Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
CAUZA ISTRATII ŞI ALŢII c. MOLDOVEI
(Cererile nr. 8721/05, 8705/05 şi 8742/05)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
27 martie 2007
DEFINITIVĂ
27/06/2007
Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Istratii şi Alţii c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Sir Nicolas Bratza, Preşedinte,
Dl J. Casadevall,
Dl G. Bonello,
Dl K. Traja,
Dl S. Pavlovschi,
Dl L. Garlicki,
Dl J. Šikuta, judecători,
şi dna F. Aracı, Grefier adjunct al Secţiunii,
Deliberând la 6 martie 2007 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află trei cereri (nr. 8721/05, 8705/05 şi 8742/05) depuse împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către cetăţenii Republicii Moldova, dl Viorel Istratii, dl Alexandru Burcovschi şi dl Roman Luţcan („reclamanţii”), la 5 martie 2005.
2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de către dl A. Tănase, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Pârlog.
3. Reclamanţii pretind că au fost ţinuţi în condiţii inumane şi că le-a fost refuzată asistenţa medicală, că instanţele de judecată nu au adus motive relevante şi suficiente pentru detenţia lor, că judecătorii care au dispus detenţia lor nu au fost competenţi să facă acest lucru în conformitate cu legislaţia şi că ei au fost împiedicaţi să comunice cu avocaţii lor în condiţii de confidenţialitate.
4. Cererile au fost repartizate Secţiunii a Patra a Curţii (articolul 52 § 1 al Regulamentului Curţii). În cadrul acelei Secţiuni, Camera care va examina cauza (articolul 27 § 1 al Convenţiei) a fost constituită în conformitate cu articolul 26 § 1 al Regulamentului Curţii.
5. La 15 iunie 2005, o cameră a acelei Secţiuni a decis să comunice Guvernului cererile. În conformitate cu articolul 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis examinarea fondului cererilor concomitent cu admisibilitatea acestora.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
6. Reclamanţii, dl Viorel Istratii, dl Alexandru Burcovschi şi dl Roman Luţcan, sunt cetăţeni ai Republicii Moldova care s-au născut în 1971, 1970 şi, respectiv, 1976 şi care locuiesc la Chişinău.
7. Faptele cauzei, după cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor (cele mai multe evenimente au avut loc în acelaşi fel şi la aceeaşi dată în privinţa tuturor reclamanţilor; atunci când faptele diferă, acest lucru este specificat în text).
1. Procesul penal împotriva reclamanţilor şi detenţia lor preventivă
8. La 25 octombrie 2004, Direcţia delicte transfrontaliere şi informaţionale a Ministerului Afacerilor Interne a pornit o urmărire penală împotriva reclamanţilor pentru o fraudă comisă în legătură cu cumpărarea loturilor de teren din Chişinău, în urma căreia se pretinde că au fost cauzate statului prejudicii de aproximativ 15,000 euro (EUR).
9. La 12 noiembrie 2004, procurorul a cerut emiterea mandatelor de arest preventiv pe numele reclamanţilor. În aceeaşi zi, trei judecători ai Judecătoriei Buiucani au emis mandate de arest preventiv pe numele reclamanţilor pe un termen de zece zile din următoarele motive:
„[Fiecare reclamant] este bănuit de comiterea unei infracţiuni grave, pentru care legea prevede o pedeapsă sub formă de privaţiune de libertate pe un termen ce depăşeşte doi ani; probele prezentate instanţei de judecată au fost obţinute pe cale legitimă; izolarea bănuitului de societate este necesară, el poate să se ascundă de organele de urmărire penală sau de instanţă, poate să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvârşească alte infracţiuni.”
10. La 15 noiembrie 2004, reclamanţii au contestat cu recurs încheierile prin care s-a dispus arestarea lor preventivă, punând la îndoială temeiurile detenţiei lor. Ei au declarat că s-au prezentat în faţa organelor de urmărire penală atunci când au fost citaţi şi nu au încercat să influenţeze în niciun fel urmărirea penală sau să se ascundă ulterior de organele de urmărire penală. Fiecare reclamant a subliniat că nu avea antecedente penale, că avea familie, inclusiv copii minori, că avea domiciliu permanent în Chişinău şi că avea nevoie de îngrijire medicală specială. Dl Burcovschi a declarat că el era singurul întreţinător al familiei sale şi că detenţia sa putea cauza greutăţi serioase pentru familia sa, inclusiv pentru mama sa care era în vârstă şi suferea de o boală cardiacă. Dl Luţcan a adăugat că el a trebuit să vină la organul de urmărire penală direct de la maternitate şi că el nici măcar nu şi-a văzut fiul, care s-a născut în ziua în care el a fost reţinut, şi că nu putea să acorde niciun sprijin soţiei şi copilului său.
11. La 18 noiembrie 2004, Curtea de Apel Chişinău a respins recursurile, fără a răspunde, în mod explicit, la niciuna din declaraţiile de mai sus. Ea a respins recursul dlui Istratii din următoarele motive:
„În cazuri excepţionale, în funcţie de complexitatea cauzei penale, de gravitatea infracţiunii şi în caz de pericol al dispariţiei învinuitului ori de risc al exercitării din partea lui a presiunii asupra martorilor, durata ţinerii învinuitului în stare de arest preventiv la faza urmăririi penale poate fi prelungită ... având în vedere că dl Istratii este bănuit de comiterea unei infracţiuni deosebit de grave, că există riscul ca el să exercite presiuni asupra martorilor, că ar putea să se ascundă de organele de drept; izolarea bănuitului de societate este în continuare necesară.”
Ea a respins recursul dlui Burcovschi din următoarele motive:
„Demersul cu privire la arestarea preventivă a dlui Burcovschi a fost examinat în limitele legii şi a fost admis corect în baza documentelor din dosarul penal, care a fost pornit în conformitate cu legea şi cu necesitatea de a aresta preventiv bănuitul.”
Curtea de Apel a respins recursul dlui Luţcan din următoarele motive:
„Dl Luţcan este bănuit de comiterea unei infracţiuni grave, pentru care legea prevede o pedeapsă sub formă de privaţiune de libertate pe un termen ce depăşeşte doi ani; el poate să se ascundă de organele de urmărire penală sau de instanţă, poate să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal. ... Instanţa de judecată inferioară a motivat corect arestarea preventivă a reclamantului, fără a comite vreo încălcare procedurală.”
2. Prelungirile arestării preventive a reclamanţilor
12. La 18 noiembrie 2004, Judecătoria Buiucani a prelungit arestarea preventivă a reclamanţilor pentru încă 30 de zile. Reclamanţii au făcut declaraţii împotriva detenţiei lor continue. Instanţa de judecată a dat o motivare similară în fiecare caz, citând articolul 186 alin. 3 al Codului de procedură penală („CPP”, a se vedea paragraful 24 de mai jos).
13. La 24 noiembrie 2004, Curtea de Apel Chişinău a menţinut acele încheieri. Instanţa de judecată a folosit în fiecare caz o motivare similară, constatând că:
„Circumstanţele care au stat la baza arestării sale preventive rămân valabile; există riscul ca [fiecare reclamant] să exercite presiuni asupra victimelor şi martorilor. La prelungirea mandatului nu au fost stabilite încălcări ale legii, care să afecteze legalitatea încheierii.”
14. Procurorul a obţinut de la Judecătoria Buiucani încheieri de prelungire a arestării preventive a reclamanţilor de trei ori - în decembrie 2004, ianuarie 2005 şi februarie 2005. Toate aceste încheieri au fost menţinute de Curtea de Apel. Motivele aduse pentru fiecare din aceste prelungiri au fost similare celor din încheierile instanţelor de judecată din 18 şi 24 noiembrie 2004, menţionate mai sus.
3. Cererile habeas corpus
15. Reclamanţii au depus la judecătorul de instrucţie al Judecătoriei Buiucani cereri habeas corpus, notând inter alia că o parte din proprietatea lor a fost sechestrată de către instanţa de judecată şi că acest lucru ar constitui o garanţie suplimentară a comportamentului lor adecvat. Cererile au fost respinse în decembrie 2004 şi în februarie 2005. Instanţa de judecată a folosit în fiecare caz o motivare similară, constatând că:
„[reclamantul] este bănuit de comiterea unei infracţiuni deosebit de grave, pentru care legea prevede o pedeapsă sub formă de privaţiune de libertate pe un termen ce depăşeşte doi ani; dosarul acuzării nu este complet şi urmează a fi desfăşurată în continuare urmărirea penală, există riscul că el poate să se ascundă de organele de urmărire penală; există în continuare necesitatea de a-l izola de societate şi motivele pentru arestarea sa preventivă rămân valabile.”
16. La 29 aprilie 2005, ca urmare a unei alte cereri habeas corpus, Judecătoria Râşcani a dispus eliberarea reclamanţilor cu obligaţia de a nu părăsi ţara şi a constatat că:
„[reclamanţii] nu au antecedente penale, ei toţi au domiciliu permanent, sunt bine apreciaţi la serviciu, au familii şi copii minori aflaţi la întreţinere. Dl Luţcan suferă de o boală gravă, dl Istratii a suferit o operaţie în timpul detenţiei şi are nevoie de tratament; ei toţi au serviciu şi niciunul din ei nu s-a ascuns de organele de urmărire penală; nu există nicio probă că ei au împiedicat în vreun fel urmărirea penală; dosarul penal este gata pentru examinare în instanţă; toate probele acuzării au fost colectate şi toţi martorii au dat declaraţii.
Prin urmare, instanţa de judecată consideră că acuzaţii nu pot să se ascundă de instanţă, să împiedice urmărirea penală ori să săvârşească alte infracţiuni şi consideră posibil de a înlocui măsura de arest preventiv cu obligaţia de a nu părăsi ţara.”
