Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
CAUZA BECCIU c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 32347/04)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
13 noiembrie 2007
DEFINITIVĂ
13/02/2008
Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Becciu c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Dl J. Casadevall, Preşedinte,
Dl G. Bonello,
Dl K. Traja,
Dl S. Pavlovschi,
Dl L. Garlicki,
Dl J. Šikuta,
Dna P. Hirvelä, judecători,
şi dl T.L. Early, Grefier al Secţiunii,
Deliberând la 16 octombrie 2007 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 32347/04) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dna Alexandra Becciu („reclamantul”), la 4 august 2004.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dra Natalia Mardari, un avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său la acea dată, dl Vitalie Pârlog.
3. Reclamantul a pretins că executarea întârziată a hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea sa i-a încălcat dreptul său ca o instanţă să hotărască asupra drepturilor sale cu caracter civil, garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, şi dreptul său la protecţia proprietăţii sale, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii. La 4 martie 2006, Preşedintele acelei Secţiuni a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia.
5. Atât reclamantul, cât şi Guvernul au prezentat observaţii cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei (articolul 59 § 1 al Regulamentului Curţii).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
6. Reclamantul s-a născut în anul 1951 şi locuieşte la Ştefan-Vodă.
7. În luna martie a anului 1999, apartamentul reclamantului a fost jefuit. Poliţia a prins infractorii şi a recuperat majoritatea bunurilor furate, care au fost depozitate ca probe la comisariatul de poliţie din Ştefan-Vodă.
8. În anul 1999, bunurile reclamantului au fost furate din comisariatul de poliţie.
9. La 24 iulie 2000, reclamantul a înaintat o acţiune împotriva Ministerului Afacerilor Interne („Ministerul”), solicitând compensaţii pentru bunurile furate.
10. Printr-o hotărâre judecătorească din 26 septembrie 2003, Judecătoria Căuşeni a hotărât în favoarea reclamantului şi a obligat Ministerul Afacerilor Interne să-i plătească acestuia 183,752 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul a 11,960 euro (EUR) la acea dată). Hotărârea nu a fost contestată şi după cincisprezece zile ea a devenit irevocabilă şi executorie. Judecătoria Căuşeni a emis un titlu executoriu care a fost primit de un executor judecătoresc la 5 noiembrie 2003.
11. La 26 aprilie 2004, un executor judecătoresc l-a informat pe reclamant că, la 14 noiembrie, 25 noiembrie, 8 decembrie 2003 şi 20 februarie 2004 Ministerului i s-a cerut să se conformeze cu hotărârea judecătorească. De asemenea, executorul judecătoresc l-a informat că au fost iniţiate proceduri administrative împotriva ministrului Afacerilor Interne pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea reclamantului.
12. La 27 mai 2004, Ministerul l-a informat pe reclamant că el nu a primit titlul executoriu şi că executarea va fi posibilă doar după primirea surselor financiare în acest scop.
13. La 29 decembrie 2004, reclamantul a primit MDL 30,993 (EUR 1,825), la 26 ianuarie 2005 el a primit MDL 7,336 (EUR 450), iar la 19 septembrie 2005 el a primit MDL 72,700 (EUR 4,722). La 13 decembrie 2005, reclamantul a primit ultima parte a sumei datorate conform hotărârii judecătoreşti în mărime de MDL 72,723 (EUR 4,767).
14. Dreptul intern relevant a fost expus în hotărârea Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, § 31, ECHR 2004-III (extracts).
ÎN DREPT
15. Reclamantul a pretins că executarea întârziată a hotărârii judecătoreşti pronunţate în favoarea lui i-a încălcat drepturile sale garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
Articolul 6 § 1 al Convenţiei, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, ... şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil... .”
Articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
I. ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR
A. Epuizarea căilor de recurs interne
16. În observaţiile sale cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei, Guvernul a declarat că nu au fost epuizate recursurile interne disponibile. El a susţinut că reclamantul ar fi putut intenta o acţiune împotriva executorului judecătoresc în temeiul articolului 20 al Constituţiei şi articolului 426 al vechiului Cod de procedură civilă („vechiul CPC”).
