Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
CAUZA RUSSU c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 7413/05)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
13 noiembrie 2008
DEFINITIVĂ
13/02/2009
Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Russu c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Nicolas Bratza, Preşedinte,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ledi Bianku,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii,
Deliberând la 21 octombrie 2008 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 7413/05) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dna Alla Russu („reclamantul”), la 7 februarie 2005.
2. Reclamantul, care a beneficiat de asistenţa judiciară acordată de Curte, a fost reprezentat de către dl V. Zama, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
3. Reclamantul a pretins, în special, că drepturile sale garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei au fost încălcate ca urmare a omisiunii instanţei de judecată de a o audia în persoană înainte de a o amenda.
4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii. La 12 decembrie 2006, aceasta a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamantul s-a născut în anul 1957 şi locuieşte în Chişinău.
6. Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
7. Reclamantul a lucrat în calitate de jurnalist pentru compania Teleradio-Moldova (T.), o instituţie publică naţională a audiovizualului. Potrivit reclamantului, la 27 iulie 2004, angajaţii companiei T. au organizat o grevă spontană ca răspuns la pretinsa cenzură instituită la compania T. şi la neglijarea de către Partidul Comuniştilor a principiilor democratice. Reclamantul era printre grupul de angajaţi care a ocupat un birou şi a refuzat să-l părăsească până la satisfacerea cerinţelor lor. Potrivit Guvernului, aceasta a reprezentat o demonstraţie neautorizată.
8. La 23 septembrie 2004, reclamantul, care a fost prezent în şedinţă de judecată, a fost găsit vinovat de încălcarea articolului 174/1 alin. 4 al Codului cu privire la contravenţiile administrative prin participarea activă la o demonstraţie neautorizată. El a fost amendat cu 180 lei moldoveneşti (MDL) (12 euro (EUR) la acea dată).
9. Reclamantul a depus recurs, susţinând că nu existau probe privind participarea sa activă la întrunire şi că întrunirea a reprezentat o grevă neplanificată, situaţie care trebuia examinată prin prisma legislaţiei muncii.
10. La 7 octombrie 2004, reclamantul a fost demis. El nu s-a mai angajat şi s-a înregistrat formal ca şomer la 8 ianuarie 2005.
11. La 18 noiembrie 2004, Curtea de Apel Chişinău a examinat cauza reclamantului în absenţa acestuia şi a respins recursul. Instanţa a notat că reclamantul a fost citat. Potrivit reclamantului, el nu a fost citat şi a aflat despre decizia Curţii de Apel abia la 6 ianuarie 2005, când s-a interesat de cauza sa la cancelaria instanţei de judecată.
12. Reclamantul a plătit amenda la 11 ianuarie 2005.
II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNĂ RELEVANTE
13. Dreptul intern relevant a fost expus în hotărârea Curţii în cauza Ziliberberg v Moldova nr. 61821/00, §§ 22-25, 1 februarie 2005.
14. În decizia din 25 aprilie 2007, în cauza civilă 2ra-460/07, Curtea Supremă de Justiţie a respins obiecţia potrivit căreia recurentul a depus recursul cu depăşirea termenului limită stabilit de lege (cincisprezece zile din ziua în care a fost informat despre hotărârea atacată). Instanţa a constatat că, deşi existau probe că instanţa a expediat o copie a hotărârii pe adresa recurentului, în dosar nu erau probe care ar fi confirmat data înmânării. Astfel, recursul a fost considerat ca depus în termen, deşi acesta a fost depus cu douăzeci şi şase de zile după ce instanţa a expediat recurentului copia hotărârii.
ÎN DREPT
15. Reclamantul a pretins, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, că a fost condamnat în absenţa sa. Partea relevantă a articolului 6 al Convenţiei prevede următoarele:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa.”
16. Reclamantul s-a mai plâns de încălcarea drepturilor sale garantate de articolul 11 al Convenţiei, care prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.
2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat.”
I. ADMISIBILITATEA
17. Curtea notează că, în observaţiile sale din mai 2007, reclamantul a solicitat Curţii să nu examineze pretenţia sa formulată în temeiul articolului 11 al Convenţiei. Prin urmare, Curtea nu va examina această pretenţie.