4. Condiţiile de detenţie
(a) Tratamentul medical al dlui Istratii în timpul detenţiei
17. Între 12 noiembrie 2004 şi 23 februarie 2005, dl Istratii a fost deţinut în Izolatorul de Detenţie Provizorie al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei din Chişinău (CCCEC).
18. Se pare că până la 11 februarie 2004, în acea instituţie nu era personal medical. La 18 noiembrie 2004, reclamantul a avut o criză acută de paraproctită cu hemoragie rectală. El a fost transportat la un spital la trei ore după incident. El a fost încătuşat de un calorifer până la operaţia sa la 19 noiembrie 2004 şi a fost păzit în permanenţă de doi ofiţeri ai CCCEC.
Aproximativ patru ore după operaţie, ofiţerii CCCEC care-l însoţeau au cerut transferul reclamantului la spitalul pentru deţinuţi din localitatea Pruncul. Reclamantul a fost acceptat la spitalul pentru deţinuţi după două ore de la plecarea sa din spitalul civil unde a fost operat. Rapoartele medicale întocmite după transfer confirmă faptul că dl Istratii s-a plâns de probleme post-operatorii pe parcursul lunilor care au urmat după transferul său.
19. Ca răspuns la întrebările avocatului reclamantului, dr. M.E., chirurgul care l-a operat pe reclamant, a scris că perioada de recuperare după o astfel de operaţie durează de obicei o lună şi că, la 18-19 noiembrie 2004, reclamantul a fost încătuşat de un calorifer la cererea ofiţerilor CCCEC, care au stat în camera acestuia de spital. Potrivit dr. M.E., pacientul nu se putea mişca după operaţie din cauza durerii şi a riscului de hemoragie.
Guvernul a anexat la observaţiile sale din ianuarie 2006 o notă explicativă scrisă de dr. M.E.. Medicul a explicat că dl Istratii nu a fost încătuşat în timpul operaţiei, însă a fost încătuşat de un calorifer înainte de operaţie şi că faţă de el nu s-a aplicat niciun fel de maltratare. Medicul a confirmat că era necesară o perioadă de recuperare de o lună de zile după operaţia de tipul celei suferite de reclamant.
(b) Condiţiile de detenţie ale tuturor celor trei reclamanţi în Izolatorul Anchetei Preliminare al Ministerului Justiţiei
20. La 23 februarie 2005, toţi cei trei reclamanţi au fost transferaţi în Izolatorul Anchetei Preliminare al Ministerului Justiţiei din Chişinău (cunoscut ca Închisoarea nr. 3). Potrivit reclamanţilor, ei au fost deţinuţi acolo în condiţii inumane şi degradante (a se vedea paragrafele 61-65 de mai jos).
Condiţiile din acest izolator au fost inspectate de trei ori de către Comitetul European pentru prevenirea torturii şi tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante („CPT”, a se vedea paragraful 29 de mai jos). Problema supraaglomerării şi a insuficienţei fondurilor pentru reparaţii, a produselor din carne, peşte, a lactatelor şi a paturilor a fost, de asemenea, subliniată în două rapoarte naţionale (a se vedea paragraful 28 de mai jos).
5. Pretinsa ingerinţă în comunicarea dintre reclamanţi şi avocaţii lor
21. Avocaţii reclamanţilor au cerut permisiunea de a avea întrevederi confidenţiale cu clienţii lor. Lor li s-a oferit o cameră în care ei erau separaţi de un perete din sticlă şi, aparent, trebuiau să strige pentru a se auzi reciproc. Din fotografiile şi înregistrarea video prezentate de Guvern, se pare că în camera prevăzută pentru întrevederile dintre avocaţi şi clienţi din cadrul Izolatorului de Detenţie Provizorie al CCCEC, spaţiul prevăzut pentru deţinuţi este separat de restul camerei printr-o uşă şi un geam. Aparent, geamul este făcut din două bucăţi de sticlă. Ambele bucăţi de sticlă au găuri mici care au fost făcute cu un burghiu; totuşi, găurile nu coincid, aşa că nimic nu poate fi transmis prin geam. Mai mult, între cele două bucăţi de sticlă ale geamului există o plasă densă de culoare verde făcută fie din sârmă subţire, fie din plastic, care acoperă toată porţiunea găurită a geamului. Acolo se pare că nu există spaţiu pentru transmiterea documentelor dintre avocat şi client.
22. Potrivit reclamanţilor, ei puteau auzi conversaţiile dintre alţi deţinuţi şi avocaţii acestora, ceea ce-i făcea să se abţină de la discutarea îndelungată a cauzelor lor. Guvernul nu a contestat acest lucru.
II. MATERIALE NON-CONVENŢIONALE RELEVANTE
A. Dreptul şi practica interne
23. Legislaţia internă relevantă a fost expusă în cauza Şarban v. Moldova (nr. 3456/05, §§ 51-56, 4 octombrie 2005).
24. Suplimentar, prevederile relevante ale Codului de procedură penală sunt următoarele:
Articolul 176
„(1) Măsurile preventive pot fi aplicate de către organul de urmărire penală sau, după caz, de către instanţa de judecată numai în cazurile în care există suficiente temeiuri rezonabile de a presupune că bănuitul ... ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanţă, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvârşească alte infracţiuni, de asemenea, ele pot fi aplicate de către instanţă pentru asigurarea executării sentinţei.
(2) Arestarea preventivă şi măsurile preventive de alternativă arestării se aplică numai în cazurile săvârşirii unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsă privativă de libertate pe un termen mai mare de 2 ani, iar în cazul săvârşirii unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsă privativă de libertate pe un termen mai mic de 2 ani, ele se aplică dacă învinuitul ... a comis cel puţin una din acţiunile menţionate în alineatul (1).
(3) La soluţionarea chestiunii privind necesitatea aplicării măsurii preventive respective, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată vor lua în considerare următoarele criterii complementare:
1) caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei incriminate;
2) persoana bănuitului, învinuitului, inculpatului;
3) vârsta şi starea sănătăţii lui;
4) ocupaţia lui;
5) situaţia familială şi prezenţa persoanelor întreţinute;
6) starea lui materială;
7) prezenţa unui loc permanent de trai;
8) alte circumstanţe esenţiale.
...”
Articolul 186
„(3) În cazuri excepţionale, în funcţie de complexitatea cauzei penale, de gravitatea infracţiunii şi în caz de pericol al dispariţiei învinuitului ori de risc al exercitării din partea lui a presiunii asupra martorilor sau al nimicirii ori deteriorării mijloacelor de probă, durata ţinerii învinuitului în stare de arest preventiv la faza urmăririi penale poate fi prelungită: ...”
25. Între 1 şi 3 decembrie 2004, Baroul Avocaţilor din Republica Moldova a fost în grevă, refuzând să participe la orice proceduri în legătură cu persoanele deţinute în Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC, până când administraţia va fi de acord să asigure avocaţilor camere pentru întrevederi confidenţiale cu clienţii lor. Cerinţele Baroului Avocaţilor au fost refuzate (a se vedea Şarban v. Moldova, nr. 3456/05, § 126, 4 octombrie 2005).
26. La 26 martie 2005, Baroul Avocaţilor din Republica Moldova a organizat o reuniune la care preşedintele Baroului Avocaţilor şi un alt avocat au informat participanţii la reuniune că ei au făcut parte, împreună cu reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, dintr-o comisie care a inspectat Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC. Pe parcursul inspecţiei, ei au cerut ca peretele din sticlă să fie scos pentru a verifica dacă acolo nu sunt dispozitive de interceptare. Ei au subliniat că era necesar de a scoate doar câteva şuruburi şi au propus ca toate cheltuielile de verificare să fie acoperite de Baroul Avocaţilor. Administraţia CCCEC a respins propunerea.
27. La 24 octombrie 2003, Parlamentul a adoptat Hotărârea nr. 415-XV privind aprobarea Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2004-2008. Planul include un număr de obiective pentru anii 2004-2008 cu scopul de îmbunătăţire a condiţiilor de detenţie, inclusiv reducerea supraaglomerării, îmbunătăţirea tratamentului medical, antrenarea în muncă şi reintegrarea deţinuţilor, precum şi instruirea personalului. Rapoarte regulate urmează să fie întocmite cu privire la implementarea Planului.
28. La o dată nespecificată, Ministerul Justiţiei a aprobat „Raportul său cu privire la implementarea de către Ministerul Justiţiei a capitolului 14 al Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2004-2008, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 415-XV din 24 octombrie 2003”. La 25 noiembrie 2005, Comisia parlamentară pentru drepturile omului a aprobat un raport cu privire la implementarea Planului naţional de acţiuni. Ambele aceste rapoarte au confirmat finanţarea insuficientă şi deficienţele care rezultă din acest lucru, precum şi omisiunea de a implementa pe deplin planul de acţiuni în ceea ce priveşte cele mai multe izolatoare de detenţie provizorie din Republica Moldova, inclusiv Închisoarea nr. 3 din Chişinău. Primul din aceste rapoarte menţiona inter alia că „atât timp cât obiectivele şi acţiunile din [Planul Naţional de acţiuni] nu au acoperire financiară necesară ... el va rămâne doar o bună încercare a statului de a respecta drepturile omului, descrise în Hotărârea Parlamentului nr. 415-XV din 24 octombrie 2003, soarta căreia este neimplementarea sau implementarea parţială.” La 28 decembrie 2005, Parlamentul a adoptat Hotărârea sa nr. 370-XVI „privind rezultatele controlului efectuat de Comisia parlamentară specială asupra situaţiei preveniţilor ţinuţi în stare de arest în izolatorul de urmărire penală nr. 13 al Departamentului Instituţiilor Penitenciare ale căror dosare se află pe rol în instanţele judecătoreşti.” În hotărâre s-a constatat inter alia că „activitatea Ministerului Justiţiei în domeniul asigurării condiţiilor de detenţie nu corespunde cerinţelor legislaţiei în vigoare.”
