Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
CAUZA GURGUROV c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 7045/08)
HOTĂRÂRE
Această versiune a fost rectificată la 17 iunie 2009,
în temeiul articolului 81 al Regulamentului Curţii
STRASBOURG
16 iunie 2009
DEFINITIVĂ
16/09/2009
Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Gurgurov c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Nicolas Bratza, Preşedinte,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
Ján Šikuta,
Ledi Bianku,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii,
Deliberând la 26 mai 2009 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 7045/08) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Sergiu Gurgurov („reclamantul”), la 11 februarie 2008.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl V. Ţurcan, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
3. Reclamantul a pretins că a fost supus unei brutalităţi severe din partea poliţiei şi că autorităţile nu au efectuat o investigaţie adecvată a incidentului, contrar articolului 3 al Convenţiei. De asemenea, el s-a plâns în temeiul articolului 13 al Convenţiei.
4. La 23 iunie 2008, Preşedintele Secţiunii a Patra a decis să comunice Guvernului cererea. De asemenea, s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 3 al Convenţiei).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamantul s-a născut în anul 1978 şi locuieşte în Chişinău.
6. Reclamantul a fost reţinut şi plasat în detenţie la 25 octombrie 2005, fiind bănuit de furtul unor telefoane mobile.
7. Potrivit reclamantului, imediat după reţinerea lui, poliţia a început să-l maltrateze aproape în fiecare zi în timpul pauzelor de masă şi în timpul serilor, încercând să-l forţeze să-şi recunoască vina în comiterea altor infracţiuni, pe care el nu le-a comis. Deşi a fost reţinut fiind bănuit de furtul unor telefoane mobile, el a fost interogat de către colaboratorii de poliţie din subdiviziunea de investigare a cazurilor de omor, care au încercat să-l forţeze să recunoască comiterea unui omor. Deoarece el a refuzat să recunoască că a comis vreo infracţiune şi a negat învinuirile aduse, la 31 octombrie 2005, el a fost adus la Comisariatul General de Poliţie, unde cinci poliţişti l-au torturat timp de câteva ore. Mâinile şi picioarele lui au fost legate la spate, iar el a fost suspendat de o bară metalică. Colaboratorii de poliţie i-au pus o mască anti-gaz pe cap şi, periodic, întrerupeau accesul aerului. Două cabluri au fost puse sub masca de gaz şi unite de urechile lui, el fiind electrocutat. El a fost lovit în cap şi peste urechi cu sticle de plastic de doi litri pline cu apă. Periodic, reclamantul îşi pierdea cunoştinţa. După ce îşi revenea, colaboratorii de poliţie continuau actele de tortură. Ei au unit cabluri de şoldurile lui şi el a fost electrocutat şi bătut. Ulterior, el a fost luat de pe bara metalică şi culcat la pământ. Pe spatele lui a fost pusă o greutate de 32 kg şi el a fost lăsat culcat la pământ aproximtiv zece minute. După aceasta, mâinile şi picioarele reclamantului au fost dezlegate; el a simţit o durere puternică în partea de jos a spatelui şi că nu putea să-şi mişte picioarele. El a fost pus pe un scaun, însă a căzut jos. El a fost pus înapoi pe scaun de către doi colaboratori de poliţie, care îi spuneau ceva, însă el nu îi putea auzi. După aceasta, el a fost adus în celula sa. Colegii săi de cameră l-au pus în pat, unde el a stat culcat două zile. Guvernul a contestat acuzaţiile de maltratare.
8. Deoarece reclamantul nu putea să se ridice, la 3 noiembrie 2005 el a fost vizitat de doi medici. Ei au fost însoţiţi de unul din colaboratorii de poliţie care se pretinde că l-au torturat. Colaboratorul de poliţie a spus medicilor că reclamantul a căzut din pat. Medicii au pus reclamantului diagnoza de isterie şi au recomandat consultarea lui de un neurolog. După aceasta, reclamantul a fost adus în altă cameră, unde, potrivit reclamantului, colaboratorul de poliţie i-a spus să nu spună nimănui despre actele de tortură. El pretinde că a fost ameninţat cu moartea sau douăzeci şi cinci de ani de închisoare. Un colaborator de poliţie a scris o declaraţie în numele reclamantului, unde se afirma că nimeni nu l-a bătut şi că el a căzut din pat şi a răcit; reclamantul pretinde că acesta l-a forţat să semneze această declaraţie.
9. La 4 noiembrie 2005, tatăl reclamantului a angajat un avocat, care a depus imediat o plângere la procuratură, pretinzând maltratarea.
