31 ianuarie 1996 şi demersurile în vederea executării
19. La 31 ianuarie 1996, parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a ordonat restituirea monedei bizantine de aur, emisă în perioada cuprinsă între 976 şi 1025, cântărind 3,95 grame, şi a două piese de aur, otomane, datând din secolul XVIII, cântărind în total 8,50 grame. Acesta a informat despre acest lucru reclamanta la 1 februarie 1996.
20. Prin aceeaşi adresă, parchetul reamintea reclamantei că prin decizia nr. 116/C/1968, se ordonase restituirea unei părţi din monezi.
21. Parchetul anunţa în sfârşit reclamanta că Banca îl informase că cele douăzeci de piese fuseseră topite în folosul Statului.
22. Decizia parchetului a fost confirmată, la contestaţia reclamantei, atât de procurorul şef al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, la 19 aprilie 1996, cât şi de par parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, la 15 martie 1997.
23. În ciuda demersurilor reclamantei pe lângă Bancă, deciziile procurorului prin care se ordona restituirea pieselor de aur au rămas fără efect. Conform reclamantei, monezile sale antice de aur nu fuseseră topite, ci depuse în muzee.
24. O plângere penală introdusă de reclamantă împotriva a doi directori ai Băncii a fost respinsă, la 17 octombrie 1997, de parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, sub motiv că faptele denunţate nu constituiau infracţiuni.
B. A doua acţiune în revendicare
25. la o dată neprecizată, în cursul anului 2003, întemeindu-se pe noua lege referitoare la regimul devizelor, metalelor şi pietrelor preţioase (ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000), reclamanta a introdus o nouă acţiune în revendicare a celor douăzeci de piese confiscate în 1966.
26. Printr-o sentinţă definitivă din 20 mai 2005, tribunalul judeţean Constanţa a admis parţial această acţiune. El a luat notă de faptul că monezile fuseseră topite în folosul Statului şi a cerut Băncii să plătească la valoarea celor 105,98 grame de aur cuprinse în cele douăzeci de piese, calculată în baza normelor cuprinse în decizia Guvernului nr. 1344/2003. Tribunalul aprecia că în temeiul noii legi în materie, dreptul reclamantei de a obţine valoarea celor cinci piese vizate de hotărârea din 23 martie 1993 subzista, în ciuda refuzului său iniţial de a accepta plata propusă de Bancă.
Pe de altă parte, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de reparaţie a daunelor morale pretinse.
27. La 5 decembrie 2005, reclamanta a primit de la Bancă suma de 5 219,52 lei noi româneşti (RON) ca executare a hotărârii de mai sus.
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 6 PARA. 1 DIN CONVENŢIE ŞI 1 DIN PROTOCOLUL Nr. 1 LA CONVENŢIE
28. Reclamanta pretinde că neexecutarea ca atare a deciziei definitive din 23 martie 1993 constituie o încălcare a dreptului său la acces la un tribunal. Invocând articolul 1 din Protocolul nr. 1, ea apreciază că imposibilitatea de a obţine executarea acestei decizii, precum şi a deciziilor emise de parchet la 2 septembrie 1968 şi la 31 ianuarie 1996 reprezintă o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor sale.
Articolul 6 para. 1 are următorul cuprins în părţile sale pertinente:
« Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, (...) a cauzei sale, de către o instanţă (...) care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...) »
Articolul 1 din Protocolul nr. 1 are următorul cuprins:
« Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor. »
A. Cu privire la admisibilitate
29. Guvernul ridică excepţia pierderii calităţii de victimă a reclamantei, dat fiind că a primit, la 5 decembrie 2005, o reparaţie pentru cele douăzeci de piese a căror restituire nu mai era posibilă.
30. Reclamanta arată că, în ciuda eforturilor susţinute, ea nu a putut intra în posesia monezilor sale şi chiar că despăgubirea pentru confiscare nu a fost achitată decât după şaptesprezece ani de proces contra administraţiei.
31. Curtea reaminteşte că o excepţie similară a Guvernului a fost respinsă în cauza Prodan împotriva Moldovei (nr. 49806/99, §§ 44-49, CEDO 2004‑III (extrase)) sub motiv că plata efectuată nu fusese însoţită de o recunoaştere explicită sau în substanţă, a încălcărilor pretinse, după cumo cere jurisprudenţa constantă a Curţii (a se vedea, printre altele, Amuur împotriva Franţei, hotărârea din 25 iunie 1996, Culegere de hotărâri şi decizii 1996‑III, p. 846, § 36).