B. Materiale non-convenţionale
1. Constatările CPT
29. Constatările relevante ale Comitetului European pentru prevenirea torturii şi tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (CPT), sunt următoarele:
a. Vizita efectuată în Republica Moldova între 11 şi 21 octombrie 1998 (traducere neoficială)
„76. Deşi nu constituie un tratament rău intenţionat, CPT este obligat să noteze că la Închisoarea nr. 3, marea majoritate a deţinuţilor erau supuşi unei combinări de factori negativi – supraaglomerare, condiţii materiale şi igienice execrabile, programe de activităţi practic inexistente – care ar putea fi uşor descrişi ca tratament inuman şi degradant.
80. Dimpotrivă, în toate celelalte blocuri de detenţie, condiţiile de trai ale marii majorităţi a deţinuţilor din penitenciar lăsau mult de dorit. În majoritatea celulelor, spaţiul locativ pentru un deţinut era mult sub norma minimă fixată, iar supraaglomerarea atinsese un nivel intolerabil. ... Suplimentar, delegaţia a mai observat că în celulele de 8-9 m² erau până la patru persoane.
În afară de aceasta, în aceste celule, accesul la lumina naturală era foarte limitat, iluminarea artificială era mediocră, iar aerul era poluat şi umed. Pentru deţinuţii aflaţi încă sub anchetă (adică mai mult de 700 de deţinuţi), situaţia era şi mai gravă, celulele lor fiind aproape private de accesul la lumina zilei din cauza jaluzelelor metalice exterioare groase ce acopereau ferestrele. În realitate, echiparea era redusă la elementar, limitându-se la paturi metalice sau la saltele suprapuse, extrem de rudimentare şi în stare proastă, la o masă şi la una sau două laviţe. Mai mult, în multe celule, paturile nu erau în număr suficient şi deţinuţii erau nevoiţi să le împartă sau să doarmă în schimburi. De asemenea, paturile erau în stare proastă; stocurile de saltele foarte modeste, cuverturile şi aşternuturile nu erau suficiente şi mulţi deţinuţi fără familie sau resurse dormeau chiar pe somieră şi/sau pe saltele.
Celulele erau echipate cu un colţ sanitar, un veritabil focar de infecţie. Veceul de tip asiatic avea în partea de sus un robinet, ce servea în acelaşi timp şi ca scurgere de apă şi ca sursă de apă pentru spălare. În plus, acest spaţiu era doar parţial despărţit de un perete lateral mai jos de un metru înălţime, ceea ce nu permitea păstrarea adecvată a intimităţii.
Starea întreţinerii şi a curăţeniei celulelor, în ansamblu, trezeau la fel o îngrijorare considerabilă. Mai mult, multe celule erau infectate cu gândaci de bucătărie şi alte insecte, iar unii deţinuţi s-au plâns de prezenţa rozătoarelor.
Rezumând, condiţiile de viaţă şi de igienă ale marii majorităţi a deţinuţilor din penitenciar erau execrabile şi, mai ales, constituiau un risc major pentru sănătate.”
b. Vizita efectuată în Republica Moldova între 10 şi 22 iunie 2001 (traducere neoficială)
„37. CPT recomandă ca dreptul de acces la un avocat din momentul reţinerii să fie asigurat în practică, în mod efectiv şi pe deplin. De asemenea, el recomandă ca deţinuţii să poată să primească vizite de la avocaţi în condiţii care să asigure pe deplin confidenţialitatea discuţiilor. ...
70. În anumite închisori, în special în cele folosite ca izolatoare de detenţie provizorie, situaţia este uneori agravată de supraaglomerarea severă (aşa precum este în Închisoarea nr. 3 din Chişinău, în care în 2001 erau deţinuţi 1,892 de deţinuţi, comparativ cu capacitatea sa oficială de 1,480 de deţinuţi). ...
Vizita din 2001 a arătat cât de stringent este pentru autorităţi să implementeze planurile lor de reforme legislative; menţinerea stării în care se află închisoarea nu constituie o soluţie. După cum s-a subliniat deja în raportul anterior al CPT, este mult mai important de a revizui legislaţia şi practica curente cu privire la detenţia provizorie, aplicarea sentinţelor şi executarea sentinţelor, precum şi cu privire la sentinţele non-privative disponibile. Aceasta constituie o condiţie sine qua non dacă există vreo speranţă în viitorul apropiat de a oferi condiţii decente în închisori. ...
82. ... vizita ulterioară la Închisoarea nr. 3 din Chişinău a permis de a constata evoluţiile pozitive, pe care CPT le salută. În special, este binevenită demontarea jaluzelelor, care acopereau ferestrele celulelor ce dau spre interiorul clădirii.
Cu toate acestea, condiţiile execrabile de viaţă şi igienă în interiorul celulelor din blocurile I, II şi III, inclusiv celulele de tranzit, descrise în paragrafele 80 şi 81 ale raportului precedent, nu s-au schimbat (cu excepţia accesului la lumina naturală). Mai mult chiar, supraaglomerarea acută în aceste încăperi s-a agravat. Câteva celule vizitate, care erau corespunzător echipate şi amenajate, erau rezultatul deţinuţilor care au putut să-şi procure necesarul cu ajutorul familiilor lor.”
c. Vizita efectuată în Republica Moldova între 20-30 septembrie 2004 (traducere neoficială)
„b. Izolatorul de Detenţie Provizorie al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei
53. Condiţiile materiale din acest Izolator de Detenţie Provizorie se deosebeau radical de cele din Izolatorul Anchetei Preliminare al Ministerului Justiţiei. Celulele de aproximativ 14 m², puteau găzdui fiecare maximum patru deţinuţi. Ele aveau acces la lumina naturală, iluminarea artificială era suficientă şi erau bine aerisite. Acestea erau dotate cu veceuri parţial separate şi lavoare, având paturi cu un aşternut complet (saltele, cearşafuri, perne, pături). ...
În concluzie, condiţiile materiale din acest centru de detenţie demonstrează că în Republica Moldova, este realmente posibilă asigurarea unor condiţii materiale adecvate de detenţie.
55. Situaţia în majoritatea penitenciarelor vizitate, impusă de starea economică din ţară, a rămas dificilă şi s-au regăsit un şir de probleme ce ţin de condiţiile materiale şi regimurile de detenţie care au fost deja identificate în timpul vizitelor din 1998 şi 2001.
La aceasta se adaugă problema supraaglomerării, care rămâne gravă. De fapt, chiar dacă penitenciarele vizitate nu funcţionau la capacitatea lor deplină – precum este cazul Închisorii nr. 3 în care numărul deţinuţilor s-a redus sensibil în comparaţie cu cel din ultima vizită a Comitetului - ele continuă să fie extrem de aglomerate. De fapt, norma de spaţiu mai era încă bazată pe un nivel foarte criticabil de 2 m² pentru un deţinut, care, în practică, este deseori şi mai mică.
77. Vizita de observare efectuată în Izolatorul nr. 3 din mun. Chişinău nu aduce veşti îmbucurătoare. Progresele constatate sunt de fapt minime şi se limitează la nişte reparaţii curente. Reparaţia sistemului de ventilare a putut fi efectuată, în primul rând, datorită susţinerii financiare a societăţii civile (în special, a ONG–urilor), iar crearea locurilor pentru plimbări zilnice se datorează susţinerii din partea deţinuţilor şi a familiilor lor.
Reparaţia, renovarea şi întreţinerea celulelor sunt puse, în totalitate, în sarcina deţinuţilor şi a familiilor lor, care, de asemenea, plătesc pentru materialele necesare. La fel, ei trebuie să-şi aducă cearşafuri şi lenjerie de pat, instituţia penitenciară putând să le acorde doar saltele folosite.
79. ...Într-un cuvânt, condiţiile de viaţă în marea majoritate a celulelor din blocurile I - II şi din celulele de tranzit continuă a fi mizerabile. ...
În fine, deşi a fost redusă drastic supraaglomerarea, se observă, în continuare, un nivel foarte înalt, chiar intolerabil al ratei de ocupare a celulelor.
83. ... peste tot, cantitatea şi calitatea hranei deţinuţilor constituie o îngrijorare deosebită. Delegaţia a primit numeroase plângeri cu privire la lipsa cărnii şi a produselor lactate. Constatările delegaţiei, atât cu privire la stocurile de hrană, cât şi la meniuri confirmă credibilitatea acestor plângeri. De asemenea, constatările ei confirmă că în anumite locuri (în Închisoarea nr. 3, ...) hrana servită era respingătoare şi, cu adevărat, necomestibilă (spre exemplu, prezenţa insectelor şi a paraziţilor). Acest lucru nu este deloc surprinzător, având în vedere starea generală a bucătăriilor şi echipamentul modest al acestora.
Autorităţile moldoveneşti au subliniat întotdeauna dificultăţile financiare în asigurarea alimentării adecvate a deţinuţilor. Totuşi, Comitetul insistă că aceasta constituie o cerinţă fundamentală a vieţii, care trebuie asigurată de către stat persoanelor aflate în custodia acestuia şi că nimic nu poate să-l exonereze de o astfel de responsabilitate. ...”
