Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
CAUZA MIHALACHI c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 37511/02)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
9 ianuarie 2007
DEFINITIVĂ
09/04/2007
Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Mihalachi c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei camere compuse din:
Sir Nicolas Bratza, Preşedinte,
Dl J. Casadevall,
Dl G. Bonello,
Dl M. Pellonpää,
Dl K. Traja,
Dl S. Pavlovschi,
Dl J. Šikuta, judecători,
şi dna F. Elens-Passos, Grefier adjunct al Secţiunii,
Deliberând la 5 decembrie 2006 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 37511/02) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Nicolae Mihalachi („reclamantul”), la 26 septembrie 2002.
2. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vitalie Pârlog.
3. Reclamantul a pretins că drepturile sale la un proces echitabil şi la protecţia proprietăţii au fost încălcate în urma casării unei hotărâri judecătoreşti irevocabile în favoarea lui.
4. La 15 iunie 2005, în temeiul articolului 54 § 2 (b) al Regulamentului Curţii, Curtea a decis să comunice Guvernului cererea. În temeiul prevederilor articolului 29 § 3 al Convenţiei, s-a decis examinarea fondului cererii concomitent cu admisibilitatea acesteia.
5. Atât reclamantul, cât şi Guvernul au prezentat observaţii scrise (articolul 59 § 1 al Regulamentului Curţii).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
6. Reclamantul s-a născut în 1962 şi locuieşte în Chişinău.
7. Reclamantul a lucrat în calitate de procuror. La 15 ianuarie 1998, el a fost învinuit de luare de mită şi, la 14 mai 1999, Curtea de Apel l-a găsit vinovat şi l-a condamnat la cinci ani privaţiune de libertate. Printr-o sentinţă irevocabilă din 3 august 1999, Curtea Supremă de Justiţie l-a achitat şi a dispus eliberarea lui imediată: el susţine că a fost eliberat două zile mai târziu. Perioada totală a detenţiei sale a fost de 567 zile.
8. Reclamantul a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor şi a angajatorului său şi a cerut compensaţii pentru prejudiciul material şi moral cauzat de detenţia şi urmărirea sa penală ilegale.
9. La 25 iulie 2001, Judecătoria sectorului Rîşcani a decis în favoarea lui şi a constatat că a avut loc o încălcare a dreptului său la libertate. Instanţa i-a acordat 78,055 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul a 6,945 euro (EUR) la acea dată) cu titlu de prejudiciu material şi MDL 500,000 (EUR 44,490 la acea dată) cu titlu de prejudiciu moral. Pârâţii au contestat hotărârea cu apel.
10. La 6 februarie 2002, Tribunalul Chişinău a admis în parte apelul, a redus suma compensaţiei pentru prejudiciul material la MDL 27,354.77 (EUR 2,401 la acea dată) şi a acordat alte 87,000 ruble ruseşti (RUR) (echivalentul a EUR 3,251.92 la acea dată) şi 230 dolari americani (USD) cu titlu de costuri şi cheltuieli suportate în cadrul procesului. Tribunalul a menţinut suma compensaţiei acordate cu titlu de prejudiciu moral. Pârâţii au contestat decizia cu recurs.
11. Printr-o decizie irevocabilă din 26 martie 2002, Curtea de Apel a admis în parte recursul şi a redus suma compensaţiei acordate cu titlu de prejudiciu moral la MDL 75,000 (EUR 6,341 la acea dată).
12. La 25 decembrie 2002, Procurorul General a depus la Curtea Supremă de Justiţie un recurs în anulare la deciziile sus-menţionate, solicitând micşorarea compensaţiilor.
13. La 5 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare al Procurorului General şi a casat hotărârile sus-menţionate. Curtea Supremă a adoptat o nouă hotărâre prin care a redus suma compensaţiei pentru prejudiciul moral la MDL 50,000 (EUR 3,261 la acea dată). De asemenea, ea a dispus redeschiderea procedurilor în privinţa sumei compensaţiei cu titlu de prejudiciu material. La 19 februarie 2003, reclamantul a primit MDL 50,000.
