Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,

efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”

SECŢIUNEA A PATRA

CAUZA TĂNASE ŞI CHIRTOACĂ c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 7/08)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

18 noiembrie 2008

ACEASTĂ CAUZĂ A FOST RETRIMISĂ ÎN MAREA CAMERĂ

06/04/2009

Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Tănase şi Chirtoacă c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Nicolas Bratza, Preşedinte,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ledi Bianku,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Fatoş Aracı, Grefier adjunct al Secţiunii,

Deliberând la 21 octombrie şi 4 noiembrie 2008 în şedinţă închisă,

Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la ultima dată menţionată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 7/08) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către doi cetăţeni ai Republicii Moldova şi ai României, dl Alexandru Tănase şi dl Dorin Chirtoacă („reclamanţii”), la 27 decembrie 2007.

2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de către dna Janeta Hanganu, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.

3. Reclamanţii au pretins, în special, o încălcare a dreptului lor de a candida în cadrul unor alegeri libere şi, în cazul în care sunt aleşi, de a-şi exercita mandatele lor de deputaţi în Parlament, asigurându-se astfel libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ, garantat de articolul 3 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. De asemenea, ei s-au plâns în temeiul articolului 14 combinat cu articolul 3 al Protocolului nr. 1.

4. La 17 iunie 2008, o Cameră a Secţiunii a Patra a Curţii, căreia i-a fost repartizată cererea, a decis, având în vedere alegerile legislative apropiate din Republica Moldova, să dea prioritate cererii (articolul 41 al Regulamentului Curţii) şi a comunicat-o Guvernului. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, Camera a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia.

5. Părţile au prezentat observaţii scrise, iar, ulterior, au răspuns la observaţiile celeilate. Suplimentar, au fost primite comentariile terţei părţi, Guvernul României, care şi-a exercitat dreptul de a interveni (articolul 36 § 1 al Convenţiei şi articolul 44 § 1 (b) al Regulamentului Curţii). Părţile au răspuns la aceste comentarii (articolul 44 § 5 al Regulamentului Curţii).

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

6. Reclamanţii s-au născut în anul 1971 şi, respectiv, în anul 1978 şi locuiesc în Chişinău. Ei sunt ambii de etnie română şi sunt politicieni moldoveni.

A. Contextul istoric, aşa cum a fost prezentat de către reclamanţi

7. Republica Moldova este situată pe un teritoriu care a fost parte a României înaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Populaţia sa avea cetăţenie română, pe care a pierdut-o după anexarea teritoriului de către Uniunea Sovietică în anul 1940.

8. În Declaraţia de Independenţă din 27 august 1991, Parlamentul Republicii Moldova a condamnat, inter alia, anexarea sovietică a teritoriului de la România în anul 1940 şi a proclamat independenţa ţării în hotarele fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti.

9. În anul 1991, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la cetăţenia Republicii Moldova şi a proclamat ca cetăţeni ai ei, inter alios, pe toate persoanele care au locuit pe teritoriul fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti, înainte de anexarea sovietică, şi pe urmaşii acestora.

10. Ambii reclamanţi au obţinut cetăţenia Republicii Moldova ca urmaşi ai persoanelor care au locuit pe teritoriul Republicii Moldova înainte de 28 iunie 1940.

11. Tot în anul 1991 Parlamentul României a adoptat o lege nouă privind cetăţenia, făcând posibilă redobândirea cetăţeniei române pierdute de către foştii cetăţeni români şi urmaşii acestora, care şi-au pierdut cetăţenia înainte de anul 1989, din motive neimputabile lor.

12. Iniţial, Republica Moldova nu a permis cetăţenilor săi să deţină alte cetăţenii, decât în cazuri excepţionale. Totuşi, interdicţia nu era funcţională, deoarece mulţi cetăţeni moldoveni, în special, urmaşi ai cetăţenilor români, au folosit prevederile legii române pentru a redobândi cetăţenia lor română pierdută. În acelaşi timp, mulţi cetăţeni moldoveni de obicei de o altă origine etnică, au obţinut alte cetăţenii, cum ar fi cea rusă, ucraineană, bulgară, turcă şi altele.

13. În anul 2002, prevederile constituţionale care interziceau multipla cetăţenie au fost abrogate. La 5 iunie 2003, Parlamentul Republicii Moldova a modificat Legea cetăţeniei şi a abrogat interdicţia care nu permitea cetăţenilor moldoveni să deţină alte cetăţenii (a se vedea paragraful 43 de mai jos). Potrivit modificărilor, deţinătorii mai multor cetăţenii aveau drepturi egale cu cei care deţineau doar cetăţenia Republicii Moldova, fără vreo excepţie.

14. La date nespecificate, reclamanţii au obţinut cetăţenia română. Paşapoartele lor româneşti actuale au fost eliberate în luna decembrie 2005 şi, respectiv, în luna octombrie 2006. Ulterior, ei au făcut public faptul că deţin cetăţenia română.

15. Numărul total al cetăţenilor moldoveni care au obţinut cetăţenia română începând cu anul 1991 nu este cunoscut, deoarece Guvernul român nu l-a făcut niciodată public. Se estimează că între anii 1991 şi 2001 între 95,000 şi 300,000 de cetăţeni moldoveni au obţinut cetăţenia română.

16. La 4 februarie 2007, Preşedintele României a declarat într-un interviu că erau în jur de opt sute de mii de cetăţeni moldoveni ale căror cereri de redobândire a cetăţeniei române erau pendinte şi că Guvernul său estima că până la sfârşitul anului 2007 această cifră va ajunge la 1.5 milioane din totalul de 3.8 milioane de cetăţeni moldoveni.

17. În ceea ce priveşte numărul cetăţenilor moldoveni care deţin a doua cetăţenie, alta decât cea română, aceasta de asemenea nu este cunoscut. Totuşi, se pare că acest număr este semnificativ şi aparent cetăţenia rusă este a doua cea mai populară după cea română. La 16 septembrie 2008, Ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova a declarat într-un interviu televizat că pe ambele maluri ale râului Nistru sunt aproximativ o sută douăzeci de mii de cetăţeni moldoveni care deţin paşapoarte ruseşti. Guvernul Republicii Moldova a indicat în observaţiile sale că o treime din populaţia Transnistriei deţine cetăţenie dublă, în timp ce un deputat comunist, dl V. Mişin, în timpul unor dezbateri parlamentare cu privire la Legea nr. 273 (a se vedea paragraful 30 de mai jos), a indicat cifra de cinci sute de mii ca un număr total aproximativ al cetăţenilor moldoveni cu cetăţenie dublă.

B. Prezentarea evoluţiei politice recente din Republica Moldova, aşa cum a fost descrisă de către reclamanţi

18. Pe parcursul ultimului deceniu, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a fost partidul politic dominant în ţară, având cea mai largă reprezentare în Parlament.

19. În afară de Partidul Comuniştilor, există peste douăzeci şi cinci de alte partide politice care au o influenţă considerabil mai mică. Numărul exact al acestora este dificil de precizat din cauza fluctuaţiei continue. Din cauza poziţiei lor mai slabe, foarte puţine din ele au reuşit să treacă de pragul electoral de şase procente în alegerile parlamentare anterioare şi să intre în Parlament.

20. În cadrul alegerilor din anul 2001, Partidul Popular Creştin Democrat a fost singurul partid, cu excepţia Partidului Comuniştilor, care a reuşit din douăzeci şi şapte de participanţi la alegeri, să treacă de unul singur pragul electoral, obţinând aproximativ opt procente din voturi. Alte şase partide care au format un bloc electoral (o listă comună) au reuşit să obţină aproximativ treisprezece procente din voturi. Partidul Comuniştilor a obţinut aproximativ cincizeci de procente din voturi şi după repartizarea proporţională a voturilor distribuite a obţinut şaptezeci şi unu din cele o sută unu locuri în Parlament.

21. În anul 2002, legislaţia electorală a fost modificată. Pragul electoral de şase procente a fost menţinut, în timp ce a fost stabilit un nou prag electoral de nouă procente pentru blocurile electorale compuse din două partide şi de doisprezece procente pentru cele compuse din trei sau mai multe partide.

22. În alegerile din anul 2005, din douăzeci şi trei de participanţi doar Partidul Popular Creştin Democrat a fost din nou singurul partid, cu excepţia Partidului Comuniştilor, care a reuşit să treacă pragul electoral de sinestătător, acumulând aproximativ nouă procente din voturi. Alte trei partide, unite într-un bloc electoral, au obţinut aproximativ douăzeci şi opt de procente din voturi, în timp ce Partidul Comuniştilor a obţinut aproape patruzeci şi şase de procente din voturi. După repartizarea proporţională a voturilor distribuite, Partidul Comuniştilor a obţinut cincizeci şi şase din o sută unu locuri în Parlament.

23. În luna iulie 2005, în urma criticilor permanente din partea observatorilor internaţionali şi a Consiliului Europei, Parlamentul a modificat Codul Electoral, stabilind pragul electoral pentru partide de patru procente, iar pentru blocurile electorale de opt procente. Comisia pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei („Comisia de la Veneţia”) şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa („OSCE”) au lăudat micşorarea pragului electoral şi au sugerat stabilirea unui prag similar pentru blocurile electorale, care, după părerea lor, trebuiau încurajate pentru a obţine o cooperare mai bună şi un guvern stabil.

24. În alegerile locale din luna iunie 2007, Partidul Comuniştilor a obţinut aproximativ patruzeci de procente din voturi în autorităţile legislative locale. Deoarece nu există un prag electoral în alegerile locale, el a devenit un partid de opoziţie în majoritatea consiliilor locale.