2. Acte ale Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei
30. Rezoluţia (73)5 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei cu privire la Regulile standard minime cu privire la tratamentul deţinuţilor (adoptată de Comitetul de Miniştri la 19 ianuarie 1973), în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„93. Orice deţinut preventiv are dreptul, de la încarcerarea sa, să-şi aleagă un avocat sau să i se permită să solicite asistenţă juridică gratuită, atunci când o astfel de asistenţă este disponibilă, să primească vizite ale avocatului său în vederea apărării sale, şi să pregătească şi să transmită acestuia, precum şi să primească de la acesta, instrucţiuni confidenţiale. La cerere, deţinutului trebuie să i se acorde toate facilităţile necesare în acest scop. În special, lui i se va acorda asistenţă gratuită din partea unui interpret în toate relaţiile esenţiale cu administraţia, precum şi pentru a-şi pregăti apărarea. Întrevederile dintre deţinut şi avocatul său pot fi urmărite vizual, dar nu şi ascultate, fie direct, fie indirect, de un angajat al poliţiei sau al instituţiei.”
31. Recomandarea Rec(2006)2 a Comitetului de Miniştri statelor membre referitoare la Regulile Penitenciare Europene (adoptată de către Comitetul de Miniştri la 11 ianuarie 2006, în cadrul celei de-a 952-a reuniuni a Viceminiştrilor), în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„23.1 Toţi deţinuţii au dreptul să solicite consiliere juridică, iar autorităţile penitenciarului trebuie să le faciliteze accesul la o astfel de consiliere. ...
23.4 Consultanţa şi alte comunicări, inclusiv corespondenţa, purtate între un deţinut şi avocatul său pe probleme juridice trebuie să rămână confidenţiale. ...
23.6 Deţinuţilor trebuie să li se permită accesul la documentele referitoare la procedurile judiciare care îi privesc sau vor fi autorizaţi să le păstreze în posesia lor.”
ÎN DREPT
32. Reclamanţii s-au plâns de condiţiile lor de detenţie şi de lipsa tratamentului medical, ceea ce contravine articolului 3 al Convenţiei, care prevede următoarele:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
33. De asemenea, ei au declarat că încheierile prin care s-a dispus arestarea lor preventivă nu au fost adoptate de un „judecător de instrucţie”, după cum este cerut de lege. De asemenea, ei s-au plâns de motivarea insuficientă dată de instanţe în încheierile acestora, prin care s-a dispus arestarea preventivă a reclamanţilor. Articolul 5 § 3 prevede următoarele:
„Orice persoană arestată sau deţinută în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.”
34. La fel, reclamanţii au pretins, în temeiul articolului 8 al Convenţiei, că discuţiile cu avocaţii lor s-au desfăşurat printr-un perete de sticlă şi au fost ascultate sau, posibil, chiar înregistrate şi că autorităţile nu le-au pus la dispoziţie condiţii adecvate pentru discuţii confidenţiale cu avocaţii lor. Curtea, care este prima autoritate care decide ce calificare urmează a fi dată în drept faptelor unei cauze (a se vedea Guerra and Others v. Italy, hotărâre din 19 februarie 1998, Reports of Judgments and Decisions 1998‑I, § 44), a decis să examineze chestiunea invocată de reclamanţi prin prisma articolului 5 § 4 al Convenţiei şi să ceară argumentele părţilor cu privire la aceasta. Articolul 5 § 4 prevede următoarele:
„Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii detenţiei sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.”
I. ADMISIBILITATEA CERERII
35. În cererile lor iniţiale, reclamanţii au pretins, în temeiul articolului 5 § 3 al Convenţiei, că judecătorii care au dispus, iar mai apoi au prelungit detenţia lor preventivă nu au fost „judecători de instrucţie”, după cum este cerut de lege şi nu au fost împuterniciţi să dispună eliberarea lor.
36. Totuşi, în observaţiile lor din decembrie 2005, în lumina constatărilor din hotărârea Şarban, citată mai sus, reclamanţii şi-au exprimat dorinţa de a-şi retrage această pretenţie. Prin urmare, Curtea nu va examina această pretenţie.
37. Guvernul a declarat că reclamanţii nu au epuizat toate căile de recurs interne disponibile lor. În special, ei ar fi putut, însă nu au făcut acest lucru, folosi prevederile articolului 53 al Constituţiei, ale articolului 1405 al Codului civil şi ale Legii 1545. Cauza Duca (citată în hotărârea Şarban, §§ 57-59), care a primit compensaţii la nivel naţional în baza Legii 1545, a confirmat această posibilitate.
38. Curtea notează că ea a examinat o obiecţie preliminară bazată pe acelaşi argument în hotărârea Şarban (citată mai sus, §§ 57-62) şi a constatat că recursurile invocate de Guvern nu au fost efective în acea cauză, care se referea la pretenţii similare formulate în temeiul articolelor 3 şi 5 ale Convenţiei. Ea constată că Guvernul nu a prezentat niciun argument care s-o convingă să se abată de la concluziile sale în această cauză sau să distingă aceste cereri.
39. În lumina celor de mai sus, Curtea conchide că cererile nu pot fi declarate inadmisibile pentru neepuizarea căilor de recurs interne. Prin urmare, obiecţia Guvernului urmează a fi respinsă.
40. Curtea consideră că pretenţiile reclamanţilor formulate în temeiul articolelor 3 şi 5 §§ 3 şi 4 ale Convenţiei ridică chestiuni de drept, care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi niciun alt temei pentru a le declara inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 5 de mai sus), Curtea va purcede acum la examinarea fondului acestor pretenţii.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 3 AL CONVENŢIEI
41. Reclamanţii au pretins că lipsa asistenţei medicale în Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC între 12 noiembrie 2004 şi 11 februarie 2005 şi condiţiile lor de detenţie în Izolatorul Anchetei Preliminare al Ministerului Justiţiei după 23 februarie 2005, au constituit tratament inuman şi degradant, care contravine articolului 3 al Convenţiei.
A. Argumentele părţilor
1. Condiţiile de detenţie şi pretinsa lipsă a tratamentului medical în Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC
a. Reclamanţii
42. Dl Burcovschi şi dl Luţcan au formulat pretenţii generale cu privire la lipsa asistenţei medicale în Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC. Ei nu au pretins că au avut vreo necesitate concretă de o astfel de asistenţă sau că lor li s-a refuzat o astfel de asistenţă atunci când au solicitat-o.
Dl Istratii s-a plâns, în special, că atunci când el a avut o urgenţă medicală, care a reprezentat o hemoragie serioasă la 18 noiembrie 2004, el nu a fost dus la un spital decât peste trei ore după ce el a cerut ajutor. Mai mult, el s-a plâns de prezenţa permanentă a angajaţilor CCCEC în camera sa de spital, de faptul că el a fost ţinut încătuşat când se afla în spital şi că a fost transportat la un spital pentru deţinuţi la puţin timp după operaţie, chiar dacă el nu s-a recuperat suficient.
b. Guvernul
43. Guvernul a declarat că tratamentul la care au fost supuşi reclamanţii nu a atins nivelul minim de severitate cerut de articolul 3 al Convenţiei. Orice suferinţă pe care ei ar fi suportat-o nu a depăşit ceea ce era inerent detenţiei. Condiţiile din Izolatorul de Detenţie Provizorie erau corespunzătoare. Acolo a fost angajat un medic. În caz de urgenţă, deţinuţii puteau fi transportaţi la un spital din apropiere (în hotărârea Şarban, citată mai sus, Guvernul a specificat că Spitalul de Urgenţă din municipiul Chişinău era situat la 500 metri de la Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC), după cum a avut loc la 18 noiembrie 2004 în cazul dlui Istratii. Nu există o obligaţie, în temeiul jurisprudenţei Curţii, de a transfera deţinuţii în afara locului lor de detenţie, dacă lor li se oferă acolo asistenţă medicală corespunzătoare.
44. În ceea ce priveşte tratamentul dlui Istratii din 18-19 noiembrie 2004, Guvernul a declarat că boala sa a fost dobândită înainte de detenţia sa şi că administraţia CCCEC a reacţionat imediat la cererea acestuia de asistenţă medicală, transferându-l la un spital. Starea sănătăţii sale nu era foarte gravă, deoarece el nu a fost operat în ziua internării sale în spital, ci în următoarea zi. Mai mult, el putea să se deplaseze fără ajutor şi era, în mod evident, conştient.
45. Guvernul a considerat că dl Istratii nu a fost încătuşat în timpul operaţiei, iar nota dr. M.E. a confirmat acest lucru (a se vedea paragraful 19 de mai sus). Reclamantul a fost transportat la un spital pentru deţinuţi după patru ore de la operaţie, ceea ce era un timp suficient pentru recuperare. El nu sângera, nu era inconştient şi se afla într-o stare relativ bună în timpul transferului.
c. Aprecierea Curţii
46. Curtea reaminteşte că, în conformitate cu jurisprudenţa sa, maltratarea trebuie să atingă un nivel minim de severitate pentru a cădea sub incidenţa articolului 3. Evaluarea acestui nivel minim este, prin natura lucrurilor, relativă; el depinde de toate circumstanţele cauzei, precum durata maltratării, consecinţele sale fizice şi mintale şi, în unele cazuri, de sexul, vârsta şi starea sănătăţii victimei (a se vedea Kudla v. Poland [GC], nr. 30210/96, § 91, ECHR 2000-XI şi Şarban, citată mai sus, §§ 75 et seq.). Deşi scopul maltratării este un factor care trebuie luat în consideraţie, în special dacă a avut intenţia de a umili sau înjosi victima, absenţa unui astfel de scop nu duce, în mod inevitabil, la constatarea că nu a avut loc o violare a articolului 3 (Peers v. Greece, nr. 28524/95, § 74, ECHR 2001-III).
