Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
CAUZA ŢURCAN c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 10809/06)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
27 noiembrie 2007
DEFINITIVĂ
27/02/2008
Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Ţurcan c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Sir Nicolas Bratza, Preşedinte,
Dl J. Casadevall,
Dl G. Bonello,
Dl K. Traja,
Dl S. Pavlovschi,
Dl J. Šikuta,
Dna P. Hirvelä, judecători,
şi dl T.L. Early, Grefier al Secţiunii,
Deliberând la 6 noiembrie 2007 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 10809/06) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova şi al României, dl Dorel Ţurcan („reclamantul”), la 18 martie 2006.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl A. Tănase, un avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său la acea dată, dl V. Pârlog.
3. Reclamantul a pretins, în special, că el a fost deţinut în condiţii inumane şi degradante şi lipsit de asistenţă medicală, că el a fost deţinut ilegal şi că instanţele judecătoreşti nu au adus motive relevante şi suficiente pentru arestarea lui.
4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii (articolul 52 § 1 al Regulamentului Curţii). La 23 mai 2006, o Cameră a acelei Secţiuni a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis să examineze fondul cererii concomitent cu admisibilitatea acesteia. Fiind invitat să informeze Curtea dacă el ar dori să-şi exercite dreptul său de a interveni în această cauză, Guvernul României nu a prezentat niciun comentariu.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamantul s-a născut în anul 1952 şi locuieşte în Chişinău.
6. Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
A. Contextul cauzei
7. La 12 octombrie 2005, reclamantul a fost reţinut, fiind bănuit de complicitate cu preşedintele unei bănci comerciale în extorcarea mitei de la o întreprindere pentru a-i acorda ultimei un credit.
8. La 16 ianuarie 2006, reclamantul a fost transferat în Izolatorul Anchetei Preliminare al Ministerului Justiţiei nr. 29/13 (cunoscut, de asemenea, ca Închisoarea nr. 13, fosta Închisoare nr. 3) din Chişinău.
9. La 3 februarie 2006, Judecătoria Buiucani a prelungit mandatul de arestare a reclamantului pentru o perioadă de douăzeci de zile. Instanţa de judecată a constatat că:
„... urmărirea penală este în faza sa finală; învinuirile definitive urmează a fi prezentate, iar învinuitului urmează să i se dea acces la dosar. Luând în consideraţie caracterul grav al infracţiunii de care el este învinuit, consecinţele prejudiciabile ale faptei şi că, din momentul luării cunoştinţei cu conţinutul dosarului, reclamantul ar putea influenţa martorii, distruge probele şi ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală şi de instanţă, instanţa consideră justificat demersul procurorului privind prelungirea perioadei de arest şi respinge demersul avocatului cu privire la aplicarea cauţiunii.”
La 9 februarie 2006, Curtea de Apel Chişinău a menţinut această încheiere.
10. Reclamantul a depus o cerere separată cu privire la perioada iniţială a detenţiei sale, până la 3 februarie 2006 (cauza Ţurcan and Ţurcan v. Moldova, cererea nr. 39835/05). În această cerere, el se referă la evenimentele ulterioare acelei date.
B. Evenimentele care au avut loc după 3 februarie 2006
11. La 20 februarie 2006, dosarul a fost trimis în instanţa de judecată spre judecare. La 6 martie 2006, a avut loc şedinţa preliminară, pe parcursul căreia reclamantul a depus o cerere habeas corpus. El a invocat articolul 186 alin. 2 al Codului de procedură penală (a se vedea paragraful 15 de mai jos) şi cauzele Baranowski v. Poland (nr. 28358/95, ECHR 2000‑III) şi Ječius v. Lithuania (nr. 34578/97, ECHR 2000‑IX) şi a pretins că, după trimiterea, la 20 februarie 2006, a cauzei în instanţa de judecată spre judecare, detenţia sa nu a avut un temei legal. De asemenea, el s-a plâns de condiţii inumane de detenţie în Închisoarea nr. 13, făcând referire la constatările Comitetului European pentru prevenirea torturii şi tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante în ceea ce priveşte acel izolator de detenţie provizorie.
12. Judecătoria Buiucani a respins cererea sa, deoarece:
„[reclamantul] este învinuit de o infracţiune gravă şi instanţa de judecată nu găseşte la această dată niciun temei pentru înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive.”