10. Reclamantul pretinde că, la o dată nespecificată, el a fost din nou adus într-un birou de la comisariatul de poliţie. Deoarece el nu putea să meargă, el a fost adus de către doi colaboratori de poliţie. În birou se aflau colaboratorii de poliţie care l-au torturat împreună cu alţi trei colaboratori de poliţie. El a fost forţat să stea pe un scaun şi a fost lovit cu picioarele şi pumnii. Reclamantul pretinde că colaboratorii de poliţie i-au cerut să-şi retragă plângerea cu privire la maltratare şi l-au ameninţat cu moartea.
11. Reclamantul pretinde că maltratarea s-a repetat de câteva ori. Potrivit reclamantului, el a fost lovit cu sticle pline cu apă, cu pumnii şi picioarele, cerându-i-se să-şi recunoască vina şi să retragă plângerea privind maltratarea.
12. La 11 noiembrie 2005, reclamantul a fost examinat de un medic legist, care ulterior a scris următoarele în raportul său (nr. 5908): „Situaţia curentă: vânătaie pe mâna stângă, în partea laterală, de mijloc, de formă ovală, de culoare gălbui/cafenie, de mărimea 6 x 9 cm. În regiunea ambilor genunchi şi mai jos de rotula dreaptă, numeroase zgârieturi acoperite de cruste de culoare cafeniu întunecată, detaşate parţial de la piele la margine, de mărime între 0.6 x 0.5 cm şi 3.5 x 2.5 cm într-un loc ... Concluzii: la 24 noiembrie 2005 încă nu am primit concluziile neurologului şi nici radiografia părţii lombare a coloanei vertebrale, la care face referire certificatul de examinare nr. 92894. ... Prin urmare, este imposibil de a stabili motivele din care victima nu se poate deplasa de sine stătător. Zgârieturile vizibile în regiunea patelară a articulaţiilor de la genunchi şi vânătăile vizibile pe mâna stângă puteau fi provocate de lovituri cu un obiect contondent cu cel puţin şase sau şapte zile înainte de data examinării. ... Din cauza prezentării întârziate a reclamantului pentru examinarea medicală, este imposibil de stabilit cu o mai mare precizie când au fost provocate vânătăile şi zgârieturile. Spitalizarea victimei într-o instituţie medicală specializată ar fi permis diagnosticarea sa mai exactă şi stabilirea consecinţelor pentru starea sănătăţii lui”.
13. La 18 noiembrie 2005, ca urmare a plângerilor depuse de avocatul reclamantului, Amnesty International a organizat o acţiune în susţinerea reclamantului, prin publicarea pe pagina lor web a unei descrieri a cauzei reclamantului şi printr-un apel adresat persoanelor din întreaga lume să scrie Procurorului General al Republicii Moldova, Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi ambasadelor Republicii Moldova din ţările lor, solicitându-le să întreprindă măsuri, precum efectuarea unei examinări medicale a reclamantului, desfăşurarea unei anchete efective pe marginea plângerilor acestuia cu privire la tortură şi acordarea permisiunii pentru reclamant de a avea întrevederi cu avocatul său în condiţii de confidenţialitate.
14. La 23 noiembrie 2005, Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului al Naţiunilor Unite s-a adresat Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la starea lui S. Gurgurov şi refuzul autorităţilor de a-l transfera într-un spital, aşa cum a fost recomandat de medici. El a cerut să fie informat.
15. La o dată nespecificată între 21 şi 25 noiembrie 2005, reclamantul a fost vizitat de o delegaţie a Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Tratamentelor şi Pedepselor Inumane şi Degradante (CPT), care a descris cazul acestuia în raportul său (a se vedea paragraful 41 de mai jos). Se pare că în răspunsul său la raportul CPT, Guvernul nu a comentat aceste constatări.
16. La 1 decembrie 2005, Avocatul Parlamentar al Republicii Moldova s-a adresat Procurorului General, informându-l despre acuzaţiile de aplicare a torturii faţă de reclamant şi faptul că, până în acel moment, lui nu i-a fost acordată asistenţă medicală. La 11 ianuarie 2006, Procuratura Generală a informat Avocatul Parlamentar că plângerea reclamantului s-a dovedit a fi nefondată.
17. La 1 decembrie 2005, în timpul interogării efectuate de un procuror, unul din colegii de cameră ai reclamantului a declarat că reclamantul nu putea merge şi că el avea nevoie de ajutorul colegilor de cameră pentru a merge la veceu. Toţi gardienii închisorii au declarat că reclamantul putea merge perfect şi că ei nu au observat vreun semn de maltratare la el. Doar un paznic a declarat că reclamantul şchiopăta. Doi din colegii lui de cameră au declarat că el simula starea sa. Altul a declarat că reclamantul nu putea sta în picioare şi nici aşezat şi că el avea nevoie de ajutorul colegilor de cameră pentru a merge la veceu.