47. Deşi articolul 3 al Convenţiei nu poate fi interpretat ca impunând o obligaţie generală de a elibera deţinuţii pe motive de sănătate, totuşi, el impune statului obligaţia de a proteja integritatea fizică a persoanelor private de libertate, de exemplu, prin a le acorda asistenţa medicală necesară (a se vedea Hurtado v. Switzerland, hotărâre din 28 ianuarie 1994, Seria A nr. 280-A, opinia Comisiei, p. 15-16, § 79). Curtea, de asemenea, a subliniat dreptul tuturor deţinuţilor la condiţii de detenţie compatibile cu demnitatea umană, pentru a asigura că maniera şi metoda de executare a măsurilor impuse nu-i supune la suferinţă sau dificultăţi de o intensitate care să depăşească nivelul de suferinţă inevitabil inerent detenţiei; în plus, în afara sănătăţii deţinuţilor, bunăstarea lor trebuie să fie asigurată în mod adecvat, luând în consideraţie cerinţele practice ale detenţiei (a se vedea Kudla, citată mai sus, § 94).
48. Reclamanţii s-au plâns de lipsa asistenţei medicale în timp ce ei au fost deţinuţi în Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC. Curtea reaminteşte că, în cauza Şarban, citată mai sus, § 81, Guvernul nu a prezentat nicio probă cu privire la prezenţa în Izolatorul de Detenţie Provizorie a personalului medical înainte de 11 februarie 2005. El nu a prezentat nicio probă în acest sens nici în această cauză.
49. Doi dintre reclamanţi nu au pretins că ei au avut nevoie de asistenţă medicală în mod regulat sau pentru un caz de urgenţă (a se vedea paragraful 42 de mai sus). Curtea consideră că lipsa asistenţei medicale în circumstanţe în care o astfel de asistenţă nu este necesară nu poate, în sine, să constituie o violare a articolului 3 al Convenţiei.
50. Pe de altă parte, dl Istratii a cerut asistenţă medicală la 18 noiembrie 2004, când el a avut o paraproctită acută cu hemoragie rectală. El a fost transportat la un spital trei ore mai târziu (a se vedea paragraful 18 de mai sus).
51. Părţile au fost de acord cu faptul că dl Istratii şi-a dobândit boala cu mult timp înaintea reţinerii sale, astfel el era conştient de riscurile pe care le implica o înrăutăţire a stării sănătăţii sale. În acelaşi timp, la 18 noiembrie 2004, când el a suferit o criză acută, el nu a avut posibilitatea să obţină asistenţă medicală imediată, deoarece în Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC nu era personal medical (a se vedea paragraful 48 de mai sus).
52. În pofida asigurărilor Guvernului că în caz de urgenţă va fi acordată asistenţa medicală urgentă fără întârziere prin chemarea unei ambulanţe şi transportarea pacientului la un spital din apropiere (a se vedea paragraful 43 de mai sus), nu a fost dată nicio explicaţie cu privire la întârzierea de trei ore care a avut loc înainte ca o astfel de asistenţă să-i fie acordată. Deşi, eventual, s-a constatat că criza nu a fost foarte periculoasă, reclamantul a fost lăsat în dureri şi într-o stare de nelinişte pe parcursul acelei perioade, neştiind exact care era starea sa şi când i se va acorda asistenţă medicală calificată.
53. În acest sens, Curtea reaminteşte constatarea sa din hotărârea Şarban, citată mai sus (§ 87 in fine), că „pentru a suna şi chema o ambulanţă, era necesar ca administraţia CCCEC să dea permisiunea, o decizie dificil de luat în absenţa unui sfat medical profesionist”. Această cauză consolidează poziţia Curţii cu privire la această chestiune, având în vedere întârzierea în chemarea ambulanţei.
54. Rezultă că reclamantului nu i s-a acordat asistenţă medicală la timp în Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC, fiind lăsat într-o stare de nelinişte în ceea ce priveşte starea sănătăţii sale.
55. De asemenea, dl Istratii s-a plâns de transferul său la un spital pentru deţinuţi, fără a i se fi acordat timp pentru recuperare şi de încătuşarea sa în timpul aflării în spital. Curtea notează că, la mai puţin de patru ore după operaţie, reclamantul a fost dus la un spital pentru deţinuţi şi că transferul a durat două ore şi jumătate (a se vedea paragraful 18 de mai sus). De asemenea, ea notează că perioada de recuperare după o astfel de operaţie este de o lună de zile şi că, potrivit dr. M.E., care l-a operat pe reclamant, ultimul nu se putea mişca de sine stătător după operaţie din cauza durerii şi a riscului de sângerare (a se vedea paragraful 19 de mai sus).
56. În astfel de condiţii, unde nu exista riscul evadării reclamantului şi unde perioada de recuperare permisă era foarte scurtă, în timp ce durata călătoriei a fost relativ lungă, Curtea nu este convinsă că îngrijorările cu privire la o posibilă evadare a reclamantului ar fi trebuit să prevaleze în faţa necesităţii clare de a asigura recuperarea acestuia.
57. Curtea notează că Guvernul nu a dat nicio explicaţie pentru necesitatea de a încătuşa reclamantul, ci doar a subliniat că el nu a fost încătuşat în timpul operaţiei. Într-adevăr, starea medicală a reclamantului (atât înainte, cât şi după operaţie) a exclus efectiv orice risc de evadare sau de cauzare a violenţei, aşa cum s-a notat în paragraful 54 de mai sus, şi că nu s-a invocat că el ar fi folosit vreodată violenţa. În astfel de circumstanţe, şi în lumina faptului că doi angajaţi ai CCCEC l-au păzit pe reclamant în camera acestuia de spital, încătuşarea lui de un calorifer a fost disproporţională necesităţilor de securitate şi l-a umilit nejustificat, indiferent dacă aceasta a fost sau nu intenţia (a se vedea Mouisel v. France, nr. 67263/01, § 47, ECHR 2002‑IX; Henaf v. France, nr. 65436/01, § 52, ECHR 2003‑XI).
58. În opinia Curţii, omisiunea de a acorda imediat asistenţă medicală reclamantului într-o situaţie de urgenţă, precum şi transferul său la un alt spital înainte ca el să se poate recupera suficient, combinate cu umilirea sa prin încătuşarea în timpul aflării în spital, au constituit tratament inuman şi degradant în sensul articolului 3 al Convenţiei (a se vedea Kudla v. Poland, citată mai sus, § 94; Farbtuhs v. Latvia, nr. 4672/02, § 51, 2 decembrie 2004; Nevmerzhitsky v. Ukraine, nr. 54825/00, § 106, 5 aprilie 2005).
59. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei în privinţa dlui Istratii. Nu a avut loc o violare a aceluiaşi articol în privinţa dlui Burcovschi şi a dlui Luţcan în ceea ce priveşte lipsa asistenţei medicale în Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC.
2. Condiţiile de detenţie a reclamanţilor în Izolatorul Anchetei Preliminare al Ministerului Justiţiei
a. Reclamanţii
60. Reclamanţii au pretins că condiţiile de detenţie în Izolatorul Anchetei Preliminare al Ministerului Justiţiei au fost inumane şi degradante (a se vedea paragraful 20 de mai sus).
61. În special, ei s-au plâns de supraaglomerare, celulele lor măsurând 10 m², în care erau deţinute între 4 şi 6 persoane (astfel, spaţiul disponibil pentru o persoană varia între 1.6 şi 2.5 m²). Periodic, în celula dlui Istratii era plasat un al şaptelea deţinut, care dormea pe podea. Potrivit unui plan al celulei, desenat de avocatul reclamanţilor, cea mai mare parte din suprafaţa celulei era ocupată de paturi în trei nivele, un veceu şi o masă, lăsând un spaţiu foarte mic în mijlocul celulei.
62. În absenţa scaunelor, toţi deţinuţii trebuia să mănânce în picioare. În celula dlui Luţcan masa era situată lângă veceu. Veceul nu avea rezervor. Un furtun era folosit pentru golirea şi curăţirea veceului, spălatul mâinilor şi pregătirea hranei. În timpul nopţii nu era livrată apă, ceea ce-i făcea pe deţinuţi să se abţină de la folosirea veceului, pentru a limita mirosurile urâte în celulă.
63. Fereastra celulei era acoperită cu trei nivele de plasă de fier de mărimi diferite, efectul combinat al căreia era blocarea aproape a întregii lumini naturale. Ventilarea nu era niciodată pornită. În timpul iernii, în celulă era foarte frig (12 º C). Electricitatea era pornită doar câteva ore pe zi, ceea ce făcea dificilă pregătirea hranei. Deţinuţilor li se permitea să facă baie o dată la două săptămâni.
64. Asistenţa medicală era mediocră din cauza finanţării slabe a serviciului medical din închisori (limitată la EUR 64,000 pe an pentru toate închisorile). Lenjeria de pat era disponibilă doar pentru 25 % din deţinuţi şi cea mai mare parte a ei era prea veche. Deţinuţilor nu li se dădeau haine sau încălţăminte de către administraţia închisorii.
65. Hrana servită era de o calitate foarte joasă; bugetul rezervat pentru alimentarea deţinuţilor era de EUR 0.28 pe zi pentru o persoană sau 30 % din minimumul estimat de autorităţi. Carne, peşte şi produse lactate erau date doar persoanelor vulnerabile, restul deţinuţilor primindu-le „în limita fondurilor disponibile”, aşa cum a fost confirmat într-un raport al Ministerului Justiţiei.