13. La 28 septembrie 2006, Judecătoria Buiucani a acceptat cererea reclamantului de eliberare, bazându-se pe circumstanţe noi relevante ale cauzei, şi anume că cele mai multe probe au fost deja examinate de către instanţa de judecată sau acumulate de către acuzare şi că starea sănătăţii reclamantului s-a înrăutăţit, fiind necesară o operaţie. La 31 octombrie 2006, aceeaşi instanţă i-a acordat reclamantului permisiunea de a efectua un tratament medical peste hotare.
II. MATERIALE NECONVENŢIONALE
1. Dreptul intern relevant
14. Dreptul şi practica interne relevante au fost expuse în hotărârea Boicenco v. Moldova (nr. 41088/05, § 88). În special, în ceea ce priveşte epuizarea căilor de recurs interne, Guvernul a invocat următoarele.
15. Partea relevantă a articolului 186 al Codului de procedură penală este următoarea:
Articolul 186. Termenul ţinerii persoanei în stare de arest şi prelungirea lui
„...
(2) Ţinerea persoanei în stare de arest în faza urmăririi penale până la trimiterea cauzei în judecată nu va depăşi 30 de zile, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezentul cod. Curgerea duratei arestării preventive în faza urmăririi penale se întrerupe la data când procurorul trimite cauza în instanţă spre judecare, ... .”
16. Guvernul s-a referit la articolul 53 al Constituţiei, articolul 1405 al Codului civil şi la Legea nr. 1545 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, precum şi la cauza Drugalev c. Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Finanţelor, menţionată în Holomiov v. Moldova, nr. 30649/05, § 88, 7 noiembrie 2006).
17. La 24 octombrie 2003, Parlamentul a adoptat Hotărârea nr. 415-XV privind aprobarea Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2004-2008. Planul include un număr de obiective pentru anii 2004-2008 cu scopul de îmbunătăţire a condiţiilor de detenţie, inclusiv reducerea supraaglomerării, îmbunătăţirea tratamentului medical, antrenarea în muncă şi reintegrarea deţinuţilor, precum şi instruirea personalului. Rapoarte regulate urmează să fie întocmite cu privire la implementarea Planului. La 31 decembrie 2003, Guvernul a adoptat Hotărârea cu privire la aprobarea Concepţiei reformării sistemului penitenciar şi Planul de măsuri pe anii 2004-2013 pentru realizarea Concepţiei reformării sistemului penitenciar, ambele având scopul inter alia de îmbunătăţire a condiţiilor de detenţie în penitenciare.
18. La o dată nespecificată, Ministerul Justiţiei a aprobat „Raportul său cu privire la implementarea de către Ministerul Justiţiei a capitolului 14 al Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2004-2008, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 415-XV din 24 octombrie 2003”. La 25 noiembrie 2005, Comisia parlamentară pentru drepturile omului a aprobat un raport cu privire la implementarea Planului naţional de acţiuni. Ambele aceste rapoarte au confirmat finanţarea insuficientă a sistemului penitenciar, precum şi omisiunea de a implementa pe deplin planul de acţiuni în ceea ce priveşte izolatoarele de detenţie provizorie din Republica Moldova, inclusiv Închisoarea nr. 13 din Chişinău. Primul din aceste rapoarte menţiona inter alia că „atât timp cât obiectivele şi acţiunile din [Planul Naţional de acţiuni] nu au acoperire financiară necesară ... el va rămâne doar o bună încercare a statului de a respecta drepturile omului, descrise în Hotărârea Parlamentului nr. 415-XV din 24 octombrie 2003, soarta căreia este neimplementarea sau implementarea parţială”.
2. Raportul Comitetului European pentru prevenirea torturii şi tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (CPT)
19. Părţile relevante ale raportului CPT cu privire la vizita efectuată în Republica Moldova între 20 şi 30 septembrie 2004 sunt următoarele (traducere neoficială):
„50. Delegaţia CPT a auzit din nou plângeri repetate, de la persoanele învinuite şi condamnate de comiterea contravenţiilor administrative, cu privire la refuzul de a li se permite să primească vizite sau să aibă contacte cu lumea din afara IDP-urilor.