14. Ca urmare a redeschiderii procedurilor, la 24 iunie 2003, Judecătoria Rîşcani a decis în favoarea reclamantului şi i-a acordat MDL 27,446.09 (EUR 1,679.69 la acea dată) cu titlu de prejudiciu material. Restul hotărârii prevedea acelaşi lucru ca şi decizia Tribunalului Chişinău din 6 februarie 2002. La 22 iulie 2003, hotărârea a fost executată.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
15. Dreptul intern relevant a fost expus în hotărârea Curţii în cauza Roşca v. Moldova, nr. 6267/02, § 16, 22 martie 2005.
ÎN DREPT
16. Reclamantul pretinde că detenţia sa între 15 ianuarie 1998 şi 3 august 1999 a fost ilegală. El a invocat articolul 5 § 1 al Convenţiei, care, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:
a) dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent;
b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei deţineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege;
c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia; (...)”
17. El a susţinut că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei, în special, din cauza aplicării incorecte a legii de către instanţele judecătoreşti. De asemenea, reclamantul s-a plâns de casarea, la 5 februarie 2003, a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile în favoarea sa de către Curtea Supremă de Justiţie.
Partea relevantă a articolului 6 § 1 este următoarea:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public ... a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ...”
18. În continuare, el s-a plâns că decizia Curţii Supreme de Justiţie din 5 februarie 2003 a avut ca efect încălcarea dreptului său la protecţia proprietăţii, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1, care prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.”
19. Reclamantul pretinde că a fost discriminat de către superiorii săi, fără însă a prezenta detalii cu privire la această pretenţie. El a invocat articolul 14 al Convenţiei, care prevede următoarele:
„Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”
I. ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR
A. Pretenţia reclamantului în temeiul articolului 5 § 1 al Convenţiei
20. Reclamantul s-a plâns că detenţia sa între 15 ianuarie 1998 şi 3 august 1999 a fost ilegală.
21. Curtea notează că detenţia reclamantului a luat sfârşit la 3 august 1999, când el a fost achitat. Totuşi, pretenţia sa a fost depusă la 26 septembrie 2002, cu mai mult de şase luni după eliberarea sa din detenţie. Prin urmare, această pretenţie a fost depusă cu depăşirea termenului şi urmează a fi respinsă în conformitate cu articolul 35 §§ 1 şi 4 al Convenţiei.
B. Pretenţia reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei cu privire la aplicarea incorectă a legii de către instanţele judecătoreşti
22. Reclamantul s-a plâns că, în cadrul procesului penal şi al procedurilor cu privire la compensaţii, instanţele judecătoreşti au aplicat incorect legea.
23. Guvernul a susţinut că reclamantul a dispus de toate garanţiile procedurale necesare pentru a-şi prezenta cauza în mod echitabil în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale.
24. Curtea a examinat pretenţia reclamantului formulată în temeiul articolului 6 cu privire la interpretarea incorectă a legii de către instanţele judecătoreşti. Totuşi, din materialele aflate în posesia sa, ea constată că ele nu dezvăluie nicio aparenţă de încălcare a drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Convenţie şi Protocoalele sale. De asemenea, Curtea notează că pretenţia cu privire la inechitatea procesului penal, care s-a încheiat la 3 august 1999, a fost depusă cu depăşirea termenului. Prin urmare, această parte a cererii urmează a fi respinsă în conformitate cu articolul 35 §§ 1, 3 şi 4 al Convenţiei.
C. Casarea hotărârii judecătoreşti irevocabile în favoarea reclamantului
25. În scrisoarea sa din 17 iulie 2003, reclamantul s-a plâns că, la 5 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare al Procurorului General şi a casat hotărârea irevocabilă în favoarea sa.
26. Guvernul s-a opus faptului că Curtea a examinat din proprie iniţiativă chestiunea cu privire la casarea deciziei în favoarea reclamantului de către Curtea Supremă de Justiţiei la 5 februarie 2003. El a solicitat Curţii să nu examineze această chestiune.