18. La 9 decembrie 2005, Curtea de Apel Chişinău a dispus eliberarea reclamantului din arest.
19. La 10 decembrie 2005, reclamantul a fost spitalizat şi supus următoarelor examinări medicale: radiografia capului şi a spatelui, ecoencefalografie, electroencefalografie, tomografie computerizată, ultrasunetul organelor interne şi examinarea funcţională computerizată. Ca urmare a investigaţiilor efectuate, a fost stabilită următoarea diagnoză: fractura consolidată a oaselor craniului (craniu fracturat, fără strămutarea elementelor); comoţie cerebrală focală de mărimea 6 x 16 mm în partea stângă temporală corticală şi dilatarea sistemului ventricular (o comoţie cu volumul sistemului ventricular cerebral în creştere); urmări cranio-cerebrale post-traumatice; comoţie cerebrală a emisferei stângi (regiunea temporală); contuzie medulară L1-L2 cu o tetrapareză spastică, mai cu seamă a membrelor inferioare (trauma coloanei vertebrale, a primului şi celui de-al doilea disc lombar, cu vătămarea coloanei vertebrale şi cauzarea unei paralizii parţiale, mai ales a picioarelor).
20. La 20 decembrie 2005, procurorul responsabil de această cauză a dispus examinarea reclamantului de către o comisie de medici legişti şi a solicitat acesteia răspunsuri la următoarele întrebări:
„1. Suferea oare dl Gurgurov de vreo boală a sistemului nervos înainte de reţinerea sa?
2. Este oare posibil ca bolile de care suferea el înainte de reţinerea sa să se fi acutizat în timpul detenţiei?
3. Avea oare dl Gurgurov în momentul reţinerii leziuni corporale care puteau duce la înrăutăţirea stării sănătăţii lui?
4. Este oare posibil ca problemele reclamantului privind sistemul său nervos central şi capacitatea sa de a se mişca să fi fost cauzate de aplicarea electrocutărilor? Dacă da, care sunt efectele electrocutării şi cât durează acestea?”
21. La 16 ianuarie 2006, o comisie din trei medici legişti a examinat documentele medicale ale reclamantului şi a dat următoarele răspunsuri:
„1 şi 2. Fişa medicală a reclamantului nu conţine vreo informaţie care ar sugera că el suferea de vreo boală a sistemului nervos înainte de reţinere.
3. În momentul examinării sale medicale la 11 noiembrie 2005, el avea vânătăi pe mâna stângă şi zgârieturi pe genunchi, care sunt considerate leziuni corporale uşoare. ...
4. În cadrul investigaţiilor medicale ulterioare ale reclamantului, s-a constatat că el suferea de paralizia picioarelor şi a mâinii stângi. Paralizia nu este o consecinţă a traumei cranio-cerebrale, a traumei coloanei vertebrale sau a electrocutării şi gravitatea acesteia nu poate fi stabilită.”
Comisia medico-legală a adăugat că în concluziile sale nu a luat în consideraţie constatările anterioare privind fracturarea oaselor craniului şi comoţia cerebrală (a se vedea paragraful 19 de mai sus), deoarece nu i-au fost prezentate imaginile radiografice originale. De asemenea, comisia a adăugat că nu era exclus faptul că reclamantul simula starea sa şi că doar o investigaţie psihiatrică putea exclude această posibilitate.
22. La 18 ianuarie 2006, procuratura a respins plângerea reclamantului cu privire la acuzaţiile de maltratare. Aceasta s-a bazat pe declaraţiile unuia din colegii lui de cameră, care a afirmat că reclamantul simula starea sa, declaraţiile colaboratorilor de poliţie, care au negat faptul maltratării reclamantului, raportul medical din 11 noiembrie 2005 şi concluzia din raportul medical din 16 ianuarie 2006, potrivit căreia „paralizia nu este o consecinţă a traumei cranio-cerebrale, a traumei coloanei vertebrale sau a electrocutării şi gravitatea acesteia nu poate fi stabilită. ...”