CPT reiterează că (a se vedea paragraful 61 al raportului cu privire la vizita efectuată în anul 2001) în ceea ce priveşte persoanele care se află în arest preventiv, dacă este necesar în interesele investigaţiei de a stabili restricţii asupra vizitelor pentru unele din ele, restricţiile ar trebui să fie strict limitate în timp şi aplicate pe perioade cât mai scurte posibil. În nicio circumstanţă vizitele la o persoană deţinută din partea familiei şi a prietenilor nu trebuie interzise pentru perioade lungi. Dacă se crede că există un risc continuu de complicitate, este mai bine de a permite vizite sub strictă supraveghere. ...
55. Situaţia în majoritatea penitenciarelor vizitate, impusă de starea economică din ţară, a rămas dificilă şi s-au regăsit un şir de probleme ce ţin de condiţiile materiale şi regimurile de detenţie care au fost deja identificate în timpul vizitelor din 1998 şi 2001.
La aceasta se adaugă problema supraaglomerării, care rămâne gravă. De fapt, chiar dacă penitenciarele vizitate nu funcţionau la capacitatea lor deplină – precum este cazul Închisorii nr. 3 în care numărul deţinuţilor s-a redus sensibil în comparaţie cu cel din ultima vizită a Comitetului - ele continuă să fie extrem de aglomerate. De fapt, norma de spaţiu mai era încă bazată pe un nivel foarte criticabil de 2 m² pentru un deţinut, care, în practică, este deseori şi mai mică.
73. Condiţiile pentru contactul cu lumea din afară lăsau mult de dorit. Deşi nu existau restricţii în ceea ce priveşte coletele şi scrisorile, deţinuţii aveau dreptul doar la vizite scurte timp de trei ore în total la fiecare trei luni, care, în practică, erau deseori reduse la o oră. Ceea ce este mai important, vizitele aveau loc în condiţii opresive într-o cameră unde deţinuţii erau separaţi de vizitatori prin gratii groase, cu un gardian, care se afla în permanenţă prin apropiere.
79. Vizita de observare efectuată în Închisoarea nr. 3 din mun. Chişinău nu aduce veşti îmbucurătoare. Progresele constatate sunt de fapt minime şi se limitează la nişte reparaţii curente. Reparaţia sistemului de ventilare a putut fi efectuată, în primul rând, datorită susţinerii financiare a societăţii civile (în special, a ONG–urilor), iar crearea locurilor pentru plimbări zilnice se datorează susţinerii din partea deţinuţilor şi a familiilor lor.
Reparaţia, renovarea şi întreţinerea celulelor sunt puse, în totalitate, în sarcina deţinuţilor şi a familiilor lor, care, de asemenea, plătesc pentru materialele necesare. La fel, ei trebuie să-şi aducă cearşafuri şi lenjerie de pat, instituţia penitenciară putând să le acorde doar saltele folosite.
În concluzie, condiţiile de viaţă în marea majoritate a celulelor din blocurile I - II şi din celulele de tranzit continuă a fi mizerabile. ...
În fine, deşi a fost redusă drastic supraaglomerarea, se observă, în continuare, un nivel foarte înalt, chiar intolerabil al ratei de ocupare a celulelor.
83. Cu excepţia Coloniei din or. Lipcani pentru reeducarea minorilor, unde eforturile depuse în acest sens trebuie subliniate, peste tot, cantitatea şi calitatea hranei deţinuţilor constituie o îngrijorare deosebită. Delegaţia a primit numeroase plângeri cu privire la lipsa cărnii şi a produselor lactate. Constatările delegaţiei, atât cu privire la stocurile de hrană, cât şi la meniuri, confirmă credibilitatea acestor plângeri. De asemenea, constatările ei confirmă că în anumite locuri (în Închisoarea nr. 3, ...) hrana servită era respingătoare şi, cu adevărat, necomestibilă (spre exemplu, prezenţa insectelor şi a paraziţilor). Acest lucru nu este deloc surprinzător, având în vedere starea generală a bucătăriilor şi echipamentul modest al acestora.
Autorităţile moldoveneşti au subliniat întotdeauna dificultăţile financiare în asigurarea alimentării adecvate a deţinuţilor. Totuşi, Comitetul insistă că aceasta constituie o cerinţă fundamentală a vieţii, care trebuie asigurată de către stat persoanelor aflate în custodia acestuia şi că nimic nu poate să-l exonereze de o astfel de responsabilitate. ...”