66. Reclamanţii au invocat constatarea de către Curte a violării articolului 3 în hotărârea Ostrovar v. Moldova (nr. 35207/03, 13 septembrie 2005), care viza condiţiile de detenţie din aceeaşi închisoare ca şi în această cauză. În continuare, ei au invocat constatările CPT făcute în urma vizitelor din 1998, 2001 şi 2004 la această instituţie, precum şi constatările din diferite rapoarte naţionale (a se vedea paragraful 28 de mai sus).
b. Guvernul
67. Guvernul a declarat că condiţiile de detenţie în Izolatorul Anchetei Preliminare erau acceptabile: în fiecare celulă exista acces la lumina zilei, ventilare suficientă, apă de la robinet şi un veceu (separat de un perete lateral), precum şi încălzire. Deţinuţilor li se permitea să folosească propriile televizoare şi aparate radio, aveau acces la o sală de sport şi plimbări zilnice timp de o oră. Ei primeau hrană în funcţie de necesităţile lor, în conformitate cu normele stabilite de Guvern, inclusiv carne şi peşte, „în dependenţă de disponibilitate”. De asemenea, ei puteau să-şi cumpere hrană şi produse de igienă personală (în limita a EUR 12 lunar) şi puteau primi colete o dată pe lună. Mai mult, nu exista nicio intenţie din partea administraţiei izolatorului să supună deţinuţii tratamentului inuman sau degradant, fiind depuse eforturi susţinute pentru a îmbunătăţi condiţiile de detenţie. În acest sens, au fost adoptate mai multe decizii şi planuri de acţiuni (a se vedea paragraful 27 de mai sus).
c. Aprecierea Curţii
68. Curtea notează că condiţiile de detenţie în Izolatorul Anchetei Preliminare al Ministerului Justiţiei au fost verificate de către CPT în 1998, 2001 şi 2004 şi, de fiecare dată, au fost constatate carenţe serioase, în pofida unor reparaţi recente, cele mai multe fiind finanţate de înşişi deţinuţii sau de organizaţii caritabile (a se vedea paragraful 29 de mai sus). Aceste constatări sunt susţinute de diverse rapoarte întocmite de autorităţile naţionale (a se vedea paragraful 28 de mai sus).
69. Deşi Curtea nu exclude posibilitatea îmbunătăţirii condiţiilor de detenţie între vizita CPT-ului din septembrie 2004 şi detenţia reclamanţilor în februarie-aprilie 2005, Guvernul nu a prezentat nicio probă cu privire la astfel de îmbunătăţiri.
70. Ea notează că unele pretenţii ale reclamanţilor (dacă ventilarea era oprită, dacă periodic era oprită electricitatea şi apa, temperatura joasă în celule) nu pot fi verificate, deoarece ele sunt negate de Guvern şi nu există o altă confirmare a stării reale a lucrurilor. Totuşi, alte plângeri coincid cu constatările CPT pe care Curtea le ia ca punct de pornire, cu posibilitatea prezentării de către Guvern a oricăror probe care să arate contrariul. În special, Curtea notează că ultimul raport CPT a confirmat „un nivel foarte înalt, chiar intolerabil” al ratei de ocupare a celulelor, de aproximativ 2 m² pentru un deţinut (a se vedea paragraful 29 de mai sus). Acest lucru coincide cu pretenţia reclamanţilor că ei aveau între 1.6 m² şi 2.5 m² de spaţiu în celule. Mai mult, pretenţia reclamanţilor că hrana era de calitate rea şi în cantitate insuficientă coincide cu constatările CPT că „hrana servită era respingătoare şi, cu adevărat, necomestibilă” şi conţinea insecte şi urme de rozătoare. Reclamanţii şi-au susţinut pretenţiile făcând referire la rapoarte ale autorităţilor naţionale (a se vedea paragraful 28 de mai sus), care au confirmat inter alia atât supraaglomerarea în închisori, cât şi finanţarea insuficientă, ceea ce însemna că doar cantităţi limitate de hrană erau disponibile. Rapoartele naţionale la care s-a făcut referire mai sus confirmă, de asemenea, disponibilitatea foarte limitată a lenjeriei de pat, cea mai mare parte a căreia era inadecvată, fiind prea veche. Guvernul nu a comentat pretenţia reclamanţilor precum că trei nivele de plase din fier de pe geamurile celulei le împiedicau accesul la lumina naturală. El s-a limitat doar la a declara că exista acces la lumina zilei. Guvernul nu a făcut niciun comentariu nici cu privire la numărul de deţinuţi în celule. Curtea notează că reclamanţii au petrecut 23 de ore pe zi, timp de mai mult de două luni, în condiţiile descrise mai sus (a se vedea paragraful 67 de mai sus).
71. Curtea consideră că condiţiile lor de detenţie în Închisoarea nr. 3, în special, supraaglomerarea şi cantitatea şi calitatea insuficiente a hrănii, lipsa lenjeriei de pat adecvate şi accesul foarte limitat la lumina zilei, precum şi condiţiile sanitare insuficiente din celulă au constituit tratament inuman şi degradant în sensul articolului 3 al Convenţiei.
72. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 3 în privinţa tuturor celor trei reclamanţi.
III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 5 § 3 AL CONVENŢIEI
73. Reclamanţii pretind că deciziile prin care s-a dispus detenţia lor preventivă şi prelungirea acesteia, precum şi deciziile prin care au fost respinse cererile lor habeas corpus nu s-au bazat pe motive relevante şi suficiente. Instanţele judecătoreşti, în esenţă, au citat prevederile legii şi nu au reacţionat în niciun fel la argumentele reclamanţilor împotriva fiecărui temei al detenţiei preventive, omiţând să dea motive detaliate de ce fiecare temei a fost întemeiat în fiecare caz.
74. Guvernul a declarat că instanţele judecătoreşti naţionale au adus motive suficient de detaliate pentru deciziile lor, având în vedere că existenţa unor motive verosimile este suficientă pentru a justifica detenţia la faza de urmărire penală şi că nu exista obligaţia de a prezenta probe cu privire la vinovăţia celor acuzaţi de o infracţiune.
75. Guvernul a adăugat că investigaţiile în cauzele reclamanţilor au dovedit participarea lor în câteva infracţiuni similare şi că ei au încercat să influenţeze anumiţi martori pentru a-i convinge să depună declaraţii false. Mai mult, unii martori au oferit documente reclamanţilor în schimbul unor sume de bani, ceea ce a demonstrat că acei martori au fost dispuşi spre influenţare.
76. Curtea reaminteşte că „persistenţa unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracţiune este o condiţie sine qua non pentru legalitatea detenţiei continue, dar, după o anumită perioadă de timp, acest lucru nu mai este suficient. În asemenea cazuri, Curtea trebuie să stabilească dacă celelalte temeiuri invocate de autorităţile judiciare continuă să justifice lipsirea de libertate. Atunci când aceste temeiuri sunt „relevante” şi „suficiente”, Curtea trebuie, de asemenea, să se asigure că autorităţile naţionale competente au dat dovadă de „o diligenţă deosebită” pe parcursul desfăşurării procedurilor” (a se vedea Labita v. Italy [GC], nr. 26772/95, § 153, ECHR 2000‑IV).
77. De asemenea, Curtea reaminteşte că ea a constatat o violare a articolului 5 § 3 al Convenţiei în hotărârea Şarban v. Moldova (citată mai sus, § 104). Examinând materialele prezentate ei, Curtea consideră că dosarul nu conţine niciun element care i-ar permite să ajungă la o concluzie diferită în această cauză. În special, Curtea notează că, în deciziile lor, instanţele judecătoreşti naţionale nu au luat în consideraţie niciun argument al reclamanţilor, chiar dacă ele au fost obligate să ia în consideraţie astfel de factori conform articolului 176 § 3 al Codului de procedură penală (a se vedea paragraful 24 de mai sus). Mai mult, potrivit articolului 186 § 3 al Codului de procedură penală (a se vedea paragraful 24 de mai sus), deţinerea sub arest preventiv poate fi prelungită doar în „cazuri excepţionale”. Niciuna din instanţele judecătoreşti care au prelungit detenţia reclamanţilor se pare că nu au identificat niciun caz excepţional care să ceară o astfel de prelungire. Mai mult, este surprinzător faptul că abia la 29 aprilie 2005 o instanţă judecătorească a dispus eliberarea reclamanţilor pe motivele pe care aceştia le-au invocat de la începutul detenţiei lor (a se vedea paragraful 16 de mai sus). Aceasta se pare că confirmă faptul că instanţele judecătoreşti nu au acordat o atenţie corespunzătoare justificării detenţiei continue a reclamanţilor înainte de acea dată.
78. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 5 § 3 al Convenţiei.
IV. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 5 § 4 AL CONVENŢIEI
79. Reclamanţii s-au plâns de ingerinţa administraţiei Izolatorului de Detenţie Provizorie în dreptul lor de a comunica în condiţii de confidenţialitate cu avocaţii lor.
1. Argumentele părţilor
80. Reclamanţii au declarat că ei au putut să vorbească cu avocaţii lor doar printr-un perete de sticlă cu găuri care, datorită acusticii rele, îi obliga să strige, astfel creându-se riscul de a fi ascultaţi de angajaţii CCCEC şi de alţi deţinuţi. Ei au pretins că au auzit discuţii între alţi deţinuţi şi avocaţii acestora în timpul unor astfel de vizite, ceea ce a creat o limitare suplimentară în ceea ce priveşte conţinutul discuţiilor cu avocaţii, reducând astfel deosebit de mult eficienţa apărării lor. De asemenea, ei au aflat de la un alt deţinut că lui i s-au cerut explicaţii cu privire la conţinutul unei discuţii cu avocatul său. Guvernul nu a contestat aceste declaraţii. Abia în februarie 2005, după transferarea lor într-un alt Izolator de Detenţie Provizorie, ei au putut să vorbească liber cu avocaţii lor, astfel încât aceştia din urmă să poate pregăti o bună apărare a cauzei, ca rezultat al căreia reclamanţii au fost eliberaţi în aprilie 2005.