23. Începând cu 15 februarie 2006, reclamantul a efectuat un şir de investigaţii medicale la Centrul medical de reabilitare a victimelor torturii „Memoria”, o organizaţie non-guvernamentală finanţată de Uniunea Europeană şi membru al Adunării Generale a Consiliului Internaţional de Reabilitare a Victimelor Torturii (CIRVT). Se pare că acolo el a fost supus unor analize şi examinări medicale detaliate de către diferiţi specialişti medicali. Într-un document intitulat „Extras din fişa medicală”, datat din 26 februarie 2006, emis de Centru, se menţiona inter alia că reclamantul suferea de consecinţele unei traume craniale (comoţia cerebrală a emisferei stângi predominant în partea temporală), sindrom post-traumatic organic cerebral, otită bilaterală adezivă post-traumatică, nevrită post-traumatică a melcului din urechea internă, surditate bilaterală neuro-senzorială şi comoţia lombară medulară L1-L2 cu o tetrapareză spastică a membrelor inferioare. Au fost, de asemenea, depistate mai multe stări psihologice caracteristice victimelor torturii. De asemenea, Centrul a decis să ajute reclamantul în acoperirea cheltuielilor pentru o intervenţie chirurgicală efectuată cu scopul de „a restabili, cel puţin parţial, auzul”.
24. La 26 iunie 2006, Procurorul General al Republicii Moldova, Valeriu Balaban, a scris o scrisoare Baroului Avocaţilor din Republica Moldova, în care el a menţionat inter alia următoarele:
„În ultima perioadă, Procuratura Generală se confruntă cu fenomenul implicării de către unii avocaţi din Republica Moldova a structurilor internaţionale specializate în apărarea drepturilor omului, în procesul examinării de către autorităţile naţionale a cazurilor penale concrete, ca o pîrghie de influenţă în soluţionarea intereselor personale şi eschivarea persoanelor asupra cărora planează suspiciuni că ar fi comis infracţiuni pasibile de răspundere penală.
Exemple de acest gen pot servi cazul G., declanşat de avocatul A.U., şi cazul Vitalie Colibaba, declanşat de avocatul R. Zadoinov, mediatizarea pe plan internaţional a cărora a catalizat acţiuni active din partea reprezentanţilor organizaţiei Amnesty International întru apărarea şi restabilirea presupuselor drepturi lezate ale clienţilor acestora.
În urma examinării suficient de aprofundată a sesizărilor avocaţilor în care s-a indicat la presupusele acţiuni de maltratare, tortură şi tratament inuman admise de către reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne ... procurorii au refuzat pornirea urmăririi penale din motivul lipsei elementelor infracţiunii. ...
... În aceste împrejurări stîrneşte nedumerire şi ridică semne de întrebare atitudinea iresponsabilă şi comportamentul de opoziţie neîntemeiat al avocaţilor A.U. şi R. Zadoinov, care cunoscînd faptul că în privinţa clienţilor lor nu au fost aplicate acţiuni cu caracter de tortură sau tratament inuman, intenţionat au apelat la instituţiile internaţionale fără a utiliza preventiv mecanismul naţional de soluţionare a unor asemenea cazuri, creînd astfel un cadru informaţional eronat şi utilizînd metode neoneste în scopul obţinerii unui eventual cîştig de cauză. ...
Evoluţia în dinamică a unei astfel de practici va impune necesitatea iniţierii controalelor pentru stabilirea prezenţei sau absenţei în acţiunile avocaţilor a elementelor infracţiunii prevăzute de articolul 335 § 2 din Codul penal, deoarece răspîndirea pe larg comunităţii internaţionale a unor informaţii despre presupusele încălcări grave ale drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în Republica Moldova generează prejudicii grave imaginii ţării noastre.
În temeiul celor expuse, urmează să luaţi atitudine faţă de faptele expuse, cu aducerea la cunoştinţa avocaţilor baroului a situaţiei create şi preîntîmpinarea, în măsura posibilităţilor, a prejudicierii autorităţii statului Republica Moldova.”
Scrisoarea de mai sus a generat o dezbatere aprinsă în media. La 30 iunie 2006, Baroul Avocaţilor din Republica Moldova a făcut o declaraţie oficială în care a calificat scrisoarea Procurorului General ca o încercare de a intimida avocaţii. Într-un interviu acordat publicaţiei Ziarul de Gardă, preşedintele Consiliului Baroului Avocaţilor a declarat, inter alia, că aceasta a constituit o încercare de a intimida avocaţii, astfel încât ei să nu se mai plângă Curţii.