Ea nu vede nici un motiv de a se îndepărta, în speţă, de concluzia la care ea a ajuns în cauza sus menţionată. Pornind de aici, excepţia Guvernului nu poate fi reţinută (a se vedea şi Moisei împotriva Moldovei, nr. 14914/03, § 21-23, 19 decembrie 2006).
32. Curtea constată că cererea nu este în mod manifest neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 din Convenţie. Curtea subliniază de altfel că nu se loveşte de nici un alt motiv de inadmisibilitate. Se cuvine decis să fie declarată admisibilă.
B. Pe fond
1. Tezele părţilor
33. Guvernul susţine că hotărârea din 23 martie 1993 a fost executată prin plata la 5 decembrie 2005 şi că întârzierea executării nu este imputabilă decât reclamantei care a refuzat să încaseze suma propusă de Bancă 31 octombrie 1997. Conform lui, reclamanta ar fi trebuit să facă o obiecţie faţă de executarea propusă de Bancă în 1997, spre a permite instanţelor să constate imposibilitatea obiectivă de a o executa prin restituirea pieselor.
34. Din punctul de vedere al articolului 1 din Protocolul nr. 1, el apreciază de asemenea că ingerinţa suferită de reclamantă a fost legală şi urmărea un scop legitim faţă de care a fost proporţională, în măsura în care reclamanta se află actualmente în posesia valorii celor două piese confiscate.
35. Reclamanta susţine că ea a început în 1968 demersurile în vederea recuperării pieselor confiscate şi că încă nu a reintrat în posesia lor. Ea apreciază că plata din 5 decembrie 2005 nu constituie executarea valabilă a deciziilor care ordonau restituirea pieselor şi consideră că suma primită nu reflectă valoarea reală a acestora.
2. Aprecierea Curţii
36. Curtea constată că, în prezenta cauză, reclamanta a obţinut decizii interne definitive care ordonau Băncii să îi restituie douăzeci de piese de aur confiscate de la familia sa în 1968, în special hotărârea din 23 martie 1993 şi decizia parchetului din 31 ianuarie 1996. Deşi reclamanta a făcut numeroase demersuri pe lângă Bancă, aceasta s-a opus constant executării şi reclamanta nu a intrat niciodată în posesia pieselor sale.
37. Totodată, Curtea ia notă că prin hotărârea din 20 mai 2005, instanţele interne au constatat că piesele fuseseră topite şi că, aşadar, restituirea lor nu mai era posibilă. Curtea apreciază că în speţă este vorba de o imposibilitate obiectivă de a se pune în aplicare deciziile favorabile reclamantei (Georgi împotriva României, nr. 58318/00, § 57, 24 mai 2006 şi, mutatis mutandis, Sabin Popescu împotriva României nr. 48102/99, § 72, 2 martie 2004 şi Mihai-Iulian Popescu împotriva României, nr. 2911/02, § 43, 29 septembrie 2005). Ea observă de altfel că reclamantei i s-a plătit o despăgubire pentru piesele nerestituite, reparaţie pe care nici nu a refuzat-o nici nu a contestat-o în faţa instanţelor interne.
38. Rămâne totuşi faptul că reclamanta a trebuit să aştepte până la 5 decembrie 2005 pentru a vedea executarea deciziilor care îi erau favorabile.
39. Curtea a trata în repetate rânduri cauze care ridicau probleme similare cu cea din cauza în speţă şi a constatat încălcarea articolelor 6 § 1 din Convenţie şi 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (vezi Tacea împotriva României, nr. 746/02, 29 septembrie 2005; Acatrinei împotriva României, nr. 7114/02, 26 octombrie 2006; Orha împotriva României, nr. 1486/02, 12 octombrie 2006; şi Sacaleanu împotriva României, nr. 73970/01, 6 septembrie 2005).
40. După ce a examinat toate elementele care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat nici un fapt sau argument ce ar fi putut duce la concluzie diferită în cauza de faţă.
În particular, reclamanta nu poate fi considerată responsabilă faţă de întârzierea executării nici de faptul că nu a acceptat plata propusă la 31 octombrie 1997, dat fiind că nici o autoritate nu contestase la momentul respectiv imposibilitatea obiectivă a executării. În plus, revenea mai degrabă Băncii, ea însăşi parte în procedura care se terminase prin hotărârea din 23 martie 1993, să emită obiecţii faţă de executarea acestei hotărâri, indicată de Guvern (paragraful 33 de mai sus), spre a informa tribunalele cu privire la imposibilitatea de a da curs hotărârii, în care se afla.