81. Reclamanţii au prezentat o copie a unei decizii a Baroului Avocaţilor din Republica Moldova cu privire la desfăşurarea unei greve între 1-3 decembrie 2004, refuzând să participe la orice şedinţe procedurale în privinţa persoanelor deţinute în Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC, până când administraţia va fi de acord să asigure avocaţii cu camere pentru întâlniri confidenţiale cu clienţii lor (a se vedea paragraful 25 de mai sus). Reclamanţii au pretins că între avocaţi exista o suspiciune larg răspândită că discuţiile lor cu clienţii lor deţinuţi la CCCEC ar putea fi ascultate şi că orice informaţie obţinută astfel ar putea fi folosită împotriva clienţilor lor.
82. Guvernul a declarat că, în cererile lor iniţiale, reclamanţii s-au plâns în temeiul articolului 8 doar în ceea ce priveşte pretinsa ingerinţă în dreptul lor de a comunica cu avocaţii lor şi că au cerut Curţii doar să examineze chestiunea prin prisma articolului 5 § 4 în lumina hotărârii ulterioare în cauza Şarban. În opinia sa, acest lucru ar împiedica Curtea să examineze această pretenţie prin prisma articolului 5 § 4 al Convenţiei.
83. De asemenea, el a declarat că legislaţia naţională asigură dreptul la întrevederi confidenţiale cu avocaţii, fără a limita numărul şi durata acestora (reclamanţii folosind acest drept de câteva ori), şi asigură siguranţa reclamanţilor şi a avocaţilor lor. Datorită caracterului periculos al infracţiunilor care ţin de competenţa CCCEC, Izolatorul său de Detenţie Provizorie a trebuit echipat cu o cameră pentru întrevederi, unde avocaţii şi clienţii acestora sunt separaţi de un perete de sticlă cu găuri, care permite purtarea unei discuţii normale. Mai mult, absenţa unui obstacol fizic între avocat şi client ar permite avocaţilor să contrafacă documente prin semnarea acestora de către clienţii lor deţinuţi la CCCEC. Guvernul a subliniat că camera nu a fost niciodată echipată cu mijloace tehnice de interceptare sau ascultare, aşa cum se vede din fotografiile şi înregistrarea video de la CCCEC.
84. El s-a bazat pe hotărârea acestei Curţi în cauza Şarban, citată mai sus (§ 131), precum şi pe decizia Curţii de Apel Chişinău din 3 decembrie 2004 emisă pe marginea unei plângeri similare (Şarban, citată mai sus, § 127). Mai mult, după transferarea lor la Izolatorul Anchetei Preliminare al Ministerului Justiţiei, reclamanţii au putut să comunice liber cu avocaţii lor, deoarece în camera pentru întrevederi de acolo nu exista un perete de sticlă.
2. Aprecierea Curţii
85. În ceea ce priveşte obiecţia Guvernului cu privire la examinarea acestei pretenţii prin prisma articolului 5 § 4 al Convenţiei, Curtea repetă că ea este prima autoritate care decide ce calificare urmează a fi dată în drept faptelor unei cauze (a se vedea paragraful 34 de mai sus). Deoarece reclamanţii au pretins, în esenţă, că din cauza peretelui de sticlă din camera pentru întrevederi între avocaţi şi clienţi ei nu au putut discuta în mod confidenţial cu avocaţii lor despre chestiuni cu privire la procedurile legate de dreptul lor la libertate, Curtea consideră că în această cauză cel mai potrivit articol este articolul 5 § 4.
86. În hotărârea Reinprecht v. Austria, nr. 67175/01, § 31, ECHR 2005‑..., Curtea a rezumat principiile care rezultă din jurisprudenţa sa cu privire la articolul 5 § 4 după cum urmează:
„(a) Articolul 5 § 4 al Convenţiei dă dreptul persoanei arestate sau deţinute să iniţieze proceduri cu privire la condiţiile procedurale şi materiale care sunt esenţiale pentru legalitatea, în sensul Convenţiei, a lipsirii ei de libertate (a se vedea, printre multe altele, Brogan and Others v. the United Kingdom, hotărâre din 29 noiembrie 1988, Seria A nr. 145-B, p. 34-35, § 65).
(b) Deşi nu este întotdeauna necesar ca procedura în temeiul articolului 5 § 4 să fie însoţită de aceleaşi garanţii ca şi cele cerute de articolul 6 al Convenţiei pentru cauze penale sau civile, ea trebuie să aibă un caracter judiciar şi să asigure garanţii adecvate felului lipsirii de libertate în cauză (a se vedea, spre exemplu, Assenov and Others v. Bulgaria, hotărâre din 28 octombrie 1998, Reports of Judgments and Decisions 1998‑VIII, p. 3302, § 162 şi Włoch v. Poland, nr. 27785/95, § 125, ECHR 2000-XI, cu referire în ambele cauze la Megyeri v. Germany, hotărâre din 12 mai 1992, Seria A nr. 237‑A, p. 11, § 22).
(c) Procedurile trebuie să fie contradictorii şi trebuie să asigure întotdeauna egalitatea armelor între părţi (a se vedea Lamy v. Belgium, hotărâre din 30 martie 1989, Seria A nr. 151, § 29). În cazul unei persoane a cărei detenţie cade sub incidenţa articolului 5 § 1(c) este necesară o audiere (a se vedea Nikolova v. Bulgaria [GC], nr. 31195/96, § 58, ECHR 1999‑II; Assenov and Others, citată mai sus, § 162, cu referire la Schiesser v. Switzerland, hotărâre din 4 decembrie 1979, Seria A nr. 34, p. 13, §§ 30‑31; Sanchez-Reisse v. Switzerland, hotărâre din 21 octombrie 1986, Seria A nr. 107, p. 19, § 51 şi Kampanis v. Greece, hotărâre din 13 iulie 1995, Seria A nr. 318‑B, p. 45, § 47).
(d) Mai mult, articolul 5 § 4 cere ca o persoană deţinută preventiv să poată iniţia proceduri la intervale rezonabile pentru a contesta legalitatea detenţiei sale (a se vedea Assenov and Others, citată mai sus, p. 3302, § 162, cu referire la Bezicheri v. Italy, hotărâre din 25 octombrie 1989, Seria A nr. 164, p. 10-11, §§ 20-21).”
87. S-a constatat că articolul 6 se aplică uneori fazei prejudiciare (a se vedea, spre exemplu, Imbrioscia v. Switzerland, hotărâre din 24 noiembrie 1993, Seria A nr. 275, p. 13, § 36 şi John Murray v. the United Kingdom, hotărâre din 8 februarie 1996, Reports, 1996‑I, p. 54, § 62), în timpul căreia, de obicei, are loc revizuirea legalităţii detenţiei preventive. Totuşi, această aplicabilitate este limitată la anumite aspecte.
S-a constatat că garanţiile prevăzute de articolul 6 cu privire la accesul la un avocat sunt aplicabile procedurilor habeas corpus (a se vedea, spre exemplu, Winterwerp v. the Netherlands, hotărâre din 24 octombrie 1979, Seria A nr. 33, § 60). În Bouamar v. Belgium (hotărâre din 29 februarie 1988, Seria A nr. 129, § 60), Curtea a constatat că este esenţial nu numai ca persoana în cauză să aibă posibilitatea să fie audiată în persoană, dar şi să beneficieze de asistenţa efectivă a avocatului său.
88. Sarcina Curţii în această cauză este să decidă dacă reclamanţii au putut să primească asistenţă efectivă de la avocaţii lor astfel încât aceste cerinţe să fie satisfăcute.
89. Unul din elementele cheie ale unei reprezentări efective de către un avocat a intereselor clientului său este principiul conform căruia confidenţialitatea informaţiei transmisă între ei trebuie să fie protejată. Acest privilegiu încurajează o comunicare deschisă şi onestă între clienţi şi avocaţi. Curtea reaminteşte că ea, anterior, a constatat că comunicarea confidenţială dintre o persoană şi avocatul său este protejată de Convenţie, reprezentând o garanţie importantă a dreptului unei persoane la apărare (a se vedea, spre exemplu, Campbell v. the United Kingdom, hotărâre din 25 martie 1992, Seria A nr. 233, § 46 şi Recomandarea Rec(2006)2 (a se vedea paragraful 31 de mai sus)).
90. Într-adevăr, dacă un avocat nu poate să comunice cu clientul său şi să primească de la acesta instrucţiuni confidenţiale, fără a fi supravegheaţi, asistenţa sa ar pierde mult din utilitate, pe când Convenţia a fost gândită pentru a garanta drepturi care sunt practice şi efective (a se vedea, inter alia, Artico v. Italy, hotărâre din 13 mai 1980, Seria A nr. 37, p. 16, § 33).
91. Curtea consideră că o ingerinţă în privilegiul avocat-client şi, astfel, în dreptul deţinutului la apărare nu cere, în mod necesar, ca o interceptare sau ascultare să aibă efectiv loc. În opinia Curţii, o suspiciune veritabilă, bazată pe motive rezonabile, că discuţia lor a fost ascultată poate fi suficientă pentru a limita eficacitatea asistenţei pe care ar putea s-o ofere avocatul. O astfel de suspiciune, în mod inevitabil, ar inhiba o discuţie liberă dintre avocat şi client şi ar afecta dreptul persoanei deţinute de a contesta, în mod efectiv, legalitatea detenţiei sale.