25. Mandatul actualului Parlament expiră la 5 martie 2009. Potrivit Codului Electoral, următoarele alegeri generale urmează să se desfăşoare în termen de trei luni de la expirarea mandatului actualului Parlament; totuşi, data exactă a următoarelor alegeri nu este cunoscută la data acestei hotărâri.

C. Activitatea politică a reclamanţilor

26. În anul 2005, dl Chirtoacă a devenit vicepreşedintele Partidului Liberal, un partid de opoziţie, iar în luna iunie 2007, într-o confruntare cu un candidat al Partidului Comuniştilor, el a câştigat alegerile locale în capitala Republicii Moldova, municipiul Chişinău, cu o majoritate de 61.17%, devenind primar.

27. La 18 iunie 2008, dl Chirtoacă a declarat într-un interviu că el va participa activ la alegerile legislative din primăvara anului 2009, dar că nu va renunţa la funcţia sa de primar de Chişinău, chiar dacă va fi ales. El a declarat clar că intenţia sa este de a-şi ajuta partidul să acumuleze cât mai multe voturi în cadrul alegerilor şi că ulterior el va rămâne în continuare primar. Deţinerea a două mandate este interzisă de legislaţia electorală a Republicii Moldova. La 1 septembrie 2008, dl Chirtoacă a reiterat într-un interviu intenţia sa de a participa la alegerile legislative, fără a repeta faptul că el îşi va menţine funcţia sa de primar după alegeri. Totuşi, la 13 octombrie 2008, el a făcut o declaraţie similară celei din 18 iunie.

28. Dl Tănase este un avocat care a intrat recent în politică. În luna iunie 2007, el a devenit membru al Consiliului Municipal Chişinău, iar ulterior a fost ales vicepreşedinte al Partidului Liberal Democrat, un partid de opoziţie creat în luna ianuarie 2008.

D. Ultima reformă electorală

29. La 10 aprilie 2008, Parlamentul Republicii Moldova a iniţiat o reformă care a constat din trei modificări majore ale legislaţiei electorale: majorarea pragului electoral de la patru procente înapoi la şase procente, interzicerea tuturor formelor de blocuri şi coaliţii electorale şi interdicţia pentru persoanele cu cetăţenie dublă sau multiplă de a deveni deputaţi în Parlament.

30. Ultima modificare a legislaţiei electorale (Legea nr. 273) a fost adoptată în prima lectură de Parlament, cu mult înainte de această dată, la 11 octombrie 2007. Potrivit proiectului de lege pregătit de Ministerul Justiţiei, doar persoanele care deţineau exclusiv cetăţenia Republicii Moldova aveau dreptul de a ocupa funcţii de răspundere în Guvern şi în câteva autorităţi publice şi de a fi candidaţi în alegerile legislative. Această prevedere nu era aplicabilă persoanelor care locuiesc în Transnistria. Într-o notă explicativă la proiectul de lege, viceministrul Justiţiei a menţionat următoarele:

„Analizând situaţia actuală din republică în domeniul cetăţeniei, constatăm că tendinţa de a dobândi cetăţenia altor state de către cetăţenii Republicii Moldova este generată de dorinţa acestora de a obţine unele înlesniri ce ţin de călătoriile libere în spaţiul european, obţinerea indemnizaţiilor de asigurări sociale, integrarea familiei, angajarea necondiţionată în câmpul muncii, înmatricularea la studii etc.

Concomitent, persoanele care deţin cetăţenia altor state au obligaţii politico-juridice faţă de statele respective. Acest fapt poate genera un conflict de interese în situaţiile în care vor exista obligaţii atât faţă de Republica Moldova cât şi faţă de alt stat al cărui cetăţean este persoana respectivă.

Cu referire la cele relatate, şi în scopul soluţionării situaţiei create, considerăm raţional de a modifica legislaţia în vigoare prin interzicerea deţinerii cetăţeniei multiple de către funcţionarii de stat ... .

Aceasta însă nu va însemna că persoanele care deţin şi cetăţenia altui stat nu pot presta o activitate în Republica Moldova. Ele pot să-şi valorifice aptitudinile şi cunoştinţele profesionale în cadrul unor raporturi juridice ... care ... nu implică exerciţiul puterii publice. ...”

31. În timpul dezbaterilor în Parlament, mai mulţi membri ai opoziţiei au solicitat ca proiectul de lege să fie trimis Consiliului Europei pentru o expertiză preliminară. Totuşi, majoritatea a votat împotriva acestei propuneri. În schimb, opoziţia a fost invitată să conteste noua lege la Curtea Constituţională a Republicii Moldova. Nicio astfel de sesizare nu a fost depusă. Mulţi deputaţi ai opoziţiei au susţinut că modificarea propusă era contrară articolului 17 al Convenţiei Europene cu privire la cetăţenie, însă viceministrul Justiţiei a exprimat o opinie contrară, susţinând că, în orice caz, Parlamentul putea să denunţe această Convenţie, dacă exista vreo incompatibilitate.

32. La 7 decembrie 2007, proiectul de lege în cauză a fost adoptat de Parlament în lectură finală (a se vedea paragraful 44 de mai jos); totuşi, ulterior, preşedintele ţării a refuzat să-l promulge şi l-a restituit Parlamentului pentru reexaminare.

33. Proiectul de lege a mai fost modificat, iar lista funcţiilor în Guvern şi în serviciul public neaccesibile deţinătorilor de cetăţenie multiplă a fost redusă. Prevederile cu privire la alegerile legislative au fost de asemenea modificate în sensul că persoanelor cu două sau mai multe cetăţenii li s-a permis să candideze în alegerile legislative; totuşi, ele au fost obligate să informeze Comisia Electorală Centrală despre celelalte cetăţenii înainte de a fi înregistrate în calitate de candidaţi şi să renunţe la ele înainte de validarea mandatelor lor de deputaţi de către Curtea Constituţională (a se vedea paragraful 45 de mai jos).

34. La 10 aprilie 2008, noul proiect de lege a fost din nou prezentat Parlamentului de către Comisia Juridică a Parlamentului şi a fost adoptat. La 29 aprilie 2008, preşedintele l-a promulgat, iar la 13 mai 2008 el a fost publicat în Monitorul Oficial, intrând astfel în vigoare. Celelalte două modificări ale legislaţiei electorale au fost, de asemenea, adoptate şi au intrat în vigoare în luna mai a anului 2008.

E. Reacţiile internaţionale la reforma electorală

35. La 29 aprilie 2008, Comisia Consiliului Europei împotriva Rasismului şi Intoleranţei („ECRI”) a făcut public un raport datat din 14 decembrie 2007, în care ea şi-a exprimat îngrijorarea faţă de modificările privind dubla sau multipla cetăţenie:

„16. ECRI notează cu interes că articolul 25 al Legii cetăţeniei este în deplină concordanţă cu articolul 17 al Convenţiei Europene cu privire la cetăţenie, care a fost ratificată de Republica Moldova şi prevede că cetăţenii moldoveni care sunt şi cetăţeni ai unui alt stat şi care au domiciliul lor legal şi obişnuit în Republica Moldova, au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi ceilalţi cetăţeni moldoveni. În acest sens, ECRI ar dori să-şi exprime îngrijorarea faţă de proiectul de lege cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative adoptat în prima lectură de Parlament la 11 octombrie 2007. Potrivit acestui proiect de lege, doar persoanele care deţin exclusiv cetăţenia Republicii Moldova sunt în drept să lucreze în funcţii de răspundere în cadrul Guvernului şi în alte câteva autorităţi publice. Din informaţia pe care a primit-o, ECRI înţelege că dacă acest proiect de lege intră în vigoare în forma actuală, cetăţenii moldoveni care deţin mai multe cetăţenii vor fi grav dezavantajaţi faţă de ceilalţi cetăţeni moldoveni în ceea ce priveşte accesul la funcţii publice. Astfel, se pare că dacă legea intră în vigoare în această formă, acest lucru ar putea duce la discriminare, adică la un tratament diferenţiat nejustificat pe motiv de cetăţenie. ECRI înţelege că în momentul scrierii acestui raport în Republica Moldova au loc multe dezbateri referitoare la acest proiect de lege şi că multe surse atât naţionale, cât şi internaţionale au subliniat necesitatea revizuirii detaliate a acestui text, înainte de adoptarea sa definitivă pentru asigurarea compatibilităţii sale cu standardele naţionale şi internaţionale.

...

18. ECRI recomandă insistent ca autorităţile moldoveneşti să revizuiască proiectul de lege din 11 octombrie 2007... pentru a asigura că acesta nu încalcă principiul nediscriminării pe motiv de cetăţenie şi nici nu diminuează toate beneficiile modificărilor recente ale Legii cetăţeniei, care permis multipla cetăţenie”.

36. La 27 mai 2008, preşedintele Consiliului de Cooperare UE-Moldova, ministrul Afacerilor Externe al Sloveniei, Dr. Rupel, a declarat că este important ca Republica Moldova să desfăşoare alegerile sale parlamentare din 2009 în conformitate cu standardele internaţionale şi şi-a exprimat îngrijorarea faţă de ultimele modificări ale legislaţiei electorale care au majorat pragul electoral la şase procente.

37. Într-un raport datat din 9 iunie 2008, Comitetul Adunării Parlamentare pentru Onorarea Obligaţiilor şi Angajamentelor de către Statele Membre ale Consiliului Europei a declarat, inter alia, că:

„20. Adunarea apreciază eforturile depuse de autorităţile Republicii Moldova pentru a evalua nivelul de implementare a recomandărilor făcute de experţii Consiliului Europei. Totuşi, toate noile proiecte de legi în domenii privind angajamentele faţă de Consiliul Europei trebuie expediate pentru a fi supuse expertizei şi discutate cu experţii Consiliului Europei înainte de a fi adoptate.