17. Curtea notează că ea a respins deja o obiecţie similară invocată de către Guvernul pârât în ceea ce priveşte articolul 426 al vechiului CPC, deoarece „chiar dacă presupunem că reclamantul ar fi depus recurs împotriva actelor executorului judecătoresc şi ar fi obţinut o hotărâre care să confirme că neexecutarea a fost ilegală conform dreptului naţional, o astfel de acţiune nu ar fi adus nimic nou, singura consecinţă fiind emiterea unui alt titlu executoriu care ar permite executorului judecătoresc să continue executarea hotărârii” (a se vedea hotărârea Popov v. Moldova, nr. 74153/01, § 32, 18 ianuarie 2005). Curtea nu găseşte niciun motiv care i-ar permite în această cauză să se abată de la această concluzie.
18. Din aceleaşi motive, Curtea consideră că articolul 20 al Constituţiei, care prevede dreptul general de acces la justiţie, nu a oferit reclamantului un recurs efectiv. Ea a examinat o obiecţie similară în cauza Lupăcescu and Others v. Moldova, nr. 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03, şi 32759/03, § 17, 21 martie 2006, şi nu consideră necesar să se abată de la concluzia la care a ajuns în acea cauză.
B. Statutul de victimă
19. În observaţiile sale cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei, Guvernul a declarat că hotărârea judecătorească definitivă pronunţată în favoarea reclamantului a fost pe deplin executată la 13 decembrie 2005. Prin urmare, reclamantul şi-a pierdut „statutul de victimă”.
20. Reclamantul a declarat că hotărârea judecătorească definitivă pronunţată în favoarea sa a fost executată doar după o întârziere nerezonabilă. El a declarat că autorităţile naţionale nu au recunoscut încălcarea Convenţiei şi nici nu i-au plătit vreo compensaţie pentru executarea întârziată a hotărârii judecătoreşti.
21. Curtea reiterează că o decizie sau măsură favorabilă unui reclamant nu este, în principiu, suficientă pentru a-l lipsi de statutul său de „victimă”, decât dacă autorităţile naţionale au recunoscut, expres sau în substanţă, violarea şi au oferit o redresare pentru violarea Convenţiei (a se vedea Amuur v. France, hotărâre din 25 iunie 1996, Reports of Judgments and Decisions 1996-III, p. 846, § 36; Dalban v. Romania, hotărâre din 28 septembrie 1999, Reports 1999-VI, § 44).
22. În această cauză, Curtea consideră că, deşi hotărârea relevantă a fost executată, Guvernul nu a recunoscut încălcarea şi nici nu a oferit o redresare adecvată pentru executarea întârziată. În aceste circumstanţe, reclamantul poate continua să pretindă că este o „victimă” a unei încălcări a drepturilor sale garantate de Convenţie ca urmare a neexecutării îndelungate a hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea sa (a se vedea Dumbrăveanu v. Moldova, nr. 20940/03, § 22, 24 mai 2005).
C. Concluzia cu privire la admisibilitate
23. Curtea consideră că pretenţiile reclamantului formulate în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie ridică chestiuni de drept, care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi niciun alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii.
24. Guvernul a declarat că, deoarece hotărârea judecătorească din 26 septembrie 2003 a fost executată înainte ca Curtea să comunice cauza, nu a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
25. Curtea observă că principiile generale care se aplică în cauzele de acest gen au fost expuse în cauza Prodan v. Moldova (citată mai sus, §§ 52-53 şi 59).
26. Trebuie notat faptul că, în această cauză, hotărârea judecătorească definitivă a fost pronunţată la 26 septembrie 2003, iar titlul executoriu a fost primit de executorul judecătoresc la 5 noiembrie 2003. Deşi Ministerul a executat parţial hotărârea şi i-a plătit reclamantului MDL 30,993 la 29 decembrie 2004, adică după un an o lună şi douăzeci şi patru de zile, Curtea notează că cea mai mare parte din suma datorată conform hotărârii nu a fost plătită până în septembrie şi decembrie 2005 din cauza lipsei de fonduri în acest scop (a se vedea paragraful 12 de mai sus).