ÎN DREPT
20. Reclamantul s-a plâns de o încălcare a drepturilor sale garantate de articolul 3 al Convenţiei. Articolul 3 prevede următoarele:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
21. De asemenea, el s-a plâns că detenţia sa după trimiterea cauzei în instanţă spre judecare la 20 februarie 2006, nu a fost „legală” în sensul articolului 5 § 1 al Convenţiei, partea relevantă a căruia prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:
... (c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia; ... .”
22. Reclamantul a mai pretins că arestarea sa după trimiterea cauzei în instanţă spre judecare nu s-a bazat pe motive „relevante şi suficiente”. Partea relevantă a articolului 5 § 3 prevede următoarele:
„Orice persoană arestată sau deţinută în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, ... are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.”
I. ADMISIBILITATEA
A. Obiecţia preliminară a Guvernului
23. Guvernul a susţinut că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne disponibile în ceea ce priveşte pretenţiile formulate în temeiul articolului 3 al Convenţiei. El a făcut referire la cauza Drugalev (menţionată în paragraful 16 de mai sus).
24. Referitor la intentarea unei acţiuni civile pentru a cere încetarea imediată a unei pretinse violări (cauza Drugalev), Curtea a constatat deja că aceasta nu a constituit o probă suficientă pentru a dovedi că un astfel de recurs era efectiv în perioada relevantă (a se vedea Holomiov, citată mai sus, § 106). Nefiind informată despre vreo evoluţie care să fi avut loc după hotărârea Drugalev, Curtea nu vede vreun alt motiv pentru a se abate de la acea constatare în această cauză. Prin urmare, această pretenţie nu poate fi respinsă pentru neepuizarea căilor de recurs interne disponibile.
B. Pretenţia reclamantului cu privire la tratamentul medical insuficient
25. Reclamantul s-a plâns de asistenţa medicală insuficientă acordată lui în timpul detenţiei în Închisoarea nr. 13. El a făcut referire la diagnoza de „sindrom asteno-vegetativ; radiculopatie legată de discul vertebral cu sindrom algic şi tulburări statice; miozită a muşchiului trapezius drept”, stabilite de o echipă de medici de ambulanţă care l-a vizitat la 27 decembrie 2005 în timp ce se afla în detenţie la CCCEC. În pofida acelei diagnoze, el a fost declarat „practic sănătos” atunci când a fost admis în Închisoarea nr. 13. Cererea soţiei lui din 29 martie 2006 de a permite unui medic specialist să-l viziteze pe reclamant a fost lăsată fără examinare de judecătorul care judeca cauza. La 13 aprilie 2006, instanţa de judecată a respins o cerere habeas corpus în care reclamantul a cerut să fie eliberat pentru a fi supus unei intervenţii chirurgicale. Deoarece în Închisoarea nr. 13 nu existau medici specializaţi în tipul de probleme de sănătate pe care le avea reclamantul, el a refuzat să vorbească cu medicii disponibili, în care el nu avea încredere dat fiind diagnoza pe care ultimii i-au pus-o atunci când a fost admis în penitenciar, în pofida diagnozei menţionate mai sus. La 28 septembrie 2006, instanţa care judeca cauza a confirmat lipsa personalului medical specializat în Închisoarea nr. 13, atunci când a dispus eliberarea reclamantului pentru a-i permite să fie supus unei intervenţii chirurgicale.
26. Guvernul a declarat că reclamantul a fost examinat de medici atunci când soţia lui a cerut acest lucru prima dată. Totuşi, la 6 aprilie 2006, el a refuzat să vorbească cu o comisie din trei medici. La 10 aprilie 2006, el a fost examinat de un neurolog. La 11 şi 14 aprilie 2006, el a fost vizitat de un psihiatru şi doi medici terapeuţi. La 20 aprilie 2006, aceştia au trebuit să se întoarcă pentru a cerceta refuzul reclamantului de a urma tratamentul pe care ei l-au prescris şi cu care el a fost de acord. Au fost efectuate şi alte vizite de către diferiţi medici: din partea a doi profesori de neurologie de la catedra de psihiatrie a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmaceutică la 11 mai 2006, a unui psihiatru la 14 iunie 2006 şi a unui alt profesor de neurologie la 1 septembrie 2006. La 8 septembrie 2006, a fost efectuat un set de teste într-un spital specializat, iar o comisie din trei neurologi bine-cunoscuţi l-a vizitat la 15 septembrie 2006. De fiecare dată medicii i-au prescris tratamentul pe care trebuia să-l urmeze. Prin urmare, reclamantului i s-a acordat asistenţa medicală necesară, pe care el la început a refuzat-o.