...

80. În raportul lor din anul 2007 cu privire la onorarea obligaţiilor şi angajamentelor de către Republica Moldova (Doc. 11374), coraportorii Comitetului pentru Moldova au salutat modificările aduse Codului Electoral în anul 2005. În special, pragul pentru listele de partid a fost micşorat la 4% pentru listele prezentate de partidele politice individuale şi la 8% pentru coaliţiile partidelor politice ... .

82. Comitetul de Monitorizare a fost ... alarmat de recentele evoluţii legislative în ceea ce priveşte Codul Electoral. În luna aprilie 2008, Parlamentul Republicii Moldova a modificat din nou Codul Electoral, majorând pragul pentru listele de partid la 6%. Mai mult, crearea „blocurilor electorale” - liste comune prezentate de o coaliţie de partide politice - a fost interzisă. Aceste măsuri au provocat îngrijorări, iar comitetul a decis prompt să întreţină un schimb de opinii cu delegaţia moldovenească la 15 aprilie. Legislaţia electorală nu ar trebui modificată la fiecare doi sau trei ani, în funcţie de imperativele politice. Ea trebuie să permită ca un spectru larg de forţe politice să participe la procesul politic pentru a contribui la construirea unor instituţii democratice şi pluraliste adevărate. Coraportorii vor examina atent recentele modificări, precum şi motivele din spatele evoluţiilor legislative recente pe parcursul monitorizării pregătirii alegerilor parlamentare apropiate care urmează să se desfăşoare în primăvara anului 2009.”

38. De asemenea, au fost exprimate îngrijorări şi în Rezoluţia nr. 1619 a Adunării Parlamentare adoptată la 25 iunie 2008:

„Adunarea ... regretă hotărârea recentă a Parlamentului Republicii Moldova de a majora acest prag pentru listele de partid la 6%.”

39. Problema cu privire la reforma electorală a fost, de asemenea, ridicată la 9 iulie 2008 de către preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, dl Lluís Maria de Puig, într-un discurs adresat Parlamentului Republicii Moldova:

„...Eu vă încurajez mult să obţineţi aprobarea Comisiei de la Veneţia în ceea ce priveşte recentele modificări ale legislaţiei, care se va aplica în următoarele alegeri, şi anume în partea ce se referă la pragul electoral, blocurile electorale şi dubla cetăţenie. Acestea sunt probleme delicate şi este necesar de a găsi un echilibru corect între preocupările care v-au determinat să faceţi aceste modificări şi îngrijorarea comunităţii internaţionale dacă aceste modificări sunt compatibile cu principiile Consiliului Europei.”

40. La 23 octombrie 2008, Comisia de la Veneţia a făcut public un raport cu privire la modificările din Codul Electoral făcute în luna aprilie 2008. Raportul a exprimat opinii critice cu privire la toate aspectele reformei. În ceea ce priveşte modificările referitoare la deţinătorii de cetăţenie multiplă, el a declarat următoarele:

„30. Un nou alineat al articolului 13(2) interzice „persoanelor, care, pe lângă cetăţenia Republicii Moldova, deţin şi cetăţenia unui alt stat”, dreptul „de a fi ales” în alegerile parlamentare „pentru funcţia de deputat în condiţiile art. 75”. Articolul 75(3) prevede că o persoană poate candida dacă deţine mai multe cetăţenii, numai dacă fiind aleasă renunţă la cetăţenii, altele decât cea a Republicii Moldova. Acest lucru trebuie considerat ca o incompatibilitate.

31. Dincolo de simpla chestiune cu privire la formulare, restricţiile aduse drepturilor cetăţenilor nu trebuie să se bazeze pe cetăţenia multiplă. Codul bunelor practici în materie electorală citează Convenţia Europeană cu privire la cetăţenie, ratificată de Republica Moldova în luna noiembrie 1999, care prevede, fără echivoc, că „cetăţenii Statului Parte care posedă o altă cetăţenie au, pe teritoriul acestui Stat Parte unde trăiesc, aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi cetăţenii acestui stat”.

32. Mai mult, această restricţie ar putea constitui o violare a Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, articolele 3 al Primului Protocol şi 14 al Convenţiei.”

II. DREPTUL INTERN RELEVANT

41. Prevederile relevante ale Constituţiei Republicii Moldova sunt următoarele:

Articolul 8. Respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale

„(1) Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte ... .”

Articolul 38. Dreptul de vot şi dreptul de a fi ales

„(3) Dreptul de a fi aleşi le este garantat cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot, în condiţiile legii.”

Articolul 39. Dreptul la administrare

„(1) Cetăţenii Republicii Moldova au dreptul de a participa la administrarea treburilor publice nemijlocit, precum şi prin reprezentanţii lor.

(2) Oricărui cetăţean i se asigură, potrivit legii, accesul la o funcţie publică.”

42. Conform articolului 38 al Codului jurisdicţiei constituţionale al Republicii Moldova, Curtea Constituţională poate fi sesizată doar de preşedintele ţării, Guvern, ministrul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie, Judecătoria Economică, Procurorul General, deputaţi în Parlament, fracţiuni parlamentare şi de avocatul parlamentar.

43. Conform articolului 24 (alin. 1 şi 3) al Legii cetăţeniei Republicii Moldova, cu modificările de la 5 iunie 2003, cetăţenia multiplă se permite în Republica Moldova, iar dobândirea de către cetăţeanul Republicii Moldova a cetăţeniei altui stat nu atrage pierderea cetăţeniei Republicii Moldova.

44. Prevederile relevante ale Legii nr. 273 adoptată de Parlament la 7 decembrie 2007, dar nepromulgată de către preşedinte, sunt următoarele:

Articolul X

„Deputaţi în Parlament pot fi alese persoanele cu drept de vot care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani, deţin exclusiv cetăţenia Republicii Moldova, au domiciliul în ţară şi întrunesc condiţiile prevăzute de prezentul cod.”

45. Prevederile relevante ale Legii nr. 273, care a intrat în vigoare la 13 mai 2008, sunt următoarele:

Articolul IX

„(1) Candidaţi la funcţia de deputat în Parlament pot fi persoanele cu drept de vot care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani, deţin cetăţenia Republicii Moldova, au domiciliul în ţară şi întrunesc condiţiile prevăzute de prezentul cod.

(2) La momentul înregistrării sale în calitate de candidat la funcţia de deputat, persoana care deţine cetăţenia altui stat declară, pe proprie răspundere, deţinerea cetăţeniei altui stat sau faptul depunerii documentelor pentru obţinerea cetăţeniei altui stat.

(3) La momentul validării mandatului de deputat, persoana specificată la alin.(2) trebuie să confirme documentar renunţarea sau iniţierea procedurii de renunţare la cetăţenia altui stat ori retragerea cererii privind obţinerea cetăţeniei altui stat.

(4) Nedeclararea deţinerii cetăţeniei altui stat la momentul înregistrării în calitate de candidat la funcţia de deputat sau dobândirii acesteia în perioada exercitării mandatului este considerată temei pentru anularea validării mandatului de deputat de către Curtea Constituţională la sesizarea Comisiei Electorale Centrale.”

Articolul XXI

„(3) Pentru persoanele domiciliate în localităţile din stânga Nistrului (Transnistria), incompatibilităţile stabilite de prezenta lege se vor aplica doar în măsura în care acestea vor fi stipulate de legislaţia ce va reglementa statutul juridic special al Transnistriei.”

46. Prevederile relevante ale Legii nr. 595 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova, sunt următoarele:

Articolul 19. Respectarea tratatelor internaţionale

„Tratatele internaţionale se execută cu bună-credinţă, în conformitate cu principiul pacta sunt servanda. Republica Moldova nu poate invoca prevederile legislaţiei sale interne ca justificare a neexecutării unui tratat la care este parte.”

Articolul 20. Aplicarea tratatelor internaţionale

„Dispoziţiile tratatelor internaţionale care, după modul formulării, sînt susceptibile de a se aplica în raporturile de drept fără adoptarea de acte normative speciale, au caracter executoriu şi sînt direct aplicabile în sistemul juridic şi sistemul judiciar ale Republicii Moldova. Pentru realizarea celorlalte dispoziţii ale tratatelor, se adoptă acte normative corespunzătoare.”

III. ACTIVITATEA CONSILIULUI EUROPEI

47. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene cu privire la cetăţenie, care a intrat în vigoare în general, dar şi pentru Republica Moldova, la 1 martie 2000, sunt următoarele:

Preambul

„Recunoscînd că la soluţionarea problemelor legate de cetăţenie urmează a se ţine cont atît de interesele legale ale statului, cît şi ale persoanelor,

...

avînd în vedere faptul că statele au poziţii diferite vis-a-vis de chestiunea pluralităţii de cetăţenii şi recunoscînd că fiecare stat este liber să decidă asupra consecinţelor ce decurg, în dreptul său intern, din dobîndirea sau posedarea unei alte cetăţenii de către unul din cetăţenii săi;”

Articolul 15. Alte cazuri posibile de pluralitate de cetăţenii

„Dispoziţiile prezentei Convenţii nu limitează dreptul Statelor Părţi de a determina în legislaţia sa internă:

a) dacă îşi păstrează sau îşi pierd cetăţenia lor cetăţeni care dobîndesc sau deţin cetăţenia altui stat;

b) este sau nu renunţarea la o altă cetăţenie sau pierderea acesteia o condiţie pentru dobîndirea sau păstrarea cetăţeniei sale.”