25. Se pare că procuratura nu l-a informat pe reclamant despre ordonanţa sa din 18 ianuarie 2006 decât la sfârşitul lunii iunie 2006. La 17 iulie 2006, avocatul reclamantului a contestat ordonanţa din 18 ianuarie 2006 şi a susţinut, inter alia, că procuratura nu a examinat plângerea în mod corespunzător. El a susţinut că procuratura nu a luat în consideraţie faptul că la 25 octombrie 2005, în ziua reţinerii sale, reclamantul era într-o stare bună de sănătate. De asemenea, procuratura nu a interogat persoanele care l-au văzut pe reclamant la 3 noiembrie 2005, când el a fost adus în faţa instanţei de judecată, inclusiv judecătorul, procurorul şi persoanele prezente la şedinţa de judecată. Procurorul nu a interogat medicii care l-au examinat pe reclamant şi nu a cerut reclamantului să identifice persoanele care, potrivit lui, l-au torturat şi birourile unde pretinsele acte de tortură au avut loc. Procurorul nu a investigat din ce cauză colaboratorii de poliţie de la subdiviziunea de investigare a cazurilor de omor au interogat reclamantul, care era învinuit de furtul telefoanelor mobile.
26. La 13 februarie 2007, plângerea a fost respinsă de Judecătoria Rîşcani, pe motiv că avocatul reclamantului a omis termenul de zece zile pentru contestarea ordonanţei procurorului. Reclamantul a depus recurs în anulare, care a fost admis de Curtea Supremă de Justiţie la 3 iulie 2007.
27. Între timp, în iunie 2007, reclamantului i-a fost oficial acordat gradul 2 de invaliditate. În documentele medicale eliberate de Ministerul Protecţiei Sociale şi Familiei s-a recomandat ca el să nu mai lucreze. Motivele pentru declararea lui drept invalid erau „efectele unei traume grave la cap cauzate în octombrie 2005, traumatizarea coloanei vertebrale şi surditatea post-traumatică la ambele urechi”.
28. Se pare că, la o dată nespecificată în august sau septembrie 2007, după ce a căzut de pe scară, reclamantul şi-a fracturat osul aliac şi a stat două luni în spital.
29. La 15 octombrie 2007, Procuratura municipiului Chişinău a respins din nou plângerea reclamantului privind maltratarea sa. Procurorul şi-a bazat ordonanţa practic pe aceleaşi motive ca şi ordonanţa din 18 ianuarie 2006. Avocatul reclamantului a contestat această ordonanţă.
30. La 1 noiembrie 2007, un procuror ierarhic superior a anulat ordonanţa din 15 octombrie 2007 şi a dispus reexaminarea cauzei. El a dat indicaţii procurorului ierarhic inferior să examineze documentele medicale, să afle dacă reclamantul suferea înainte de reţinerea sa de vreuna din afecţiunile care i-au fost depistate după ce el a fost încarcerat şi să interogheze medicii care l-au examinat.
31. La 11 decembrie 2007, procurorul a solicitat Ministerului Sănătăţii să creeze o comisie medicală care să verifice starea sănătăţii reclamantului, luând în consideraţie contradicţiile din documentele medicale existente, şi anume raportul din 16 ianuarie 2006 şi decizia de acordare a gradului 2 de invaliditate reclamantului.
32. La 9 ianuarie 2008, adjunctul ministrului Sănătăţii a scris pe adresa procuraturii şi a informat-o că a fost creată o comisie care trebuia să efectueze o examinare medicală a reclamantului la 27 decembrie 2007. Reclamantul, însă, nu s-a prezentat la comisie.
33. La 12 martie 2008, acelaşi adjunct al ministrului a scris procuraturii şi a informat-o că reclamantul nu s-a prezentat la examinarea medicală programată pentru aceeaşi dată.
34. Într-o scrisoare din 14 aprilie 2008 adresată adjunctului ministrului Sănătăţii, neurologul principal a indicat că l-a văzut pe reclamant la începutul lunii aprilie şi că acesta era într-un scaun cu rotile şi fusese operat la şold. Reclamantul avea o slăbiciune puternică a membrelor din partea dreaptă. Concluzia medicului a fost că reclamantul suferea de o disfuncţie serioasă de mişcare a membrelor din partea dreaptă şi o disfuncţie mai puţin serioasă de mişcare a piciorului stâng. Potrivit medicului, era extrem de dificil de a stabili cauza stării reclamantului, care fie putea fi rezultatul unei traume, fie putea fi simulată.
35. La 6 mai 2008, procuratura a reiterat Ministerului Sănătăţii cererea sa privind efectuarea unei examinări medicale repetate a reclamantului de către o comisie de medici. Procuratura a cerut comisiei medicale să răspundă la următoarele întrebări:
„1. Suferea oare dl Gurgurov de vreo boală a sistemului nervos central înainte de [reţinerea sa la 25 octombrie 2005]?