27. Curtea consideră că ei nu i s-au prezentat probe suficiente pentru a constata că reclamantului nu i s-a acordat asistenţa medicală de care el a avut nevoie. Ea notează că prima cerere de a vedea un medic specialist a fost făcută abia la 29 martie 2006 şi că, relativ curând după aceasta, medicii de la închisoare au încercat să verifice necesitatea pentru intervenţii medicale şi dacă era necesar de a chema medici specialişti, însă reclamantul a refuzat să coopereze. La puţin timp după aceasta, el a fost examinat de neurologi şi alţi specialişti, iar dosarul nu conţine nicio opinie că reclamantul ar fi avut nevoie de tratament în afara închisorii. Atunci când investigaţiile suplimentare au arătat că starea reclamantului s-a înrăutăţit, el a fost eliberat şi i s-a permis să părăsească ţara. Curtea este îngrijorată de refuzul instanţelor de judecată naţionale de a permite efectuarea examinărilor medicale ale reclamantului de către medicii pe care acesta i-a ales, ceea ce, fără îndoială, i-a creat acestuia suspiciuni. Totuşi, în circumstanţele specifice ale acestei cauze, ea nu consideră că acest refuz a constituit un tratament contrar articolului 3 al Convenţiei, având în vedere că reclamantul a fost examinat, în scurt timp, de câţiva medici bine-cunoscuţi, a căror reputaţie nu a fost niciodată pusă la îndoială.
28. Prin urmare, pretenţia reclamantului cu privire la tratamentul medical insuficient în Închisoarea nr. 13 trebuie declarată inadmisibilă ca fiind vădit nefondată.
C. Concluzie
29. Curtea consideră că pretenţiile reclamantului formulate în temeiul articolelor 3 (cu privire la condiţiile de detenţie) şi 5 §§ 1 şi 3 ale Convenţiei ridică chestiuni de fapt şi de drept, care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului. Prin urmare, ea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 3 AL CONVENŢIEI
1. Argumentele părţilor
30. Reclamantul s-a plâns de condiţiile inumane ale detenţiei sale în Închisoarea nr. 13 după transferarea sa acolo la 16 ianuarie 2006. El a descris acele condiţii în felul următor. Celula măsura în jur de 8 m2 din care aproximativ 5 m2 erau ocupaţi de mobilă (laviţe, masă, veceu şi lavoar). Dacă în cameră s-ar fi aflat un frigider şi alt echipament la care s-a referit Guvernul, ceea ce ei nu aveau, acestea ar fi ocupat aproape întregul spaţiu rămas. Spaţiul fără mobilă constituia un pic mai mult de 1 m2 pentru o persoană, deoarece reclamantul era deţinut în celulă împreună cu alţi trei bărbaţi. Avocatul reclamantului a cerut permisiunea de a face fotografii în celulă pentru a dovedi situaţia reală, însă, la 24 octombrie 2006, administraţia închisorii a refuzat acea cerere, invocând motive de securitate. Administraţia a adăugat că o înregistrare video detaliată a celulei a fost prezentată Curţii de către Guvern ca probă în cauza Modârcă v. Moldova (nr. 14437/05, 10 mai 2007). Prin urmare, avocatul reclamantului s-a bazat pe acea înregistrare şi pe propriile sale observaţii făcute în acea cauză în ceea ce priveşte aceeaşi celulă.
31. Reclamantul a declarat că el a trebuit să-şi aducă propria lenjerie de pat, haine şi produse de îngrijire şi să facă reparaţii din cont propriu. El a pretins că celula era slab încălzită iarna şi era prea caldă vara. Accesul la lumina zilei era foarte limitat de trei straturi de bare groase din metal de la fereastră. Mai mult, hrana servită era de o calitate foarte joasă şi în cantitate insuficientă, reclamantul trebuind să se bazeze exclusiv pe coletele aduse lui de către soţie în fiecare săptămână. In fine, reclamantul a invocat ultimul raport al CPT, care confirma declaraţiile sale.