Articolul 17. Drepturile şi obligaţiunile ce decurg din cetăţenia multiplă

„1) Cetăţenii Statului Parte care posedă o altă cetăţenie au, pe teritoriul acestui Stat Parte unde trăiesc, aceleaşi drepturi şi obligaţiuni ca şi cetăţenii acestui stat.

2) Dispoziţiile prezentului capitol nu se referă la:

a) normele de drept internaţional cu privire la protecţia diplomatică sau consulară, acordată de către Statul Parte unuia dintre cetăţenii săi, dar care posedă concomitent şi cetăţenia altui stat;

b) aplicarea normelor de drept internaţional privat al Statelor Părţi în cazurile ce se referă la cetăţenia multiplă.”

48. Raportul explicativ la Codul bunelor practici în materie electorală al Comisiei de la Veneţia a Consiliului Europei (CDL-AD (2002) 23 rev), în partea relevantă, prevede următoarele:

„63. Stabilitatea legii este crucială pentru credibilitatea procesului electoral, care este, în sine, vitală pentru consolidarea democraţiei. Norme care se modifică frecvent – şi, în special, norme care sunt complexe – pot crea confuzie alegătorilor. Mai presus de toate, alegătorii pot conchide, în mod corect sau incorect, că legea electorală este doar un instrument în mâinile celor care sunt la putere şi că voturile lor au puţină putere de decizie asupra rezultatelor alegerilor.

64. Totuşi, în practică nu atât stabilitatea principiilor fundamentale are nevoie de protecţie (este puţin probabil ca acestea să fie serios contestate) cât stabilitatea unor norme mai specifice ale legislaţiei electorale, în special cele care reglementează sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale şi stabilirea circumscripţiilor teritoriale. Aceste trei elemente sunt frecvent, în mod corect sau incorect, considerate ca fiind factori decisivi pentru rezultatele alegerilor, de aceea trebuie luate măsuri pentru evitarea nu doar a manipulărilor în favoarea partidului aflat la putere, dar chiar şi a simplelor aparenţe de manipulare.

65. Modificarea sistemelor de vot nu e neapărat un lucru rău – acestea pot fi întotdeauna modificate spre bine – spre deosebire de modificarea lor frecventă sau chiar înaintea (în decurs de un an până la) alegerilor. Chiar şi atunci când nu există intenţii de manipulare, modificările vor părea a fi dictate de interesele imediate ale partidelor politice.

... în conformitate cu Convenţia Europeană cu privire la cetăţenie persoanele care deţin dublă cetăţenie trebuie să aibă aceleaşi drepturi electorale ca şi ceilalţi cetăţeni.”

49. După ce a făcut o analiză comparativă a legislaţiilor a patruzeci şi două de state membre ale Consiliului Europei, Curtea a notat că majoritatea din acestea permit dubla sau multipla cetăţenie. În unele din ţările care interzic dubla cetăţenie, în practică, prevederile care aveau scopul de a preveni deţinerea multiplei cetăţenii au devenit literă moartă (de exemplu, Estonia). Există patru ţări în care pe lângă interdicţia privind dubla cetăţenie, există o prevedere suplimentară în legislaţia electorală sau în Constituţie, care interzice persoanelor care deţin alte cetăţenii să fie alese în Parlament. Aceste ţări sunt Azerbaidjan, Bulgaria, Lituania şi Malta. Există două ţări în care persoanele cu dublă cetăţenie nu sunt eligibile pentru a fi alese în Parlament doar în anumite circumstanţe: Monaco şi Portugalia. În Monaco persoanele care posedă cetăţenie dublă şi ocupă într-o ţară străină o funcţie publică sau electivă, nu sunt eligibile pentru a candida. În Portugalia, pe lângă principalul teritoriu al ţării, există două circumscripţii, una care acoperă teritoriul ţărilor europene şi cealaltă care acoperă toate celelalte ţări şi teritoriul Macao. Un cetăţean portughez, care posedă de exemplu şi cetăţenia franceză, nu va putea candida pentru a fi ales în Parlament în circumscripţia care acoperă ţările europene. Totuşi, el va putea candida în celelalte două circumscripţii.

ÎN DREPT

50. Reclamanţii au pretins că interdicţia care împiedică cetăţenii Republicii Moldova, care deţin alte cetăţenii, să fie aleşi în Parlament constituie o ingerinţă în dreptul lor de a candida în cadrul unor alegeri libere şi, dacă sunt aleşi, de a-şi exercita mandatele lor în Parlament, astfel asigurându-se libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. Ei s-au bazat pe articolul 3 al Protocolului nr. 1, care prevede următoarele:

„Înaltele Părţi Contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, în condiţiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ.”

51. De asemenea, ei au pretins în temeiul articolului 14 combinat cu articolul 3 al Protocolului nr. 1 că au fost discriminaţi faţă de alţi cetăţeni moldoveni care deţin dublă cetăţenie şi locuiesc în Transnistria. Ei s-au bazat pe articolul 14 al Convenţiei, care prevede următoarele:

„Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie. ”

I. ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR

A. Statutul de victimă

1. Argumentele părţilor

(a) Argumentele aduse de Guvernul Republicii Moldova

52. Guvernul a susţinut că reclamanţii nu puteau pretinde că sunt victime în sensul articolului 34 al Convenţiei şi că cererea lor constituie o actio popularis.

53. În primul rând, reclamanţii au depus cererea la Curte cu mult timp înainte ca legea în cauză să fie promulgată de către preşedinte şi să intre în vigoare. Prin urmare, legea contestată nu putea avea niciun efect negativ asupra reclamanţilor în acea perioadă. Cu atât mai mult campania electorală în Republica Moldova încă nu începuse.

54. În al doilea rând, legislaţia contestată nu prezintă vreun risc sau dezavantaj pentru reclamanţi, chiar şi acum, după adoptarea ei. În acest sens, Guvernul a susţinut că nu există o legătură suficient de directă între reclamanţi şi detrimentul pe care ei pretind că l-ar suferi ca rezultat al noii legislaţii. Atât Partidul Liberal cât şi Partidul Liberal Democrat, ai căror vicepreşedinţi sunt reclamanţii, nu au participat vreodată la alegeri legislative. Partidul Liberal a participat la alegerile locale din anul 2007 şi a obţinut un rezultat foarte modest la nivel naţional, în timp ce Partidul Liberal Democrat nu a participat nici măcar la alegerile locale.

55. Mai mult, reclamanţii nu şi-au susţinut prin probe intenţiile de a candida în alegerile parlamentare din anul 2009 şi nu au prezentat vreo probă care să dovedească că partidele lor au intenţia de a include numele lor pe listele candidaţilor. Scrisorile de la partidele lor (a se vedea paragraful 59 de mai jos) nu au dovedit o astfel de intenţie, deoarece partidele erau parţiale în favoarea reclamanţilor şi le-ar fi dat acestora orice scrisoare pentru a-şi prezenta cauza în faţa Curţii. Totuşi, chiar dacă presupunem că scrisorile sunt valabile, partidele lor pot să-şi schimbe opiniile în orice moment. Mai mult, potrivit Guvernului, preşedintele Partidului Liberal Democrat are un interes personal în această cauză, deoarece şi el a fost cetăţean român.

56. O altă probă cu privire la caracterul actio popularis al cererii a fost declaraţia dlui Chirtoacă din luna iunie 2008. În ceea ce priveşte declaraţia acestuia din 1 septembrie 2008, Guvernul a susţinut că ea nu a reflectat intenţiile sale reale şi că a fost făcută strict pentru a fi folosită în această cauză, cu trei zile înainte de expirarea termenului limită de depunere a observaţiilor de către reclamanţi la Curte (a se vedea paragraful 27 de mai sus).

57. În ceea ce-l priveşte pe dl Tănase, Guvernul a susţinut că, în orice caz, nu era clar dacă el întrunea condiţiile pentru a participa la alegerile legislative, deoarece potrivit paşaportului său românesc el are domiciliul în România, pe când legislaţia electorală a Republicii Moldova prevede că la alegerile legislative pot participa numai persoanele domiciliate în Republica Moldova.

58. In fine, Guvernul a susţinut că, în orice caz, reclamanţii nu se puteau plânge de o încălcare viitoare ipotetică, ci doar de încălcări care au avut loc. Astfel, ei ar fi trebuit să aştepte până după alegerile legislative din primăvara anului 2009 pentru a depune cererea lor la Curte.

(b) Argumentele aduse de reclamanţi

59. Reclamanţii au contestat argumentele Guvernului cu privire la statutul lor de victimă. Referindu-se la declaraţia că ei nu au dovedit intenţia partidelor lor de a-i include pe listele de candidaţi, ei au prezentat două scrisori în care preşedinţii Partidului Liberal şi al Partidului Liberal Democrat au confirmat intenţia partidelor de a include ambii reclamanţi pe listele candidaţilor.

60. Referindu-se la declaraţia dlui Chirtoacă din luna iunie 2008, în care el a spus presei că va participa la alegerile legislative, dar că îşi va păstra funcţia sa de primar, indiferent de rezultatele alegerilor, reclamanţii au susţinut că o astfel de declaraţie a fost logică doar în circumstanţele în care legea nu le-ar permite acestora să devină deputaţi, ci numai să participe la alegeri. Reclamanţii au făcut referire la un alt interviu din 1 septembrie 2008 în care dl Chirtoacă a reiterat intenţia sa de a participa la alegeri, dar nu şi intenţia de a rămâne primar după alegeri.