2. Este oare posibil ca bolile de care suferea el înainte de reţinerea sa să se fi acutizat în timpul detenţiei?
3. Avea oare dl Gurgurov în momentul reţinerii leziuni corporale care puteau duce la înrăutăţirea stării sănătăţii lui?
4. Este oare posibil ca problemele de sănătate ale dlui Gurgurov să fi fost cauzate prin auto-mutilare?
5. Are oare dl Gurgurov urme ale traumei cerebrale şi ale traumei coloanei vertebrale şi cum se manifestă acestea?
6. Suferă dl Gurgurov de efectele şocului cauzat de electrocutare?
7. Care sunt motivele pentru recunoaşterea reclamantului ca invalid de gradul doi şi care sunt regulile potrivit cărora i-a fost acordat acest statut?
8. Care este vechimea leziunilor corporale cauzate reclamantului?
9. Există vreo legătură cauzală între starea de sănătate a dlui Gurgurov şi vătămarea lui din septembrie 2007?
10. A influenţat oare vătămarea din septembrie 2007 starea de sănătate a dlui Gurgurov?”
36. La 15 mai 2008, avocatul reclamantului s-a plâns Procuraturii Generale că procurorul responsabil de acest caz tergiversa în mod inutil examinarea acestuia.
37. La 6 iunie 2008, o comisie din trei medici legişti, doi dintre care erau membrii comisiei care a întocmit raportul din 16 ianuarie 2006, a examinat fişa medicală a reclamantului şi a oferit următoarele răspunsuri:
„1 şi 2. Fişa medicală a reclamantului nu conţine vreo informaţie care ar sugera că el suferea de vreo boală a sistemului nervos înainte de reţinerea sa.
3. În momentul examinării sale medicale din 11 noiembrie 2005, el avea vânătăi pe mâna stângă şi zgârieturi pe genunchi, care nu puteau să influenţeze starea sa de sănătate.
4. Leziunile reclamantului nu sunt caracteristice automutilării; însă nu se poate exclude nici faptul că el şi le-a cauzat singur.
5. La dl Gurgurov nu pot fi găsite simptomele clinice clare ale traumei cerebrale sau ale traumei coloanei vertebrale.
6. Comisia nu dispune de informaţii care i-ar permite să ajungă la concluzia că reclamantul a fost supus electrocutării.
7. În mod normal, invaliditatea este acordată după examinarea fişei medicale a reclamantului şi după examinarea medicală de către medici specializaţi. ...
8. Vechimea leziunilor corporale ale reclamantului a fost stabilită corect în raportul medical din 11 noiembrie 2005. Problemele sale neurologice au fost stabilite în raportul din 16 ianuarie 2006. Este imposibil de stabilit cu o mai mare exactitate vechimea acestora.
9 şi 10. Nu există nicio legătură cauzală între leziunile corporale şi starea actuală de sănătate a reclamantului. Vătămarea sa din septembrie 2007 nu stă la baza disfuncţiei sale grave de mişcare.”
38. La 11 iunie 2008, procuratura a emis o ordonanţă prin care a respins din nou plângerea penală a reclamantului privind maltratarea sa. Această ordonanţă s-a bazat, inter alia, pe raportul medical din 6 iunie 2008. Reclamantul a contestat această ordonanţă la judecătorul de instrucţie. Plângerea sa a fost, însă, respinsă, iar reclamantul a fost îndemnat să o depună la procurorul ierarhic superior, ceea ce el a şi făcut.
39. La 13 februarie 2009, Procuratura Generală a respins plângerea reclamantului împotriva ordonanţei procuraturii din 11 iunie 2008. Aceasta a conchis că reclamantul simula starea sa. Procuratura a ajuns la această concluzie în baza declaraţiilor câtorva foşti colegi de cameră ai reclamantului şi în baza raportului medical din 6 iunie 2008.
II. MATERIALE NON-CONVENŢIONALE RELEVANTE
40. Prevederile relevante ale Codului penal sunt următoarele:
Articolul 309. Constrângerea de a face declaraţii
„(1) Constrângerea persoanei, prin ameninţare sau prin alte acte ilegale, de a face declaraţii la interogatoriu, ... de către cel care efectuează urmărirea penală ... se pedepseşte cu închisoare de până la 3 ani ... .
(2) Aceeaşi acţiune însoţită:
a) de aplicarea violenţei;
b) de tratamente crude, inumane sau degradante;
...
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 8 ani ... .”
Articolul 309/1 Tortura
„(1) Provocarea, în mod intenţionat, a unei dureri sau suferinţe puternice, fizice ori psihice unei persoane, în special cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri ... se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani ... .
(3) Acţiunile prevăzute la alin. (1) ..., săvârşite:
c) de două sau mai multe persoane;
e) cu folosirea unor instrumente speciale de tortură sau a altor obiecte adaptate în acest scop;
f) de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani ... .”