27. Curtea notează că, în scrisoarea sa din 17 iulie 2003, reclamantul s-a plâns în mod expres de casarea de către Curtea Supremă de Justiţie a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile în favoarea sa în urma procedurii de recurs în anulare. Prin urmare, Curtea respinge obiecţia Guvernului cu privire la examinarea acestei pretenţii prin prisma articolului 6 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1.
D. Pretenţia formulată în temeiul articolului 14
28. Guvernul consideră că reclamantul nu şi-a argumentat pretenţia formulată în temeiul articolului 14 al Convenţiei şi nu a prezentat probe cu privire la vreo discriminare.
29. Curtea notează că reclamantul nu şi-a argumentat pretenţia formulată în temeiul acestui articol. În ceea ce priveşte pretenţia cu privire la discriminarea sa de către superiorii săi, faptele şi probele prezentate de reclamant nu dezvăluie niciun tratament discriminatoriu în această privinţă.
30. Prin urmare, această pretenţie este vădit nefondată şi urmează a fi respinsă, în conformitate cu articolul 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.
E. Pretinsul abuz de dreptul de a sesiza Curtea
31. În scrisoarea sa din 1 iulie 2005, reclamantul a declarat că, în aprilie şi iunie 2005, angajatorul l-a sancţionat şi a redus salariul său lunar. De asemenea, el a declarat că a avut motive să considere aplicarea acestor sancţiuni ca presiune asupra sa de a demisiona; totuşi, el nu a formulat o pretenţie în temeiul articolului 34 al Convenţiei.
32. Guvernul a negat că a avut loc o violare a articolului 34 al Convenţiei, calificând declaraţiile reclamantului „eronate şi neadevărate”. El a declarat că reclamantul a fost sancţionat pentru îndeplinirea neadecvată a atribuţiilor sale de serviciu şi că sancţiunile au fost aplicate înainte de comunicarea cauzei de către Curte. El a susţinut că Curtea trebuie să declare această cerere inadmisibilă ca fiind abuzivă, calificând-o „ofensatoare” sau „defăimătoare”.
33. Curtea notează că reclamantul nu a formulat nicio pretenţie în temeiul articolului 34 al Convenţie, precum că el ar fi fost împiedicat să-şi prezinte cererea, şi nu există niciun motiv de a examina această chestiune din iniţiativă proprie.
34. În ceea ce priveşte declaraţia Guvernului cu privire la pretinsul abuz, Curtea consideră că o cerere, în mod normal, nu urmează a fi respinsă ca fiind abuzivă în conformitate cu articolul 35 § 3 al Convenţiei în baza faptului că ea a fost „ofensatoare” sau „defăimătoare”, decât dacă a fost, în mod intenţionat, bazată pe fapte neadevărate (a se vedea Varbanov v. Bulgaria, nr. 31365/96, § 36, ECHR 2000‑X sau Rehak v. the Czech Republic, (dec.), nr. 67208/01, 18 mai 2004). Totuşi, din materialele aflate în posesia sa, Curtea nu poate să conchidă că reclamantul şi-a bazat învinuirile sale pe informaţii despre care el ştia că nu sunt adevărate. Prin urmare, această obiecţie este respinsă.
F. Concluzia cu privire la admisibilitate
35. Curtea consideră că pretenţiile reclamantului formulate în temeiul articolului 6 § 1 şi al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, cu privire la casarea deciziei judecătoreşti irevocabile în favoarea sa, ridică chestiuni de drept, care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi că niciun alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va trece imediat la examinarea fondului acestor pretenţii.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI ŞI A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE
36. Reclamantul s-a plâns, în substanţă, în temeiul articolului 6 § 1 şi al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, că, prin decizia sa din 5 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a casat o decizie irevocabilă în favoarea sa şi a redus suma compensaţiei acordate cu titlu de prejudiciu moral.
37. Guvernul a respins pretenţiile reclamantului şi a declarat că, în urma redeschiderii procedurilor, părţile s-au bucurat de aceleaşi drepturi procedurale şi că redeschiderea a fost justificată.