41. Ţinând seama de jurisprudenţa sa în materie şi de elementele concrete de la dosar, Curtea apreciază că în speţă Statul, prin intermediarul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare spre a impune executarea cu celeritate a hotărârilor favorabile reclamantei. Aceasta a trebuit să aştepte peste doisprezece ani spre a vedea constatarea imposibilităţii restituirii şi a fi despăgubită pentru piesele confiscate, din care peste unsprezece ani după data ratificării Convenţiei de către România, la 20 iunie 1994.
Pornind de aici, a avut loc o încălcare a articolelor 6 para. 1 din Convenţie şi 1 din Protocolul nr. 1.
II. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
42. Conform articolului 41 din Convenţie,
« În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă. »
A. Daune
43. Moştenitorii reclamantei reclamă 26 500 euro (EUR) cu titlul de daune materiale, care reprezintă valoarea celor douăzeci de piese, şi 40 000 EUR cu titlu de daune morale suferite mai întâi de reclamantă şi apoi de ei.
44. Guvernul susţine că reclamanta a primit o despăgubire adecvată pentru pierderea sa şi că această reparaţie nu se considera a fi reprezentat valoarea pieselor ci aceea a cantităţii de aur care se găsea în acele piese.
El apreciază în sfârşit că reclamanta nu a putut dovedi legătura de cauzalitate între încălcările pretinse şi daunele morale reclamate şi că aceste pretenţii erau oricum exagerate.
45. Curtea reaminteşte că în speţă ea a pus concluzia încălcării articolelor 6 § 1 şi 1 din Protocolul nr. 1 din cauza întârzierii în executarea deciziilor favorabile reclamantei.
Ea ia notă că reclamanta a primit, în 2005, o despăgubire pentru piesele nerestituite calculată la nivelul aceluiaşi ani 2005 şi că nu a contestat în faţa instanţelor interne suma acestei reparaţii. Nici o altă daună materială nefiind justificată de moştenitori, Curtea nu le alocă nimic cu acest titlu.
Pe de altă parte, ea apreciază că reclamanta şi moştenitorii acesteia, ca urmare, au suferit un prejudiciu moral mai ales prin faptul frustrării provocate de imposibilitatea de a vedea executate, timp de peste doisprezece ani, deciziile emise şi că acest prejudiciu nu este suficient compensat printr-o constatare a încălcării (paragraful 30 de mai sus).
46. În aceste circumstanţe, dat fiind ansamblul elementelor care se află în posesia sa şi statuând în echitate, după cum cere articolul 41 din Convenţie, Curtea alocă în solidar celor patru moştenitori ai reclamantei 8 000 EUR cu titlul de despăgubiri morale.
B. Costuri şi cheltuieli de judecată
47. Moştenitorii reclamantei cer de asemenea 14 000 EUR pentru costurile şi cheltuielile angajate în faţa instanţelor interne. Ei depun la dosar două chitanţe care atestă plata către un avocat a 2 000 dolari americani, la 12 noiembrie 2001, şi a 2 500 EUR, la 31 decembrie 2002.
48. Guvernul apreciază că aceste pretenţii nu sunt fundamentate şi susţine faptul că nu s-a stabilit nici o legătură de cauzalitate între încălcările pretinse şi cele două chitanţe prezentate.
49. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea costurilor şi cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care acestea se întemeiază pe realitate, pe necesitate şi pe caracterul rezonabil al nivelului lor. În speţă şi ţinând seama de elementele aflate în posesia sa şi de criteriile sus menţionate, Curtea respinge cererea referitoare la costurile şi cheltuielile de judecată, apreciind că moştenitorii nu a putut dovedi că au folosit serviciile avocatului pentru demersurile în vederea executării deciziilor date în speţă.
C. Majorări de întârziere
50. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitarea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenţie;
3. Hotărăşte că avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
4. Hotărăşte
a) că Statul pârât trebuie să plătească în solidar celor patru moştenitori ai reclamantei, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenţie, 8 000 EUR (opt mii de euro), ce se va converti în moneda Statului pârât, pentru daune morale, plus orice sumă ce s-ar putea datora cu titlu de impozit;
b) că începând cu data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă, a cărei rate este egală cu rata dobânzii pentru facilitarea de credit marginal practicată de Banca Centrale Europene, la care se vor adăuga trei procente;
5. Respinge cererea de satisfacţie echitabilă pentru restul.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la data de 30 septembrie 2008 în aplicarea articolului 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Stanley Naismith Josep Casadevall
Grefier adjunct Preşedinte