61. În ceea ce priveşte argumentul Guvernului cu privire la domiciliul dlui Tănase, reclamanţii au susţinut că domiciliul permanent al acestuia este evident la Chişinău. El dispune de proprietăţi doar în Chişinău în comun cu soţia şi copiii săi. Copiii săi merg la şcoală în Chişinău. El este membru al Consiliului Municipal Chişinău şi de la alegerea sa în luna iunie 2007 el nu a lipsit de la nicio şedinţă a Consiliului. El este prezent, în mod regulat, în media locală. Potrivit ştampilelor din paşaportul său, pe parcursul ultimilor trei ani el s-a aflat doar douăzeci şi opt de zile în România.

62. Reclamanţii au declarat că faptul că partidele lor nu au participat vreodată la alegeri legislative nu înseamnă că ele erau împiedicate să facă acest lucru în viitor. Mai mult, Partidul Liberal Democrat, fiind creat în luna ianuarie 2008, nu a avut nici măcar o oportunitate de a participa la alegeri. În orice caz, potrivit reclamanţilor, ambele partide au şanse bune de a intra în Parlament în anul 2009.

63. Referindu-se la declaraţia Guvernului că cererea a fost depusă înainte ca legea contestată să intre în vigoare şi că ei ar fi trebuit să aştepte până după alegeri, pentru a putea fi considerate victime în sensul Convenţiei, reclamanţii au susţinut că la data comunicării cauzei legea respectivă era în vigoare şi că aşteptarea până după alegeri ar fi făcut iluzorie protecţia pe care Curtea ar fi putut s-o ofere. În ceea ce priveşte ultimul aspect menţionat, ei au citat jurisprudenţa Curţii conform căreia Convenţia protejează drepturi care sunt practice şi efective, dar nu teoretice şi iluzorii.

64. Reclamanţii au făcut referire la jurisprudenţa Curţii potrivit căreia o persoană poate pretinde că o lege îi încalcă drepturile, chiar şi în absenţa unei măsuri individuale de implementare, dacă persoana trebuie să-şi modifice conduita sau dacă ea riscă să fie persecutată, sau dacă persoana face parte dintr-un grup de persoane care riscă să fie direct afectat de lege. În acest sens, reclamanţii au susţinut că ei nu s-au plâns pur şi simplu de o lege pe care nu o consideră bună, dar au ridicat obiecţii cu privire la efectele acestei legi asupra propriilor lor vieţi. Ei, în mod clar, au intenţia să participe la viitoarele alegeri legislative şi să devină deputaţi, iar legea în cauză îi împiedică să facă acest lucru din cauza dublei cetăţenii. Cetăţenia română este foarte importantă pentru ei, deoarece ea este cetăţenia părinţilor şi bunicilor lor şi ei nu sunt gata să renunţe la ea. Prin urmare, ei riscă să fie direct afectaţi de legislaţia contestată în viitorul apropiat.

65. Guvernul român a susţinut poziţia reclamanţilor. Potrivit lui, situaţia reclamanţilor se aseamănă foarte mult cu situaţia a două femei reclamante în cauza Open Door and Dublin Well Woman v. Ireland, 29 octombrie 1992, § 44, Seria A nr. 246-A, pe care Curtea le-a considerat victime ale unei decizii a unei instanţe naţionale prin care s-a introdus interdicţia pentru reclamanţii persoane juridice de a oferi anumite informaţii femeilor însărcinate.

66. Referindu-se la declaraţiile dlui Chirtoacă că el nu va renunţa la funcţia sa de primar, chiar dacă va fi ales (a se vedea paragraful 27 de mai sus), Guvernul român a declarat că aceasta a fost doar o declaraţie politică, dar nu o manifestare de voinţă care să implice efecte concrete.

67. În continuare, Guvernul român a susţinut că protecţia oferită de Curte ar fi iluzorie dacă, pentru a depune o cerere la Curte, reclamanţii ar fi trebuit să aştepte până după alegeri, când ar fi fost direct afectaţi de legislaţia contestată.

68. In fine, Guvernul român a contestat declaraţiile Guvernului pârât că dl Tănase nu-şi are domiciliul în Republica Moldova.

2. Aprecierea Curţii

69. Curtea reiterează că pentru ca o persoană fizică, o organizaţie neguvernamentală sau un grup de particulari să poată sesiza Curtea printr-o cerere în temeiul articolului 34, aceştia trebuie să poată pretinde că sunt victime ale unei încălcări a drepturilor recunoscute în Convenţie. Pentru a putea pretinde că este victimă a unei încălcări, o persoană trebuie să fie direct afectată de măsura contestată. Prin urmare, Convenţia nu prevede depunerea unei actio popularis pentru interpretarea drepturilor prevăzute de ea şi nici nu permite persoanelor să se plângă de o prevedere a legislaţiei naţionale pur şi simplu deoarece ele consideră, fără a fi direct afectate de aceasta, că ea ar putea să contravină Convenţiei. Totuşi, o persoană poate pretinde că o lege îi încalcă drepturile, chiar şi în lipsa unei măsuri individuale de implementare, dacă acestei persoane i se cere să-şi modifice comportamentul sau ea riscă să fie persecutată sau dacă această persoană este un membru al unui grup de persoane care riscă să fie direct afectat de legislaţia respectivă (a se vedea Burden v. the United Kingdom [GC], nr. 13378/05, §§ 33 şi 34, 29 aprilie 2008; Open Door and Dublin Well Woman v. Ireland, citată mai sus; Klass and Others v. Germany, 6 septembrie 1978, § 33, Seria A nr. 28).

70. Curtea notează că primul reclamant este un politician activ şi bine cunoscut, care a declarat, în mod clar, intenţia sa de a candida în cadrul alegerilor legislative din anul 2009 şi de a-şi exercita mandatul de deputat, dacă va fi ales. De asemenea, ea notează că primul reclamant a declarat că, din motive personale, nu are intenţia să renunţe la dubla sa cetăţenie. Prin urmare, primul reclamant este direct afectat de Legea nr. 273, deoarece, dacă el va fi ales, el va trebui să facă o alegere dificilă între a fi deputat şi a renunţa la cetăţenia sa dublă. Mai mult, deoarece participarea în cadrul alegerilor parlamentare necesită investiţii personale şi efort considerabile, faptul cunoaşterii că, după alegeri, lui s-ar putea să i se ceară să facă această alegere, va afecta, fără îndoială, reclamantul încă de la începutul campaniei electorale şi nu doar în eventualitatea în care el este ales. Chiar dacă el decide să depună efort şi să continue campania sa, există totuşi riscul ca el să piardă voturi, deoarece electoratul va fi, de asemenea, conştient că există posibilitatea că el va decide să nu accepte mandatul, dacă acest lucru va presupune pierderea cetăţeniei sale duble.

71. Guvernul pârât a mai susţinut că primul reclamant ar fi trebuit să aştepte până după alegeri şi apoi să depună cererea sa. Curtea reaminteşte că obiectul şi scopul Convenţiei, care este un instrument de protecţie a drepturilor omului, cer ca prevederile acesteia să fie interpretate şi aplicate astfel încât aceste prevederi să nu fie teoretice sau iluzorii, dar practice şi efective (a se vedea United Communist Party of Turkey and Others v. Turkey, 30 ianuarie 1998, § 33, Reports of Judgments and Decisions 1998-I). Ea consideră că acceptarea sugestiei Guvernului şi amânarea adoptării unei hotărâri, până după alegeri, ar face protecţia acordată de Convenţie iluzorie şi teoretică.

72. Guvernul pârât a pus la îndoială întrunirea condiţiilor prevăzute de legislaţie de către dl Tănase. În special, el a atras atenţia Curţii asupra menţiunii din paşaportul românesc al acestuia cu privire la domiciliul lui în Bucureşti. Curtea respinge această afirmaţie, deoarece din observaţiile primului reclamant şi din documentele prezentate de el rezultă clar că unicul său domiciliu este la Chişinău, şi nu la Bucureşti.

73. În aceste circumstanţe, Curtea conchide că dl Tănase poate pretinde că este o victimă în sensul articolului 34 al Convenţiei. Prin urmare, obiecţia Guvernului în privinţa acestuia trebuie respinsă.

74. În ceea ce-l priveşte pe dl Chirtoacă, Curtea notează că în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova pentru el este imposibil de a cumula funcţiile de primar şi de deputat în Parlament. Din declaraţiile în presă ale dlui Chirtoacă (a se vedea paragraful 27 de mai sus) rezultă, în mod clar, că el nu are intenţia să abandoneze funcţia sa de primar al municipiului Chişinău pentru mandatul de deputat. Prin urmare, Curtea consideră că el nu este afectat de acele prevederi ale Legii nr. 273 pe care el le contestă şi că el nu poate pretinde că este victimă în această cauză.

B. Căile de recurs interne

1. Argumentele părţilor

(a) Argumentele aduse de Guvernul Republicii Moldova

75. Potrivit Guvernului, dl Tănase nu a epuizat căile de recurs interne disponibile, şi anume, el nu a depus o plângere la avocatul parlamentar, care, la rândul său, putea să conteste prevederile contestate la Curtea Constituţională. Guvernul a prezentat copii ale cererilor depuse de avocatul parlamentar la Curtea Constituţională în trecut şi a susţinut că o plângere adresată avocatului parlamentar este o cale de recurs internă efectivă.

(b) Argumentele aduse de dl Tănase

76. Dl Tănase a susţinut că o plângere adresată avocatului parlamentar nu reprezenta o cale de recurs efectivă conform legislaţiei naţionale, deoarece nu există o obligaţie legală a avocatului parlamentar să accepte o astfel de plângere şi s-o transmită Curţii Constituţionale. Avocatul parlamentar are o competenţă pur discreţionară de a face acest lucru. Reclamantul a prezentat date statistice potrivit cărora în anul 2007 avocatul parlamentar a primit 1,714 plângeri, dintre care doar în trei cauze a fost sesizată Curtea Constituţională.