92. Prin urmare, Curtea trebuie să stabilească dacă reclamanţii şi avocaţii lor au avut o suspiciune veritabilă, bazată de motive rezonabile, că discuţia lor în camera pentru întrevederi dintre avocaţi şi clienţi din cadrul CCCEC nu a fost confidenţială. Din observaţiile reclamanţilor se pare că suspiciunea că discuţiile lor cu avocaţii lor ar fi fost interceptate a fost veritabilă. Curtea, de asemenea, va analiza dacă un observator obiectiv, imparţial şi bine informat ar putea să creadă că în camera pentru întrevederi din cadrul CCCEC discuţiile sunt interceptate sau ascultate.
93. Curtea notează că problema cu privire la pretinsa lipsă a confidenţialităţii discuţiilor dintre avocaţi şi clienţi din Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC a constituit o chestiune de îngrijorare serioasă din partea întregii comunităţi a avocaţilor din Republica Moldova, pentru o perioadă lungă de timp şi că acest lucru a constituit chiar cauza unei greve organizate de Baroul Avocaţilor din Republica Moldova (a se vedea paragraful 25 de mai sus). Cererile Baroului de a verifica prezenţa dispozitivelor de interceptare în peretele de sticlă au fost respinse de către administraţia CCCEC (a se vedea paragraful 26 de mai sus) şi se pare că acest lucru a întărit suspiciunea avocaţilor. O astfel de îngrijorare şi protestul Baroului Avocaţilor, în opinia Curţii, ar fi suficient pentru a genera dubii despre confidenţialitate în mintea unui observator obiectiv.
94. Referirea reclamanţilor la propria lor experienţă de a auzi discuţiile între alţi deţinuţi şi avocaţii lor (a se vedea paragraful 80 de mai sus) nu dovedeşte că în camera pentru întrevederi de la CCCEC avea loc o supraveghere. Totuşi, în contextul îngrijorării generale a Baroului, o astfel de speculaţie poate fi suficientă pentru a creşte îngrijorarea observatorului obiectiv.
95. Prin urmare, concluzia Curţii este că reclamanţii şi avocaţii lor puteau, în mod rezonabil, să aibă motive să creadă că discuţiile lor din camera pentru întrevederi dintre avocaţi şi clienţi din cadrul CCCEC nu au fost confidenţiale.
96. Mai mult, Curtea notează că, contrar declaraţiilor Guvernului că reclamanţii şi avocaţii lor puteau uşor să facă schimb de documente, fotografiile prezentate de Guvern (a se vedea paragrafele 21 şi 83 de mai sus) arată că acest lucru nu este aşa, din cauza lipsei vreunui orificiu în peretele de sticlă. Acest lucru, în opinia Curţii, a îngreunat şi mai mult sarcina avocaţilor.
97. Curtea reaminteşte că în cauza Şarban v. Moldova ea a respins o pretenţie oarecum similară, examinată prin prisma articolului 8 al Convenţiei, deoarece reclamantul nu a prezentat probe în susţinerea pretenţiei sale şi deoarece Curtea a considerat că obstacolele la o comunicare efectivă dintre reclamant şi avocatul său nu au împiedicat reclamantul să beneficieze de o apărare efectivă în faţa instanţelor naţionale. Totuşi, luând în consideraţie informaţia de care dispune cu privire la impedimentele reale create de peretele de sticlă pentru confidenţialitatea discuţiilor şi schimbul de documente dintre avocaţi şi clienţii acestora deţinuţi la CCCEC, Curtea este acum convinsă că existenţa peretelui de sticlă prejudiciază dreptul la apărare.
98. Guvernul s-a referit la cauza Kröcher and Möller v. Switzerland, în care s-a constatat că faptul că avocatul şi clienţii săi au fost separaţi de un perete de sticlă nu a constituit o încălcare a dreptului la discuţii confidenţiale. Curtea notează că reclamanţii în acea cauză au fost acuzaţi de acte extrem de violente şi erau consideraţi foarte periculoşi. Totuşi, în această cauză reclamanţii nu aveau antecedente penale (a se vedea paragraful 10 de mai sus) şi au fost urmăriţi pentru infracţiuni neviolente. Mai mult, se pare că în Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC nu s-a luat în consideraţie caracterul deţinuţilor, peretele de sticlă fiind o măsură generală care afecta fără deosebire pe toate persoanele deţinute acolo, indiferent de circumstanţele lor personale.
99. Motivele de securitate invocate de Guvern nu sunt convingătoare, deoarece în dosar nu există nimic care să confirme existenţa unui risc pentru securitate. Mai mult, în circumstanţe excepţionale când supravegherea întrevederilor dinte avocat şi client ar putea fi justificată, supravegherea vizuală a acelor întrevederi ar fi suficientă pentru astfel de scopuri.
100. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că imposibilitatea reclamanţilor să discute cu avocaţii lor chestiuni direct relevante pentru apărarea lor şi pentru contestarea detenţiei lor preventive, fără a fi separaţi de peretele de sticlă, a afectat dreptul lor la apărare.
101. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 5 § 4 al Convenţiei.
V. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
102. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
103. Reclamanţii au pretins următoarele sume cu titlu de compensaţii pentru prejudiciul moral care le-a fost cauzat: EUR 11,000 pentru dl Istratii şi câte EUR 8,000 pentru dl Burcovschi şi dl Luţcan. Ei s-au referit la jurisprudenţa Curţii pentru a demonstra că sume comparabile au fost acordate pentru violări ale articolelor 3 şi 5 ale Convenţiei.
104. Guvernul nu a fost de acord cu sumele pretinse de reclamanţi, susţinând că ele sunt excesive în lumina jurisprudenţei Curţii. El a declarat că jurisprudenţa la care au făcut referire reclamanţii viza situaţii care nu aveau nimic în comun cu cauzele acestora în ceea ce priveşte natura şi gravitatea pretinselor violări, efectele acestora asupra reclamanţilor şi atitudinea autorităţilor de stat.
105. Curtea consideră că reclamanţilor trebuia să le fi fost cauzată o anumită îngrijorare şi suferinţă, mai ales, deoarece instanţele de judecată au dispus detenţia lor, fără a aduce motive relevante şi suficiente, iar, ulterior, au prelungit detenţia lor între 23 februarie şi 29 aprilie 2005 în condiţii care au fost inumane şi degradante. Mai mult, dl Luţcan a fost îndeosebi afectat din cauza imposibilităţii de a-şi vedea soţia şi copilul nou-născut, iar dl Istratii a suferit durere şi îngrijorare din cauza omisiunii autorităţilor de a-i oferi la timp asistenţă medicală într-o situaţie de urgenţă, a fost umilit în timp ce se afla în spital şi a fost expus unui pericol pentru sănătatea sa prin faptul că a fost plasat din nou în detenţie la scurt timp după operaţie.
106. În lumina celor de mai sus şi hotărând în mod echitabil, Curtea acordă EUR 4,000 dlui Burcovschi, EUR 5,000 dlui Luţcan şi EUR 6,000 dlui Istratii cu titlu de compensaţii pentru prejudiciul moral.
B. Costuri şi cheltuieli
107. Reclamanţii au pretins EUR 8,140 cu titlu de costuri şi cheltuieli. Ei au anexat o listă a orelor lucrate pentru pregătirea cauzei (care a constituit 77 de ore) şi a onorariului pe oră pentru fiecare tip de activitate. Ei s-au referit la faptul că avocatul lor avea o experienţă vastă în domeniul drepturilor omului. Ei au inclus în cererea lor cheltuielile poştale pentru poşta rapidă, precum şi o sumă cu titlu de impozite.
108. Guvernul a considerat aceste pretenţii ca fiind nejustificate. El a pus la îndoială necesitatea cercetării jurisprudenţei Curţii timp de 15 ore, precum şi numărul de ore prestate pentru întocmirea observaţiilor reclamanţilor. Guvernul a pus la îndoială natura şi mărimea impozitelor incluse, deoarece el nu cunoştea la ce fel de impozite s-a făcut referire.
109. Guvernul a subliniat asemănările între aceste trei cauze şi între aceste cauze şi cauza Şarban, în care reclamantul a fost reprezentat de acelaşi avocat. Prin urmare, avocatul trebuia să fi petrecut mai puţin timp la pregătirea cauzelor. El a cerut Curţii să respingă cererea reclamanţilor de rambursare a costurilor şi cheltuielilor, după cum a fost făcut în mai multe cauze anterioare.
110. Curtea reaminteşte că, pentru ca costurile şi cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41, trebuie stabilit dacă ele au fost realmente angajate, necesare şi rezonabile ca mărime (Croitoru v. Moldova, nr. 18882/02, § 35, 20 iulie 2004).
111. În această cauză, având în vedere lista detaliată prezentată de reclamanţi, numărul reclamanţilor, precum şi numărul şi complexitatea chestiunilor examinate, Curtea acordă suma totală de EUR 4,000 pentru toate costurile şi cheltuielile de reprezentare a tuturor reclamanţilor.
C. Dobânda de întârziere
112. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererile admisibile;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei în ceea ce priveşte tratamentul medical insuficient şi umilirea dlui Istratii şi că nu a avut loc o violare în privinţa celorlalţi doi reclamanţi;
3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei în privinţa fiecărui reclamant în ceea ce priveşte condiţiile lor de detenţie în Închisoarea nr. 3;
4. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 5 § 3 al Convenţiei în ceea ce priveşte insuficienţa motivelor aduse pentru detenţia fiecărui reclamant;
5. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 5 § 4 al Convenţiei în ceea ce priveşte ingerinţa în dreptul fiecărui reclamant de a discuta cu avocatul său în condiţii de confidenţialitate;
6. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 4,000 (patru mii euro) dlui Burcovschi, EUR 5,000 (cinci mii euro) dlui Luţcan şi EUR 6,000 (şase mii euro) dlui Istratii cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 4,000 (patru mii euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
7. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 27 martie 2007, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Fatoş Aracı Nicolas Bratza
Grefier adjunct Preşedinte