32. Guvernul a contestat descrierea condiţiilor de detenţie făcută de către reclamant şi s-a referit la schimbările semnificative, care au avut loc în Închisoarea nr. 13 după anul 2004, când CPT a vizitat acel penitenciar. În special, el s-a referit la câteva decizii adoptate de autorităţile naţionale cu scopul de a îmbunătăţi condiţiile de detenţie (a se vedea paragraful 17 de mai sus). El a declarat că celula în care reclamantul a fost deţinut a fost planificată pentru foşti angajaţi din cadrul organelor de drept şi oferea condiţii mai bune decât cele descrise în raportul CPT, şi includea un frigider, un televizor şi un ventilator într-o cameră de 9.8 m2. Camera era încălzită şi aerisită în mod corespunzător.
33. Mai mult, reclamantul nu s-a plâns administraţiei închisorii de condiţiile sale de detenţie. În plus, la 29 mai 2006, a fost adoptată o nouă hotărâre de Guvern, care a îmbunătăţit semnificativ calitatea hranei servite, iar în anul 2005 au fost alocate fonduri pentru repararea multor celule din Închisoarea nr. 13.
2. Aprecierea Curţii
34. Curtea face referire la principiile stabilite în jurisprudenţa sa cu privire la articolul 3 al Convenţiei în ceea ce priveşte, în special, condiţiile de detenţie şi asistenţa medicală a deţinuţilor (a se vedea, printre altele, Kudła v. Poland [GC], nr. 30210/96, § 91, ECHR 2000-XI; Ostrovar v. Moldova, nr. 35207/03, §§ 76-79, 13 septembrie 2005; şi Şarban, citată mai sus, §§ 75-77).
35. Ea observă că reclamantul a fost deţinut în aceeaşi celulă ca şi reclamantul în cauza Modârcă sus-menţionată, în care Curtea a constatat că condiţiile de detenţie erau contrare articolului 3 al Convenţiei. Circumstanţele plângerilor în ambele cauze sunt foarte asemănătoare, iar reclamantul a declarat, în mod expres, că ele sunt identice. Prin urmare, ea consideră că ea nu poate să ajungă la o concluzie diferită în această cauză decât dacă s-ar fi dovedit că condiţiile de detenţie s-au schimbat între data la care dl Modârcă a fost eliberat şi cea la care reclamantul a fost transferat în celulă.
36. Curtea reaminteşte că dl Modârcă a fost eliberat din Închisoarea nr. 13 la 15 noiembrie 2005 (a se vedea Modârcă v. Moldova, citată mai sus, § 28). Reclamantul în această cauză a fost transferat în acea închisoare la 16 ianuarie 2006 (a se vedea paragraful 8 de mai sus), adică, două luni mai târziu.
37. Deşi Curtea nu poate exclude posibilitatea că condiţiile de detenţie s-au schimbat în timp, ei nu i s-a prezentat nicio informaţie specifică care ar susţine opinia că condiţiile erau diferite pentru reclamant în comparaţie cu ale celor prezenţi în aceeaşi celulă cu doar două luni mai devreme. În ceea ce priveşte diferitele documente adoptate de către autorităţi cu scopul de a îmbunătăţi condiţiile de detenţie, la care a făcut referire Guvernul, acestea constituie un semn bun de schimbare pozitivă. Totuşi, înseşi autorităţile naţionale au considerat că, până la sfârşitul anului 2005, acele documente nu au fost implementate la nivelul dorit (a se vedea paragraful 18 de mai sus), iar Curţii nu i-au fost prezentate alte constatări mai recente. Într-adevăr, referirea administraţiei închisorii la înregistrarea video a celulei dlui Modârcă ca reprezentând exact, cel târziu la 24 octombrie 2006, condiţiile din celula reclamantului în această cauză (a se vedea paragraful 30 de mai sus), sprijină opinia că condiţiile nu s-au schimbat din anul 2005. Curtea consideră încurajatoare îmbunătăţirea condiţiilor cu privire la hrană făcută după 29 mai 2006 (a se vedea paragraful 33 de mai sus). Totuşi, acestea s-au aplicat doar pe parcursul unei părţi a detenţiei reclamantului.