77. Guvernul român a notat că în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova avocatul parlamentar poate respinge o plângere şi că persoanele aflate în situaţia reclamanţilor nu aveau acces direct la Curtea Constituţională. El consideră că această situaţie este similară cu cea din cauzele Pantea v. Romania (nr. 33343/96, ECHR 2003‑VI (extracts)) şi Sabou and Pircalab v. Romania (nr. 46572/99, 28 septembrie 2004) în care Curtea a respins obiecţia preliminară a Guvernului cu privire la neepuizarea căilor de recurs interne. În aceste cauze s-a mai constatat că în conformitate cu legislaţia românească, reclamanţii nu au avut acces direct la Curtea Constituţională, dar au putut avea acces numai prin intermediul instanţelor judecătoreşti de drept comun care puteau sesiza Curtea Constituţională. Mai mult, în conformitate cu legislaţia românească, hotărârile instanţelor judecătoreşti de drept comun, prin care au fost respinse plângerile cu privire la constituţionalitate, puteau fi contestate în timp ce deciziile avocatului parlamentar din Republica Moldova sunt irevocabile.

2. Aprecierea Curţii

78. Curtea reaminteşte că scopul articolului 35 § 1 al Convenţiei este de a acorda Statelor Contractante posibilitatea de a preveni sau de a remedia încălcările de care sunt acuzate, înainte ca aceste acuzaţii să fie prezentate Curţii. Prin urmare, statele nu vor fi chemate să răspundă pentru acţiunile lor în faţa unei autorităţi internaţionale înainte de a fi avut posibilitatea de a remedia chestiunile prin intermediul propriilor lor sisteme de drept (a se vedea, de exemplu, Remli v. France, 23 aprilie 1996, § 33, Reports of Judgments and Decisions 1996-II şi Selmouni v. France [GC], nr. 25803/94, § 74, ECHR 1999-V).

79. În conformitate cu articolul 35 § 1 al Convenţiei, reclamantul, în mod normal, ar trebui să aibă acces la remediile care sunt accesibile şi suficiente pentru a permite redresarea în ceea ce priveşte încălcările pretinse. Existenţa remediilor în cauză trebuie să fie suficient de certă nu numai în teorie, dar şi în practică, fără de care ele vor fi lipsite de accesibilitatea şi eficienţa necesare (a se vedea, printre altele, Akdivar and Others v. Turkey, 16 septembrie 1996, § 66, Reports 1996-IV).

80. Curtea notează că în această cauză dl Tănase nu putea să se plângă direct la Curtea Constituţională (a se vedea paragraful 42 de mai sus), deoarece el nu face parte din categoriile de persoane sau entităţi care au dreptul de a sesiza Curtea Constituţională. Curtea conchide că cererea dlui Tănase nu poate fi declarată inadmisibilă pentru neepuizarea căilor de recurs interne şi, prin urmare, obiecţia Guvernului se respinge.

C. Concluzie cu privire la admisibilitate

81. Curtea constată că această cerere este inadmisibilă în ceea ce-l priveşte pe dl Chirtoacă. Referitor la partea cu privire la dl Tănase (în continuare „reclamantul”), Curtea consideră că ea ridică chestiuni de fapt şi de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi că niciun temei pentru declararea ei inadmisibilă nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară această parte a cererii admisibilă. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acesteia.

II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 3 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE

A. Argumentele părţilor

1. Argumentele aduse de reclamant

82. Reclamantul a susţinut că Legea nr. 273 este inaccesibilă, iar efectele ei sunt imprevizibile şi că ea i-a încălcat dreptul său de a candida în alegeri, prin limitarea accesului în Parlament al cetăţenilor moldoveni care deţin şi alte cetăţenii. El a subliniat că nu intenţionează să renunţe la cetăţenia sa română, pe care a obţinut-o prin naştere. În opinia sa, măsura aplicată în ajunul alegerilor din anul 2009 este antidemocratică şi disproporţională.

83. Referindu-se la argumentele Guvernului cu privire la analiza comparativă a legislaţiilor altor state, reclamantul a susţinut că în Azerbaidjan, Bulgaria şi Lituania dubla cetăţenie este interzisă în general, în timp ce restul statelor la care a făcut referire Guvernul nu sunt deloc relevante în această cauză.

84. Reclamantul a susţinut că ingerinţa în cauză trebuie apreciată în lumina evoluţiei politice din Republica Moldova şi, în acest context, a subliniat identitatea etnică a populaţiei din Republica Moldova şi România şi că o foarte mare parte a populaţiei Republicii Moldova deţine sau aspiră să deţină cetăţenia română.

85. În continuare, el a mai susţinut că Legea nr. 273 face parte dintr-un plan mai lărgit al Partidului Comuniştilor de a diminua sau exclude şansele opoziţiei în viitoarele alegeri şi s-a referit la ridicarea pragului electoral de la 4 la 6%, la interzicerea blocurilor electorale şi la alte măsuri care, în opinia sa, servesc intereselor electorale ale Partidului Comuniştilor. De asemenea, reclamantul a menţionat că toate aceste măsuri au fost criticate de către Consiliul Europei.

86. Potrivit reclamantului, ingerinţa în această cauză nu a urmărit un scop legitim. El a susţinut că interesul de a asigura loialitatea deputaţilor faţă de Republica Moldova nu este real şi a adus ca exemplu cazul dlui Mihail Sidorov, fost „ministru al Justiţiei” al „Republicii Moldoveneşti Nistrene”, care actualmente este deputat comunist. Codul penal al Republicii Moldova conţine astfel de infracţiuni ca trădarea de patrie, spionajul şi divulgarea secretului de stat. Mai mult, autorii Legii nr. 273 nu au putut indica vreun caz de lipsă de loialitate a unei persoane care deţine cetăţenie dublă sau multiplă.

87. Referindu-se la proporţionalitatea ingerinţei, reclamantul a susţinut că restricţiile impuse dreptului său de a candida în cadrul alegerilor erau discriminatorii faţă de alţi cetăţeni ai Republicii Moldova, care nu deţin cetăţenie dublă şi a invocat articolul 17 al Convenţiei Europene cu privire la cetăţenie.

88. De asemenea, reclamantul a susţinut că Legea nr. 273 a încălcat libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ, deoarece un număr foarte mare de alegători cu cetăţenie dublă vor fi lipsiţi de dreptul de a vota pentru cineva ca ei.

2. Argumentele aduse de Guvernul Republicii Moldova

89. Guvernul a subliniat din nou că această cerere a fost prematură în momentul depunerii sale şi că Legea nr. 273 a fost promulgată de către Preşedinte doar patru luni mai târziu. De asemenea, el a susţinut că în conformitate cu Legea nr. 273, după ce este ales, pentru validarea mandatului său de către Curtea Constituţională, un candidat trebuie doar să demonstreze iniţierea procedurii de renunţare la cealaltă cetăţenie. Presupunerea că procedura nu ar fi vreodată dusă până la capăt nu poate servi conform legislaţiei în vigoare drept temei pentru revocarea unui mandat de deputat.

90. Referindu-se la scopul ingerinţei, Guvernul a susţinut că aceasta urmăreşte câteva scopuri, cum ar fi asigurarea loialităţii deputaţilor faţă de Republica Moldova, apărarea independenţei şi a existenţei statului şi garantarea securităţii statului. În cele din urmă, obligaţia candidaţilor de a aduce la cunoştinţă celelalte cetăţenii pe care le deţin, atunci când candidează pentru a fi aleşi în Parlament, a fost menită să servească scopului legitim de informare adecvată a alegătorilor despre toate calităţile candidaţilor.

91. Potrivit Guvernului, acordarea cetăţeniei de către alte state cetăţenilor Republicii Moldova ameninţă serios securitatea Republicii Moldova. Guvernul a contestat argumentul reclamanţilor că principala ţintă a Legii nr. 273 sunt cetăţenii moldoveni cu paşapoarte româneşti şi a susţinut că legea este aplicabilă tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, indiferent de cea de-a doua cetăţenie pe care o deţin. În acelaşi timp, dezvoltând ideea cu privire la ameninţarea securităţii, suveranităţii şi statalităţii Republicii Moldova, pe care o prezintă cetăţenii Republicii Moldova, care deţin cetăţenii ale altor state, Guvernul a subliniat în special ceea ce el a numit „aspiraţia României de a asimila poporul moldovenesc şi apoi de a incorpora uşor teritoriul Republicii Moldova”. Guvernul a subliniat că Republica Moldova este o democraţie parlamentară şi că rolul Parlamentului este foarte important. Mai mult, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, deputaţii au acces la informaţii secrete. Astfel, este legitim de a cere de la ei loialitate şi devotament total faţă de Statul Republica Moldova.

92. Guvernul a susţinut că Republica Moldova nu este unica ţară din Europa care a impus astfel de restricţii cetăţenilor săi. El a făcut referire la astfel de state ca Azerbaidjan, Bulgaria şi Lituania, în care cetăţenilor care deţin alte cetăţenii le este, de asemenea, interzis să candideze pentru a fi aleşi în Parlament. De asemenea, el a citat exemplul altor câtorva ţări în care astfel de restricţii există pentru alte funcţii în stat, cum ar fi Oficiul Preşedintelui în Finlanda şi Portugalia.