18. Curtea consideră că pretenţia reclamantului formulată în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei ridică chestiuni de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului. Niciun temei pentru declararea acestei pretenţii inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea o declară admisibilă. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestei pretenţii.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI
19. Reclamantul a pretins că omisiunea Curţii de Apel de a-l cita pentru şedinţa de judecată din 18 noiembrie 2004 a încălcat drepturile sale garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei. Nu există probe care ar confirma faptul că i-a fost expediată citaţia pentru acea şedinţă sau că el a primit cândva această citaţie. Registrul corespondenţei expediate de Curtea de Apel nu a menţionat adresa la care a fost expediată citaţia, persoana responsabilă de expediere sau orice alte detalii.
20. Reclamantul a susţinut că amenda administrativă ce i-a fost aplicată avea caracter punitiv şi urmărea scopul de prevenire. El a invocat hotărârea în cauza Ziliberberg v. Moldova nr. 61821/00, §§ 27-36, 1 februarie 2005.
21. Guvernul a susţinut că, la 10 noiembrie 2004, Curtea de Apel a citat în mod corespunzător reclamantul pentru şedinţa judecătorească din 18 noiembrie 2004. Spre deosebire de cauza Ziliberberg, citată mai sus, reclamantul avea suficient timp pentru a se pregăti de şedinţă, însă a ales să nu participe şi nu a informat instanţa despre absenţa sa.
22. Curtea reiterează că, în cauza Ziliberberg (citată mai sus, § 35), ea a constatat că articolul 6 al Convenţiei, sub aspectul său penal, era aplicabil procedurilor administrative prevăzute de articolul 174/1 al Codului cu privire la contravenţiile administrative. Ea nu vede vreun motiv pentru a se abate de la această concluzie în această cauză, care vizează aplicarea aceleiaşi prevederi din legislaţia naţională. Prin urmare, articolul 6 al Convenţiei era aplicabil procedurilor în cauza reclamantului, deoarece acestea au implicat „determinarea temeiniciei acuzaţiilor penale” împotriva lui.
23. Curtea ia notă de declaraţia Guvernului, potrivit căreia reclamantul a fost citat pentru şedinţa judecătorească din 18 noiembrie 2004, însă el a decis să nu se înfăţişeze. Totuşi, unica dovadă prezentată de către Guvern a faptului că el a fost citat, a fost registrul corespondenţei expediate de Curtea de Apel. La dosar nu există dovezi care ar confirma faptul că citaţia a ajuns la reclamant.
24. În această privinţă, Curtea nu poate decât să noteze că, în practică, instanţele judecătoreşti naţionale nu acceptă în calitate de probă suficientă proba ce confirmă faptul expedierii unei scrisori de către instanţa judecătorească şi cer dovada livrării (a se vedea paragraful 14 de mai sus).
25. Prin urmare, Curtea constată că nu a fost stabilit faptul dacă reclamantul a fost citat în mod corespunzător pentru şedinţa judecătorească din 18 noiembrie 2004.
26. Articolul 6 al Convenţiei, interpretat în ansamblu, garantează dreptul persoanei acuzate de a participa efectiv la procesul său penal. Acesta include, inter alia, nu doar dreptul de a fi prezent, dar şi de a asculta şi a urmări procesul (a se vedea, spre exemplu, Stanford v. the United Kingdom, hotărâre din 23 februarie 1994, Seria A nr. 282-A, § 26; Barberà, Messegué and Jabardo v. Spain, hotărâre din 6 decembrie 1988, Seria A nr. 146, § 78). Acest drept face implicit parte din esenţa conceptului procedurii contradictorii şi poate fi, de asemenea, dedus din garanţiile prevăzute în sub-paragrafele (c), (d) şi (e) ale paragrafului 3 al articolului 6 - „să se apere el însuşi”, „să întrebe sau să solicite audierea martorilor” şi „să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere” (a se vedea Colozza v. Italy, hotărâre din 12 februarie 1985, Seria A nr. 89, § 27). Este dificil de a vedea în această cauză cum ar fi putut să-şi exercite aceste drepturi reclamantul fără a fi prezent.
