Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
CAUZA ŢIBERNEAC c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 18893/04)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
16 octombrie 2007
DEFINITIVĂ
31/03/2008
Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Ţiberneac c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Sir Nicolas Bratza, Preşedinte,
Dl J. Casadevall,
Dl G. Bonello,
Dl S. Pavlovschi,
Dl L. Garlicki,
Dl J. Šikuta,
Dna P. Hirvelä, judecători,
şi dl T.L. Early, Grefier al Secţiunii,
Deliberând la 25 septembrie 2007 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 18893/04) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dna Olga Ţiberneac („reclamantul”), la 27 aprilie 2004.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl Victor Marcu, avocat din Edineţ. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vitalie Pârlog.
3. Reclamantul a pretins că, prin neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea sa, a fost încălcat dreptul său ca o instanţă să hotărască asupra drepturilor sale cu caracter civil, garantat de articolul 6 al Convenţiei, şi dreptul său la protecţia proprietăţii, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii. La 15 februarie 2006, Preşedintele acestei Secţiuni a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia. Ţinând cont de vârsta înaintată a reclamantului şi sănătatea lui precară, Preşedintele a mai decis, în temeiul articolului 41 al Regulamentului Curţii, să acorde prioritate cererii.
5. Atât reclamantul, cât şi Guvernul au prezentat observaţii cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei (articolul 59 § 1 al Regulamentului Curţii).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
6. Reclamantul s-a născut în anul 1923 şi locuieşte la Terebna.
7. În anul 1949, reclamantul şi părinţii săi au fost persecutaţi de către autorităţile comuniste. Proprietatea lor a fost confiscată, iar ei au fost deportaţi în Siberia. În anul 1989, ei au fost reabilitaţi.
8. La o dată nespecificată în anul 2003, reclamantul a intentat o acţiune împotriva Direcţiei de finanţe a raionului Edineţ, solicitând compensaţii pentru proprietatea confiscată.
9. La 24 decembrie 2003, Judecătoria Edineţ a hotărât în favoarea reclamantului şi a obligat pârâtul să-i plătească acestuia 63,885 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul a 3,901 euro (EUR) la acea dată). Hotărârea judecătorească nu a fost contestată şi, după cincisprezece zile, a devenit definitivă şi executorie.
10. La 23 februarie 2004, executorul judecătoresc a primit titlul executoriu.
11. Hotărârea judecătorească nu a fost executată nici până în prezent.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
12. Dreptul intern relevant a fost expus în hotărârea Curţii în cauza Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, § 31, ECHR 2004‑III (extracts).
ÎN DREPT
13. Reclamantul a pretins că neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive din 24 decembrie 2003 a încălcat drepturile sale garantate de articolul 6 § l al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
Articolul 6 § 1 al Convenţiei, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... într-un termen rezonabil ... de către o instanţă, ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ... .”
Articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
I. ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR
14. Curtea consideră că pretenţiile reclamantului formulate în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie ridică chestiuni de drept, care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului, şi că niciun alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Din aceste motive, Curtea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI ŞI A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE
15. Reclamantul a pretins că neexecutarea de către autorităţi a hotărârii judecătoreşti din 24 decembrie 2003 a violat articolul 6 § 1 al Convenţiei.
16. El a mai pretins că această neexecutare a încălcat dreptul său la proprietate garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
17. În observaţiile sale cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei, Guvernul a susţinut că consiliul raional Edineţ a întreprins toate măsurile rezonabile pentru a asigura executarea hotărârii judecătoreşti pronunţată în favoarea reclamantului. Deoarece executorul judecătoresc a primit titlul executoriu abia la 23 februarie 2004, hotărârea judecătorească nu a putut fi executată din cauza unui număr mare de alte hotărâri judecătoreşti pronunţate în favoarea persoanelor supuse represiunilor din motive politice şi lipsei fondurilor pentru executarea lor.
18. Curtea reaminteşte că o autoritate de stat nu poate invoca lipsa fondurilor ca scuză pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti. Fireşte, o întârziere în executarea unei hotărâri ar putea fi justificată de circumstanţe speciale. Totuşi, întârzierea nu poate fi astfel încât să prejudicieze esenţa dreptului protejat de articolul 6 § 1 al Convenţiei (a se vedea Immobiliare Saffi v. Italy [GC], nr. 22774/93, § 74, ECHR 1999-V) şi dreptul de „proprietate” pe care îl generează o creanţă dobândită în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile pronunţată în favoarea reclamantului (a se vedea Roşca v. Moldova, nr. 6267/02, § 31, 22 martie 2005). În această cauză, reclamantul nu trebuia să fie lipsit, timp de peste trei ani, de posibilitatea de a beneficia de rezultatul litigiului soluţionat în favoarea sa.
19. Chestiunile ridicate în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie sunt identice cu cele care au dus la violări ale acestor articole în cauzele Prodan v. Moldova (citată mai sus, §§ 56 şi 62) şi Sîrbu and Others v. Moldova (nr. 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 şi 73973/01, §§ 27 şi 33, 15 iunie 2004). Nu există niciun motiv de a ne abate de la aceste constatări în această cauză.
20. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
21. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul şi costurile şi cheltuielile
22. În cererea sa iniţială, reclamantul a pretins plata sumei de MDL 63,885, reprezentând suma adjudecată care nu a fost executată. El a mai pretins EUR 10,000 pentru compensarea prejudiciului moral.
23. Curtea notează că reclamantul a prezentat observaţiile sale cu privire la fondul cauzei şi pretenţiile sale privind satisfacţia echitabilă cu depăşirea termenului limită stabilit şi că avocatul său nu a solicitat prelungirea termenului. Prin urmare, Curtea decide să nu acorde nicio compensaţie.
24. Totuşi, în lumina constatării sale că autorităţile nu au întreprins măsurile necesare pentru a asigura executarea hotărârii judecătoreşti pronunţată în favoarea reclamantului şi a faptului că hotărârea nu a fost executată până în prezent, Curtea constată că reclamantul mai este în drept să-şi recupereze creanţa dobândită în temeiul hotărârii judecătoreşti naţionale (EUR 3,901).
B. Dobânda de întârziere
25. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;
3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie;
4. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 3,901 (trei mii nouă sute unu euro) cu titlu de prejudiciu material, care să fie convertiţi în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 16 octombrie 2007, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
T.L. Early Nicolas Bratza
Grefier Preşedinte