27. Curtea reaminteşte că o autoritate de stat nu poate invoca lipsa fondurilor pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. Fireşte, o întârziere în executarea unei hotărâri ar putea fi justificată de circumstanţe speciale. Dar întârzierea nu poate fi astfel, încât să prejudicieze esenţa dreptului protejat de articolul 6 § 1 al Convenţiei (a se vedea Immobiliare Saffi v. Italy [GC], nr. 22774/93, § 74, ECHR 1999-V).
28. În această cauză, prin omisiunea timp de doi ani de a executa pe deplin o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată în favoarea reclamantului, autorităţile naţionale au încălcat dreptul reclamantului de acces la o instanţă şi la protecţia proprietăţii lui (a se vedea Prodan, citată mai sus, §§ 56 şi 62; Lupacescu and Others, citată mai sus, § 24; şi Shmalko v. Ukraine, nr. 60750/00, § 46, 20 iulie 2004).
29. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 6 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
30. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul material
31. Reclamantul a pretins MDL 60,124 (EUR 3,537) cu titlu de prejudiciu material, care a reprezentat dobânda ratată ca rezultat al executării întârziate a hotărârii judecătoreşti pronunţată în favoarea lui.
32. Guvernul a declarat că suma pretinsă de reclamant era excesivă. Referindu-se la cauza Osoian v. Moldova (dec.), nr. 31413/03, el a considerat perioada de neexecutare până la 29 decembrie 2004 ca fiind rezonabilă şi, prin urmare, a cerut Curţii să calculeze dobânda doar pentru suma care a rămas neplătită după acea dată. El a făcut referire la metoda de calcul folosită în cauza Prodan v. Moldova, citată mai sus, şi a declarat că reclamantul ar trebui să primească MDL 13,909 (EUR 845) cu titlu de prejudiciu material.
33. Având în vedere metoda folosită în cauza Prodan, citată mai sus, § 73, Curtea acordă reclamantului EUR 3,537, care au reprezentat dobânda ratată ca rezultat al omisiunii autorităţilor de a executa hotărârea judecătorească pronunţată în favoarea lui într-un termen rezonabil.
B. Prejudiciul moral
34. Având în vedere faptul că hotărârea judecătorească pronunţată în favoarea reclamantului a fost executată, reclamantul a pretins EUR 3,000 cu titlu de prejudiciu moral suferit ca rezultat al executării întârziate a acesteia.
35. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă de reclamant, declarând că ea era excesivă în lumina jurisprudenţei Curţii.
36. Curtea consideră că reclamantului trebuia să-i fi fost cauzat un anumit stres şi frustrare ca rezultat al executării întârziate a hotărârii judecătoreşti şi îi acordă EUR 600.
C. Costuri şi cheltuieli
37. Reclamantul a pretins EUR 1,004 cu titlu de costuri şi cheltuieli. El a prezentat o listă detaliată potrivit căreia avocatul a prestat 25 de ore de lucru asupra cauzei, percepând un onorariu de EUR 40 pe oră.
38. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă, declarând că ea era excesivă şi că reclamantul nu a dovedit cheltuielile de reprezentare pretinse.
39. Curtea reiterează că, pentru ca costurile şi cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41 al Convenţiei, trebuie stabilit faptul dacă ele au fost realmente angajate, necesare şi rezonabile ca mărime (a se vedea, spre exemplu, Amihalachioaie v. Moldova, nr. 60115/00, § 47, ECHR 2004‑...).
40. În această cauză, având în vedere lista detaliată prezentată şi caracterul repetitiv al cauzei, Curtea acordă reclamantului EUR 600 cu titlu de costuri şi cheltuieli.
D. Dobânda de întârziere
41. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;
3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie;
4. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 3,537 (trei mii cinci sute treizeci şi şapte euro) cu titlu de prejudiciu material, EUR 600 (şase sute euro) cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 600 (şase sute euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 13 noiembrie 2007, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
T.L. Early Josep Casadevall
Grefier Preşedinte