38. Curtea a constatat violări ale articolului 6 § 1 al Convenţiei şi ale articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie în numeroase cauze care vizau chestiuni similare celor din această cauză (a se vedea, printre altele, Brumărescu v. Romania [GC], nr. 28342/95, §§ 61 şi 74, ECHR 1999‑VII şi Roşca v. Moldova, nr. 6267/02, 22 martie 2005, §§ 29 şi 32).
39. În urma examinării materialelor ce i-au fost prezentate, Curtea notează că Guvernul nu a prezentat nicio faptă sau argument, care i-ar permite să ajungă la o concluzie diferită în această cauză.
40. Având în vedere jurisprudenţa sa cu privire la această chestiune, Curtea constată că, prin casarea deciziei irevocabile în favoarea reclamantului, Curtea Supremă de Justiţie a încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi dreptul acestuia la protecţia proprietăţii garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
41. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie în privinţa reclamantului.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
42. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.
A. Prejudiciul material
43. Reclamantul a pretins MDL 450,000 (EUR 9,180) cu titlu de prejudiciu material, care reprezintă diferenţa între suma de MDL 500,000, acordată de către Judecătoria sectorului Rîşcani la 25 iulie 2001 cu titlu de prejudiciu moral pentru detenţia sa ilegală, şi MDL 50,000, acordaţi de către Curtea Supremă de Justiţie la 5 februarie 2003. Reclamantul a solicitat compensaţii doar în ceea ce priveşte suma acordată de către instanţele judecătoreşti naţionale.
44. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă de reclamant şi a declarat că el nu avea dreptul la nicio compensaţie, deoarece el a primit MDL 50,000, în conformitate cu decizia Curţii Supreme de Justiţie din 5 februarie 2003, şi MDL 63,357, în conformitate cu hotărârea Judecătoriei Rîşcani din 24 iunie 2003.
45. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu material în urma casării deciziei irevocabile din 26 martie 2002. Suma pretinsă este, însă, excesivă. Curtea acordă reclamantului diferenţa dintre suma acordată prin decizia irevocabilă din 26 martie 2002 (EUR 6,341 la acea dată) şi suma primită de el după casarea acesteia (EUR 3,261 la acea dată), ceea ce constituie EUR 3,080.
B. Prejudiciul moral
46. Reclamantul a pretins compensaţii pentru prejudiciul moral suferit în urma încălcării drepturilor sale, însă fără a specifica suma compensaţiei. El a solicitat Curţii să facă o evaluare în conformitate cu jurisprudenţa sa pe marginea chestiunilor similare.
47. Guvernul a susţinut că reclamantul nu a prezentat nicio probă care ar confirma că a suferit stres şi îngrijorare.
48. Curtea consideră că reclamantului trebuia să-i fi fost cauzat un anumit stres şi frustrare în urma casării deciziei irevocabile din 26 martie 2002, care nu poate fi compensat prin simpla constatare a violării. Făcând o evaluare în mod echitabil şi luând în consideraţie sumele acordate de Curte în cauze similare (a se vedea, spre exemplu, hotărârea Roşca v. Moldova, nr. 6267/02, § 41, 22 martie 2005), precum şi faptul că reclamantului i-au fost plătite sumele acordate în scurt timp după adoptarea hotărârilor, ea acordă reclamantului EUR 1,800 cu titlu de prejudiciu moral.
C. Costuri şi cheltuieli
49. Reclamantul nu a pretins nimic cu titlu de costuri şi cheltuieli pentru procedurile demarate în baza Convenţiei.
D. Dobânda de întârziere
50. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
1. Declară admisibile pretenţiile formulate în temeiul articolului 6 § 1 şi al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie cu privire la casarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile în cauza reclamantului, iar restul cererii admisibil;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;
3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie;
4. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 3,080 (trei mii optzeci euro) cu titlu de prejudiciu material şi EUR 1,800 (o mie opt sute euro) cu titlu de prejudiciu moral, care vor fi convertiţi în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 9 ianuarie 2007, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
F. Elens-Passos Nicolas Bratza
Grefier adjunct Preşedinte