93. Potrivit Guvernului, ingerinţa este proporţională şi datorită faptului că reclamanţii o pot depăşi cu uşurinţă prin renunţarea la cetăţenia lor română. Perioada modificării legislaţiei electorale a fost compatibilă cu Codul Consiliului Europei al bunelor practici în materie electorală (a se vedea paragraful 48 de mai sus), deoarece modificările au fost făcute cu un an înainte de alegeri, care urmează să aibă loc în perioada între lunile martie şi mai 2009. În opinia Guvernului, faptul că deputaţii din opoziţie nu au participat la votul din 10 aprilie 2008 prin care Legea nr. 273 a fost adoptată, este o dovadă a faptului că ei au acceptat această lege. El a subliniat din nou că însuşi preşedintele Partidului Liberal Democrat, care, potrivit Guvernului, a avut cetăţenie română, nu a votat împotriva legii.

94. Nu a avut loc o ingerinţă în libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ, deoarece alegătorii cu cetăţenie dublă puteau vota în continuare pentru candidaţi care, fără a avea alte cetăţenii, ar promova ideile lor în Parlament. Reclamantul, la rândul său, va rămâne în continuare membru al partidului său şi va avea posibilitatea de a influenţa liderii partidului său în vederea adoptării unei politici favorabile celor cu cetăţenie dublă.

95. Referindu-se la recomandarea ECRI din 14 decembrie 2007 (a se vedea paragraful 35 de mai sus), Guvernul a susţinut că autorităţile moldoveneşti au luat-o în considerare şi că aceasta a fost motivul pentru care preşedintele nu a promulgat Legea nr. 273 imediat. Legea a fost ulterior modificată, astfel încât să se ţină cont de recomandările ECRI şi numai după aceasta a fost re-votată şi promulgată. În opinia Guvernului, textul actual al legii este în strictă conformitate cu recomandarea ECRI.

96. Referindu-se la alineatul 1 al articolului 17 al Convenţiei Europene cu privire la cetăţenie, Guvernul a susţinut că restricţia în cauză nu îl contrazice. El a explicat că, în opinia sa, odată ce un stat are dreptul prevăzut în articolul 15 din acea Convenţie, de a decide dacă permite sau nu cetăţenia dublă, acesta trebuie în mod egal să fie liber de a decide dacă acordă sau nu accesul cetăţenilor care deţin cetăţenie dublă la anumite funcţii în ierarhia de stat. Potrivit lui, această poziţie este susţinută şi de Preambulul Convenţiei Europene cu privire la cetăţenie. El a mai susţinut că nu este necesar să formuleze o rezervă în ceea ce priveşte articolul 17 pentru a putea impune restricţiile prevăzute de Legea nr. 273.

3. Argumentele aduse de Guvernul român

97. Guvernul român a susţinut poziţia reclamantului. El a subliniat că efectele Legii nr. 273 nu erau previzibile şi că niciunul dintre exemplele de drept comparat citate de Guvernul pârât nu era relevant. În special, Azerbaidjan şi Lituania nu sunt părţi la Convenţia Europeană cu privire la cetăţenie, iar Bulgaria a formulat o rezervă în ceea ce priveşte articolul 17 al acestei Convenţii.

98. Guvernul român şi-a exprimat dubiul cu privire la scopul legitim din spatele ingerinţei aşa cum acesta a fost declarat de către Guvernul pârât şi a notat că, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, preşedintele ţării nu trebuie să deţină doar cetăţenia Republicii Moldova. De asemenea, el a susţinut că este dificil de a crede că un Guvern care timp de şaptesprezece ani de existenţă a Statului nu a considerat periculos pentru securitatea sa de a avea persoane cu dublă cetăţenie în funcţii de vârf, a descoperit doar recent un astfel de pericol şi aceasta în absenţa oricăror motive obiective pentru a-şi schimba punctul de vedere, cum ar fi cel puţin un caz de lipsă de loialitate din partea unei persoane cu cetăţenie dublă.

99. Deoarece Republica Moldova este parte la Convenţia Europeană cu privire la cetăţenie, drepturile reclamantului garantate de articolul 3 al Protocolului nr. 1 la Convenţie trebuie examinate în lumina prevederilor acestei Convenţii. Potrivit Guvernului român, Legea nr. 273 era contrară Convenţiei Europene cu privire la cetăţenie şi Constituţiei Republicii Moldova.

B. Aprecierea Curţii

1. Principii generale

100. Curtea subliniază în primul rând că articolul 3 al Protocolului nr. 1 consacră un principiu caracteristic unei democraţii efective şi, astfel, este de o importanţă primordială în sistemul Convenţiei. Democraţia constituie un element fundamental al „ordinii publice europene”, iar drepturile garantate de articolul 3 al Protocolului nr. 1 sunt cruciale pentru instituirea şi menţinerea temeliilor unei democraţii efective şi semnificative guvernată de supremaţia legii (a se vedea cea mai recentă cauză şi, printre multe altele, Yumak and Sadak v. Turkey [GC], nr. 10226/03, § 105, 8 iulie 2008).

101. Alegerile libere şi libertatea de exprimare şi, în special, libertatea dezbaterilor politice formează temelia oricărei democraţii (a se vedea Mathieu-Mohin and Clerfayt v. Belgium, 2 martie 1987, § 47, Seria A nr. 113, şi Lingens v. Austria, 8 iulie 1986, §§ 41 şi 42, Seria A nr. 103).

102. În acest context, Curtea a observat că articolul 3 al Protocolului nr. 1 cuprinde două aspecte. În jurisprudenţa sa, ea s-a referit la aspectul activ, adică la dreptul de a vota şi la aspectul pasiv, adică la dreptul de a candida în alegeri (a se vedea Ždanoka v. Latvia [GC], nr. 58278/00, §§ 105 şi 106, ECHR 2006‑...).

103. În ceea ce priveşte aspectul pasiv al articolului 3 al Protocolului nr. 1, care este relevant pentru această cauză, Curtea a subliniat că Statele Contractante se bucură de o latitudine considerabilă la stabilirea regulilor constituţionale cu privire la statutul membrilor parlamentului, inclusiv criteriile care reglementează eligibilitatea pentru a candida în alegeri. Deşi ele au o origine comună în ceea ce priveşte necesitatea de a asigura atât independenţa reprezentanţilor aleşi, cât şi libertatea de alegere a alegătorilor, aceste criterii variază în funcţie de factorii istorici şi politici specifici fiecărui stat. Multitudinea situaţiilor prevăzute în constituţiile şi legislaţia electorală ale numeroaselor State membre ale Consiliului Europei demonstrează diversitatea posibilelor abordări în acest domeniu (a se vedea Podkolzina v. Latvia, nr. 46726/99, § 33, ECHR 2002‑II). Curtea a constatat că în scopul aplicării articolului 3, orice legislaţie electorală trebuie apreciată în lumina evoluţiei politice a ţării respective, astfel încât caracteristici care ar fi inacceptabile în contextul unui sistem ar putea fi justificate în contextul altui sistem. Totuşi, marja de apreciere a Statului în această privinţă este limitată de obligaţia de a respecta principiul fundamental al articolului 3, şi anume „libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ” (a se vedea Melnychenko v. Ukraine, nr. 17707/02, § 55, ECHR 2004‑X). Orice condiţii impuse nu trebuie să submineze sau să contravină preocupării de a menţine integritatea şi eficacitatea unui proces electoral, care are drept scop identificarea voinţei poporului prin intermediul sufragiului universal (a se vedea Hirst v. the United Kingdom (no. 2) [GC], nr. 74025/01, § 62, ECHR 2005‑IX).

104. Îi revine Curţii să determine în ultimă instanţă dacă cerinţele articolului 3 al Protocolului nr. 1 au fost respectate. Ea trebuie să se convingă că restricţiile nu limitează drepturile în cauză într-o asemenea măsură încât să afecteze însăşi esenţa acestora şi să le lipsească de eficienţă; că restricţiile sunt impuse cu urmărirea unui scop legitim şi că mijloacele folosite nu sunt disproporţionale (a se vedea Yumak and Sadak, citată mai sus, § 109). În acest scop, Curtea va examina existenţa ingerinţei în dreptul reclamantului şi justificarea oricărei ingerinţe constatate prin prisma cerinţelor de legalitate, legitimitate a scopului şi proporţionalitate (a se vedea, de exemplu, abordarea urmată în hotărârea citată mai sus Yumak and Sadak).

2. Aprecierea Curţii

105. Curtea, după ce a respins obiecţia Guvernului cu privire la statutul de victimă al reclamantului, consideră, din motivele aduse, că reclamantul poate pretinde că este victima unei ingerinţe în dreptul său garantat de articolul 3 al Protocolului nr. 1 la Convenţie (a se vedea paragraful 70 de mai sus). O astfel de ingerinţă va constitui o violare a articolului 3 al Protocolului nr. 1 doar dacă ea întruneşte cerinţele cu privire la legalitate, urmăreşte un scop legitim şi este proporţională în ceea ce priveşte consecinţele sale.

(a) Legalitatea

106. Reclamantul a disputat previzibilitatea prevederilor contestate ale Legii nr. 273; totuşi, Curtea consideră că aceste prevederi ale legii au fost formulate în termeni clari şi că se poate spune că ele îndeplinesc cerinţele de previzibilitate. Acestea fiind spuse, Curtea notează că există o incompatibilitate aparentă dintre prevederile Legii nr. 273 şi cerinţele prevăzute de articolul 17 alineatul 1 al Convenţiei Europene cu privire la cetăţenie (a se vedea paragraful 47 de mai sus; şi a se vedea comentariile Comisiei de la Veneţia în paragraful 40 de mai sus), care face parte din ordinea juridică internă şi, fiind un instrument internaţional ratificat în mod corespunzător, are prioritate faţă de legislaţia naţională. Prin urmare, poate apărea o întrebare privind legalitatea în ansamblu a restricţiei contestate. Nu este Curtea cea care trebuie să soluţioneze acest conflict de norme juridice. Totuşi, deoarece chestiunile cu privire la Convenţia Europeană cu privire la cetăţenie sunt relevante şi pentru a determina proporţionalitatea Legii nr. 273, Curtea consideră că este mai potrivit să le examineze sub acel aspect. Prin urmare, ea va reveni la această chestiune în acel context.