41. Constatările relevante ale CPT făcute în timpul vizitei sale în Republica Moldova în perioada 21-25 noiembrie 2005 sunt următoarele (traducere neoficială):
„46. La izolatorul de detenţie provizorie (IDP) al Direcţiei de combatere a crimei organizate, un deţinut intervievat de către delegaţie a pretins că, în seara zilei de 25 octombrie 2005, la Comisariatul de Poliţie al sectorului Rîşcani, el a fost lovit cu mâinile şi picioarele într-un birou de la etajul trei, cu scopul de a-l determina să-şi recunoască vina în comiterea mai multor infracţiuni. A doua zi, el a fost transferat la IDP al Comisariatului municipal de Poliţie, de unde, în perioada cât a fost deţinut (până la 2 noiembrie, potrivit registrelor relevante), el a fost transferat de câteva ori, de câteva ori la Comisariatul de Poliţie al sectorului Rîşcani şi de câteva ori la IDP al Comisariatului municipal de Poliţie (transferuri confirmate prin examinarea registrelor relevante). El pretinde că a fost maltratat în aceste localuri. În special, el a pretins că, la 31 octombrie, într-un birou de la etajul 2 al Comisariatului municipal de Poliţie, el a fost supus câtorva forme de maltratare: o încercare de a-l sufoca prin punerea unei măşti antigaz pe capul lui; suspendarea în poziţia cunoscută ca „rândunica”; lovituri peste urechi; electrocutarea administrată prin electrozi fixaţi după urechile lui şi pe şoldurile lui, punerea pe spatele lui a unei greutăţi grele. Ca urmare a maltratării cauzate, el şi-a pierdut cunoştinţa pentru o perioadă scurtă de timp, şi, după aceasta, nu s-a putut mişca în următoarele patru zile.
Mai mult, potrivit deţinutului în cauză, el nu a primit un document în care se menţionează drepturile sale decât la sfârşitul dimineţii zilei de 26 octombrie şi, potrivit lui, tot atunci el s-a întâlnit cu avocatul său desemnat din oficiu. Potrivit lui, primul judecător în faţa căruia el a fost adus a treia zi de la privarea sa de libertate nu a reacţionat la acuzaţiile sale privind maltratarea.
La 3 noiembrie, el a fost adus în faţa unui judecător, care i-a aplicat măsura preventivă de nepărăsire a localităţii. În pofida acestei decizii, în aceeaşi zi, după efectuarea unei examinări medicale în secţia de urgenţă a unui spital, el a fost transferat la IDP al Direcţiei de combatere a crimei organizate, în baza unui mandat de arestare eliberat în anul 2001. El a afirmat că a fost, de asemenea, bătut în timpul noii detenţii într-un birou al acestei direcţii şi a fost presat să înceteze să mai depună plângeri.
47. Examinarea medicală efectuată la internarea lui în IDP-ul Comisariatului municipal de Poliţie menţionează doar leziunile cauzate anterior reţinerii sale. La examinarea medicală a acestui deţinut efectuată la 3 noiembrie, într-un spital, de către un neurolog, au fost depistate semne de traumatism în regiunea mâinii stângi şi ambilor genunchi, şi a fost pusă diagnoza de isterie, cu recomandarea de a efectua examinări paraclinice.
La 4 noiembrie 2005, avocatul său a cerut Procurorului General efectuarea unei examinări medico-legale. Totuşi, examinarea a avut loc târziu, şi anume la 11 noiembrie 2005 [raportul de examinare medico-legală Nr. 5908, a se vedea paragraful 12 de mai sus] iar în acesta se notează că, din această cauză, este imposibil de stabilit cu exactitate vechimea leziunilor găsite, precum şi faptul că este necesară spitalizarea deţinutului pentru examinarea sa şi stabilirea unei diagnoze exacte.
48. La examinarea acestui deţinut, o comisie de medici a stabilit existenţa a două rupturi mici bilaterale ale timpanelor, care corespund afirmaţiilor lui privind lovirea urechilor, precum şi dereglări atipice ale aparatului locomotor, care ar putea vorbi convingător de cauzarea unei traume psihologice majore.
Având în vedere starea de sănătate a acestei persoane, delegaţia a solicitat luarea măsurilor în vederea acordării asistenţei medicale necesare pentru starea lui, inclusiv îngrijirea psihologică. CPT ar dori să primească această informaţie în timp de o lună.
Mai mult, CPT reiterează cererea delegaţiei de a fi informată despre acţiunile ulterioare luate pe marginea plângerii deţinutului şi rezultatele oricăror investigaţii efectuate în această privinţă.