27. În continuare, Curtea face referire la principiul conform căruia prezenţa persoanei acuzate la judecarea unei contestări unde sunt examinate doar chestiuni de drept nu este crucială (a se vedea Hermi v. Italy [GC], nr. 18114/02, §§ 58-67, ECHR 2006‑...; Sejdovic v. Italy [GC], nr. 56581/00, §§ 81-85 şi 91-95, ECHR 2006‑...; Kremzow v. Austria, 21 septembrie 1993, Seria A nr. 268‑B; şi Kamasinski v. Austria, 19 decembrie 1989, Seria A nr. 168). Totuşi, în această cauză, Curtea notează că, deoarece reclamantul nu a fost informat despre şedinţa judiciară, el nu a avut posibilitate să-şi organizeze apărarea şi nu a fost reprezentat de către un avocat (a se vedea cauza Ziliberberg, citată mai sus, § 41; a se compara, pentru o soluţie opusă, cu cauza Hermi, citată mai sus, § 102). Mai mult, reclamantul a contestat aspectele de fapt ale cauzei, cum ar fi constatarea că el „a participat activ” la o demonstraţie neautorizată şi, în genere, dacă aceasta a fost o demonstraţie sau o grevă (a se vedea paragraful 9 de mai sus). Examinarea unor astfel de chestiuni, unele dintre care erau strâns legate de personalitatea şi acţiunile reclamantului, ar fi cerut audierea reclamantului în persoană, ceea ce nu s-a întâmplat în şedinţa Curţii de Apel.
28. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
29. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul moral
30. Reclamantul a pretins EUR 5,000 cu titlu de prejudiciu moral cauzat lui. El s-a referit la importanţa procedurilor împotriva sa, care trebuiau examinate în lumina campaniei împotriva cenzurii la compania naţională de radio şi televiziune.
31. Guvernul consideră că reclamantul nu trebuie să primească vreo compensaţie şi că, în orice caz, suma pretinsă era excesivă şi nesusţinută.
32. Curtea consideră că procedurile împotriva reclamantului s-au referit la o chestiune de o anumită importanţă pentru el, care viza un interes public sporit (pretinsa cenzură la compania naţională de televiziune şi radio), în care el şi-a asumat anumite riscuri pentru a-şi exprima dezacordul. De asemenea, ea notează că reclamantul a fost concediat în scurt timp după ce a fost găsit vinovat de către prima instanţă şi a rămas ulterior şomer (a se vedea paragraful 10 de mai sus). Deşi Curtea nu poate specula pe marginea rezultatului procedurilor împotriva lui în cazul în care Curtea de Apel l-ar fi audiat în persoană, ea consideră că neoferirea posibilităţii pentru reclamant de a-şi exprima poziţia i-a cauzat lui un prejudiciu care, în această cauză, nu poate fi compensat prin simpla constatare a violării. Astfel, hotărând în mod echitabil, Curtea acordă reclamantului EUR 1,000 cu acest titlu.
B. Costuri şi cheltuieli
33. Reclamantul a pretins EUR 1,120 cu titlu de costuri şi cheltuieli. El s-a bazat pe un contract încheiat cu reprezentantul său şi pe o listă detaliată a orelor lucrate asupra cauzei (18 ore, costul orei de lucru fiind de EUR 60, plus cheltuielile de secretariat).
34. Guvernul a contestat numărul de ore care trebuiau lucrate asupra cauzei, care era una destul de simplă, precum şi onorariul perceput pe oră.
35. Curtea notează că reclamantul a beneficiat de asistenţa judiciară acordată de Сurte, în mărime de EUR 850. Ea consideră că această sumă reflectă în mod echitabil munca efectuată de avocat în această cauză şi că nu este necesară acordarea unei compensaţii suplimentare cu acest titlu.
C. Dobânda de întârziere
36. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;
3. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 1,000 (o mie euro) cu titlu de prejudiciu moral, care să fie convertiţi în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
4. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 13 noiembrie 2008, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Lawrence Early Nicolas Bratza
Grefier Preşedinte