38. Guvernul a făcut referire la constatarea Curţii din hotărârea Şarban (citată mai sus, § 78) că condiţiile materiale ale detenţiei reclamantului nu au depăşit nivelul de severitate cerut pentru ridicarea unei chestiuni prin prisma articolului 3 al Convenţiei. Totuşi, în acel paragraf, Curtea s-a referit la condiţiile de detenţie din cadrul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei („CCCEC”, a se vedea paragrafele 26 şi 45-47 din hotărârea Şarban), în timp ce reclamantul s-a plâns în această cauză de condiţiile de detenţie din Închisoarea nr. 13, care este o altă instituţie. Curtea reaminteşte constatarea CPT din paragraful 53 al raportului său din anul 2004 în ceea ce priveşte CCCEC că „condiţiile materiale din acest centru de detenţie demonstrează că în Republica Moldova, este realmente posibilă asigurarea unor condiţii materiale adecvate de detenţie”. Din păcate, acelaşi lucru nu poate fi spus despre Închisoarea nr. 13 din Chişinău.
39. Având în vedere cele de mai sus şi asemănările dintre pretenţia reclamantului în această cauză şi cea din cauza Modârcă, precum şi din motivele aduse în acea cauză (§§ 62-69), Curtea consideră că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie a reclamantului în Închisoarea nr. 13.
III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 5 § 1 AL CONVENŢIEI
40. Reclamantul s-a plâns de detenţia sa în lipsa unui temei legal, contrar articolului 5 § 1 al Convenţiei. El a considerat că practica din Republica Moldova de a nu cere instanţelor de judecată să emită noi mandate de arestare după trimiterea dosarului în instanţă spre judecare era similară celei constatate ca fiind contrară articolului 5 § 1 în cauze precum Baranowski şi Ječius (ambele citate în paragraful 11 de mai sus).
41. Guvernul a declarat că detenţia reclamantului era prevăzută de lege şi a făcut referire la mai multe prevederi legale care, în esenţă, repetau argumentele pe care el le-a invocat în Boicenco (citată mai sus, §§ 64-71). De asemenea, el a informat Curtea că, la 3 noiembrie 2006, a intrat în vigoare legea care a modificat articolul 186 alin. 2 al Codului de procedură penală, care prevedea termene specifice pentru detenţia persoanelor în timpul fazei judiciare a procesului penal.
42. Curtea reaminteşte că ea a constatat o violare a articolului 5 § 1 al Convenţiei în Boicenco (citată mai sus, § 154), Holomiov (citată mai sus, § 130) şi Modârcă (citată mai sus, § 74). Examinând materialele prezentate ei, Curtea consideră că dosarul nu conţine niciun element care i-ar permite să ajungă la o concluzie diferită în această cauză. Deşi modificările făcute în lege, la care s-a referit Guvernul, nu au afectat cauza reclamantului, Curtea ar putea să le ia în consideraţie la examinarea cererilor viitoare.
43. Curtea constată, din motivele aduse în cauzele citate mai sus, că detenţia reclamantului după trimiterea dosarului în instanţă spre judecare la 20 februarie 2006, când termenul de detenţie autorizat prin ultima încheiere judecătorească a expirat, nu s-a bazat pe vreo prevedere legală.
44. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 5 § 1 al Convenţiei.
IV. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 5 § 3 AL CONVENŢIEI
45. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 al Convenţiei de lipsa motivelor pentru detenţia sa după trimiterea cauzei în instanţă spre judecare.
46. Având în vedere constatarea sa că detenţia reclamantului începând cu 20 februarie 2006 nu a avut niciun temei legal (a se vedea paragraful 44 de mai sus), Curtea nu consideră necesar de a examina această pretenţie separat (a se vedea, de asemenea Şarban, citată mai sus, § 104).
V. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
47. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
48. Reclamantul a pretins 12,000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral suferit ca urmare a încălcării drepturilor sale garantate de Convenţie. El s-a referit la jurisprudenţa Curţii pentru a dovedi că pentru încălcări ale acestor articole s-au acordat sume comparabile.
49. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă de reclamant, susţinând că ea nu a fost dovedită de reclamant şi că era excesivă în lumina jurisprudenţei Curţii. El a declarat că jurisprudenţa la care a făcut referire reclamantul viza situaţii care nu aveau nimic în comun cu cauza acestuia în ceea ce priveşte natura şi gravitatea pretinselor violări, efectele acestora asupra reclamantului şi atitudinea autorităţilor de stat. Autorităţile au întreprins toate măsurile posibile pentru a satisface necesităţile reclamantului, iar tratamentul său nu a atins nivelul minim cerut de articolul 3 al Convenţiei. Orice constatare a unei violări a articolului 5 al Convenţiei ar trebui să constituie în sine o satisfacţie echitabilă.
50. Curtea reaminteşte că ea a constatat o încălcare a articolului 3 al Convenţiei în această cauză, ceea ce trebuia să fi intensificat stresul şi neliniştea existente ca rezultat al omisiunii autorităţilor de a respecta drepturile lui garantate de articolul 5, şi anume detenţia sa în lipsa unui temei legal pentru mai mult de şapte luni. Ea acordă reclamantului suma totală de EUR 9,000 cu titlu de prejudiciu moral (a se vedea Baranowski, citată mai sus, § 82, şi Ječius, citată mai sus, § 109).
B. Costuri şi cheltuieli
51. Reclamantul a mai pretins EUR 3,792 cu titlu de costuri şi cheltuieli. El a prezentat o listă a orelor lucrate de avocatul său pentru pregătirea cauzei (care au constituit treizeci şi patru ore) şi a onorariului pe oră pentru fiecare tip de activitate (EUR 60-100). De asemenea, el s-a referit la o decizie a Baroului Avocaţilor din Republica Moldova adoptată la 29 decembrie 2005, prin care s-a recomandat nivelul de remunerare pentru avocaţii care reprezintă reclamanţi în faţa tribunalelor internaţionale (un onorariu pe oră de EUR 40-150).
52. Guvernul a considerat aceste pretenţii ca fiind nejustificate, având în vedere realităţile economice ale vieţii din Republica Moldova. El a susţinut că reclamantul nu a prezentat o copie a unui contract de reprezentare a sa şi a pus la îndoială necesitatea de a lucra treizeci şi patru de ore pentru cercetarea jurisprudenţei Curţii şi numărul de ore dedicate pentru întocmirea observaţiilor reclamantului.
53. Curtea reaminteşte că, pentru ca costurile şi cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41, trebuie stabilit dacă ele au fost realmente angajate, necesare şi rezonabile ca mărime (a se vedea Şarban, citată mai sus, § 139). În conformitate cu articolul 60 § 2 al Regulamentului Curţii, o listă detaliată a tuturor pretenţiilor urmează a fi prezentată, în caz contrar, Camera poate respinge pretenţia în întregime sau în parte.
54. În această cauză, Curtea notează că avocatul a fost autorizat în mod corespunzător să-l reprezinte pe reclamant în procedurile în faţa acestei Curţi şi că ei au semnat ambii lista detaliată a orelor lucrate pentru pregătirea cauzei acestuia. De asemenea, este clar că un anumit volum de muncă a fost făcut, având în vedere calitatea observaţiilor. Totuşi, suma cerută este excesivă şi trebuie acceptată doar în parte. Având în vedere lista detaliată a orelor lucrate, Curtea acordă reclamantului EUR 2,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli (cf. Şarban, citată mai sus, § 139).
C. Dobânda de întârziere
55. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară inadmisibilă pretenţia formulată în temeiul articolului 3 în ceea ce priveşte asistenţa medicală insuficientă în Închisoarea nr. 13, iar restul cererii admisibil;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie a reclamantului în Închisoarea nr. 13;
3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 5 § 1 al Convenţiei în ceea ce priveşte detenţia reclamantului în lipsa unui temei legal după 20 februarie 2006;
4. Hotărăşte că nu există necesitatea de a examina separat pretenţia formulată în temeiul articolului 5 § 3 al Convenţiei;
5. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 9,000 (nouă mii euro) cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 2,000 (două mii euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
6. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 27 noiembrie 2007, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
T.L. Early Nicolas Bratza
Grefier Preşedinte