(b) Scopul legitim

107. De asemenea, părţile nu au fost de acord cu privire la faptul dacă ingerinţa a urmărit un scop legitim. Curtea reaminteşte că articolul 3 nu este limitat la o listă exhaustivă de „scopuri legitime” precum cele enumerate în articolele 8-11 ale Convenţiei. Statele Contractante sunt libere să invoce un scop care nu este prevăzut în acea listă pentru a justifica o restricţie, cu condiţia că, în circumstanţele specifice ale unei cauze, se dovedeşte compatibilitatea acelui scop cu principiul supremaţiei legii şi obiectivele generale ale Convenţiei (a se vedea Yumak and Sadak, citată mai sus, § 109). Prin urmare, Curtea este gata să accepte argumentul Guvernului că ingerinţa contestată a urmărit scopul de a se asigura loialitatea deputaţilor faţă de Statul Republica Moldova şi că un astfel de scop este legitim.

108. Examinând chestiunea proporţionalităţii, Curtea notează în primul rând că Republica Moldova este unica ţară care, deşi permite multipla cetăţenie, interzice persoanelor care o deţin să fie alese în Parlament (a se vedea paragraful 49 de mai sus). Într-adevăr, celelalte patru ţări, care interzic cetăţenilor care au alte cetăţenii să devină deputaţi (Azerbaidjan, Bulgaria, Lituania şi Malta), interzic dubla cetăţenie în general, şi niciuna din ele, spre deosebire de Republica Moldova, nu este legată de prevederile alineatului 1 al articolului 17 al Convenţiei Europene cu privire la cetăţenie. Bulgaria este unica ţară care este parte la Convenţia Europeană cu privire la cetăţenie; totuşi, Bulgaria a formulat o rezervă la articolul 17.

109. În continuare, Curtea notează că există alte metode disponibile Guvernului Republicii Moldova pentru a asigura loialitatea deputaţilor în Parlament faţă de naţiune şi că alte state europene au adoptat astfel de măsuri cum ar fi depunerea de către deputaţi a unui jurământ de loialitate, fără a recurge la asemenea măsuri radicale ca interzicerea accesului în Parlament a persoanelor care deţin cetăţenie dublă. În acest sens, Curtea doreşte să sublinieze că într-o democraţie, loialitatea faţă de un stat nu înseamnă neapărat loialitatea faţă de actualul guvern al acelui stat sau faţă de un anumit partid politic.

110. Curtea mai notează că Republica Moldova este parte la Convenţia Europeană a Consiliului Europei cu privire la cetăţenie. Articolul 17 alineatul 1 al acestei Convenţii garantează tuturor persoanelor care deţin cetăţenie multiplă şi care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova tratament egal cu cel aplicat celorlalţi cetăţeni moldoveni, care deţin exclusiv cetăţenia Republicii Moldova. Curtea nu poate trece cu vederea faptul că instituţii ale Consiliului Europei, cum ar fi ECRI şi Comisia de la Veneţia au atras atenţia asupra incompatibilităţii între prevederile contestate ale legii şi obligaţiile acceptate în mod liber de către Republica Moldova atunci când a ratificat Convenţia Europeană cu privire la cetăţenie (a se vedea paragrafele 35, 40 şi 48). Este deosebit de semnificativ faptul că în opinia sa recentă Comisia de la Veneţia a declarat următoarele:

„31. Dincolo de simpla chestiune cu privire la formulare, restricţiile aduse drepturilor cetăţenilor nu trebuie să se bazeze pe cetăţenia multiplă. Codul bunelor practici în materie electorală citează Convenţia Europeană cu privire la cetăţenie, ratificată de Republica Moldova în luna noiembrie 1999, care prevede, fără echivoc, că „cetăţenii Statului Parte care posedă o altă cetăţenie au, pe teritoriul acestui Stat Parte unde trăiesc, aceleaşi drepturi şi obligaţiuni ca şi cetăţenii acestui stat”.

111. Curtea este frapată de faptul că, în anii 2002 şi 2003, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat legi care au permis cetăţenilor moldoveni să deţină cetăţenie dublă (a se vedea paragrafele 13 şi 43 de mai sus). La acea perioadă, se pare că autorităţile nu aveau vreo îngrijorare cu privire la impactul pe care l-ar putea avea acordarea acestei facilităţi asupra loialităţii celor care optează pentru dubla cetăţenie. Guvernul nu a menţionat în acea perioadă că drepturile politice ale persoanelor care au decis să obţină o altă cetăţenie vor fi limitate. Din anul 2003 şi, fără îndoială, fiind încurajată de noua politică, o mare parte din populaţia Republicii Moldova (a se vedea paragrafele 15-17 de mai sus) a obţinut cetăţenie dublă sau multiplă cu speranţa legitimă că drepturile lor politice existente nu vor fi limitate.

112. Din luna aprilie 2008, acea parte considerabilă a populaţiei Republicii Moldova nu numai că s-a pomenit cu interdicţia de a participa activ prin deţinerea funcţiilor înalte la administrarea statului, dacă nu renunţă la cealaltă cetăţenie obţinută, dar şi cu necesitatea de a se confrunta cu limitarea alegerii reprezentanţilor săi în forul suprem al ţării.

113. Deşi jurisprudenţa Curţii a făcut distincţie între drepturile „active” şi „pasive” garantate de articolul 3 al Protocolului nr. 1, nu poate fi trecut cu vederea faptul că ambele aceste aspecte constituie, în mod reciproc, componente decisive ale garanţiei fundamentale prevăzute de acest articol, şi anume libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. Din acest motiv, este esenţial de a examina într-o manieră holistică impactul pe care restricţiile impuse asupra oricărui drept l-ar putea avea asupra asigurării garanţiei menţionate mai sus. Cu alte cuvinte, există o interdependenţă şi Curtea trebuie să fie vigilentă astfel încât să se asigure că impedimentele aduse dreptului de a fi ales în Parlament nu se răsfrâng negativ asupra dreptului cetăţenilor de a vota în funcţie de percepţia lor cu privire la candidatul care le va promova cel mai bine interesele în Parlament. Posibilele consecinţe negative pentru libera exprimare a opiniei poporului şi valoarea pluralismului nu pot fi ignorate.

114. În lumina evoluţiei politice din Republica Moldova şi a factorilor istorici şi politici specifici acesteia, Curtea nu este convinsă că Legea nr. 273 poate fi justificată. Concluzia Curţii este confirmată de faptul că această restricţie, care implica consecinţe serioase, a fost introdusă aproximativ cu un an sau chiar mai puţin înainte de alegerile generale. Curtea nu poate trece cu vederea incompatibilitatea unei astfel de practici cu recomandările Consiliului Europei în domeniul alegerilor referitoare la stabilitatea legislaţiei electorale (a se vedea paragraful 48 de mai sus). De asemenea, se pare că promotorii reformei electorale au respins categoric propunerile opoziţiei de a prezenta proiectul de lege pentru a fi supus expertizei Consiliului Europei în conformitate cu obligaţiunile şi angajamentele Republicii Moldova şi că Guvernul nu a reacţionat în niciun fel la semnalele clare de îngrijorare din partea Consiliului Europei.

115. Având în vedere cele de mai sus, Curtea conchide că mijloacele folosite de Guvernul pârât pentru a atinge scopul urmărit de acesta au fost disproporţionale. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 3 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.

III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 14 AL CONVENŢIEI COMBINAT CU ARTICOLUL 3 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE

116. Reclamantul a mai pretins că prin interdicţia impusă dreptului său de a candida în alegeri şi de a-şi exercita mandatul de deputat, dacă va fi ales, autorităţile l-au supus discriminării faţă de alţi cetăţeni moldoveni. Deoarece această pretenţie se referă la aceleaşi chestiuni ca şi cele examinate prin prisma articolului 3 al Protocolului nr. 1, Curtea nu consideră necesar de a o examina separat (a se vedea, mutatis mutandis, Megadat.com S.R.L. v. Moldova, nr. 21151/04 , § 80, 8 aprilie 2008).

IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI

117. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”

A. Prejudiciu

118. Reclamantul nu a formulat pretenţii cu titlu de prejudiciu material sau moral.

B. Costuri şi cheltuieli

119. Reclamantul a pretins EUR 3,860 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii. El a prezentat o listă detaliată a timpului de lucru şi o copie a unei chitanţe, care confirma plata de către el avocatului său a întregii sume pretinse.

120. Guvernul a considerat suma pretinsă excesivă şi a contestat numărul de ore lucrate de avocatul reclamantului.

121. Curtea acordă întreaga sumă pretinsă.

C. Dobânda de întârziere

122. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA

1. Declară, cu o majoritate de voturi, inadmisibilă cererea în privinţa dlui Chirtoacă;

2. Declară, în unanimitate, admisibilă cererea în privinţa dlui Tănase;

3. Hotărăşte, în unanimitate, că a avut loc o violare a articolului 3 al Protocolului nr. 1 la Convenţie;

4. Hotărăşte, în unanimitate, că nu este necesar de a examina separat pretenţia formulată în temeiul articolului 14 al Convenţiei;

5. Hotărăşte, în unanimitate,

(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 3,860 (trei mii opt sute şaizeci euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli care să fie convertiţi în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data executării hotărârii;

(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente.

Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 18 noiembrie 2008, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.

Fatoş Aracı Nicolas Bratza
Grefier adjunct Preşedinte