49. Fără a prejudicia acţiunile ulterioare pe marginea plângerii deţinutului şi concluziile investigării efectuate, CPT-ul doreşte să sublinieze că acest caz indică asupra unei inerţii inacceptabile din partea autorităţilor faţă de afirmaţiile de aplicare a unei forme grave de maltratare/tortură şi asupra neimplementării flagrante de către autorităţi a celor mai importante recomandări ale Comitetului menite să prevină maltratarea (stabilite în paragrafele 21 şi 23 ale raportului său întocmit în urma vizitei din 2004) şi să asigure respectarea unor garanţii fundamentale (stabilite în paragrafele 30, 32 şi 34).
Este crucial ca aceste recomandări să fie implementate imediat şi nu există vreun argument convingător care ar justifica orice fel de întârziere în luarea de acţiuni. Doar implementarea acestora poate să reprezinte un indiciu clar al voinţei autorităţilor moldoveneşti de a pune capăt fenomenului maltratării.
Prin urmare, CPT-ul cheamă autorităţile moldoveneşti să întreprindă paşi decisivi, la toate nivelurile, pentru a asigura ca toate recomandările sale cu privire la prevenirea maltratării de către poliţie şi respectarea garanţiilor fundamentale menţionate de către Comitet în raportul său întocmit în urma vizitei din 2004 să fie implementate fără alte întârzieri. ...”
ÎN DREPT
42. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 3 al Convenţiei, că a fost torturat de poliţie. De asemenea, el s-a plâns de omisiunea autorităţilor naţionale de a investiga în mod corespunzător plângerile sale cu privire la maltratare. Articolul 3 al Convenţiei prevede următoarele:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
43. Reclamantul a susţinut că el nu a avut un recurs efectiv pentru a cere compensaţii pentru maltratarea la care a fost supus şi a pretins o violare a articolului 13, care prevede următoarele:
„Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale ... .”
44. Guvernul a susţinut că pretenţia formulată în temeiul articolului 3 al Convenţiei este inadmisibilă pe motiv de neepuizare a căilor de recurs interne. În special, acesta a declarat că reclamantul nu a contestat ordonanţa procurorului din 11 iunie 2008 la procurorul ierarhic superior, după cum prevede legea, ci a contestat-o la judecătorul de instrucţie. Reclamantul nu a fost de acord cu Guvernul.
45. Curtea notează că reclamantul a contestat ordonanţa din 11 iunie 2008 la Procuratura Generală şi că cea din urmă a examinat plângerea reclamantului în fond şi a respins-o ca nefondată, însă nu pe vreun motiv procedural. Prin urmare, obiecţia Guvernului urmează a fi respinsă.
46. Reclamantul s-a mai plâns că detenţia sa în perioada între 25 octombrie şi 9 decembrie 2005 a avut loc cu încălcarea articolului 5 § 1 al Convenţiei. De asemenea, el s-a plâns, în temeiul articolului 13 combinat cu articolul 5 al Convenţiei, că în Republica Moldova nu există recursuri efective pentru a contesta ilegalitatea detenţiei şi a asigura eliberarea sa. Curtea notează că această cerere a fost depusă la 11 februarie 2008, adică după expirarea termenului de şase luni de la eliberarea reclamantului din detenţie. Prin urmare, aceste pretenţii urmează a fi declarate inadmisibile în temeiul articolului 35 §§ 1 şi 4 al Convenţiei.
47. De asemenea, reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 3 al Convenţiei, că el nu a avut acces la avocatul său în cursul procedurii privind arestarea sa preventivă. Curtea consideră că această pretenţie urmează a fi examinată prin prisma articolului 5 § 4 al Convenţiei şi că aceasta este inadmisibilă din aceleaşi motive ca şi pretenţia formulată în temeiul articolului 5 § 1 al Convenţiei.
48. Curtea consideră că cererea, cu excepţia pretenţiilor la care s-a făcut referire în paragrafele 46 şi 47 de mai sus, ridică chestiuni de fapt şi de drept, care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi că niciun alt temei pentru declararea acesteia inadmisibilă nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară cererea parţial admisibilă. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul cererii.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 3 AL CONVENŢIEI
A. Argumentele părţilor
1. Cu privire la pretinsa maltratare
49. Reclamantul a susţinut că el a fost maltratat de către poliţie în timpul detenţiei sale şi că, în urma actelor de tortură, el este acum invalid. Referindu-se la declaraţiile câtorva codeţinuţi care l-au acuzat de simularea stării sale, reclamantul a declarat că aceştia erau informatori ai poliţiei.
50. Bazându-se pe declaraţiile colaboratorilor de poliţie acuzaţi de maltratarea reclamantului, declaraţiile gardienilor de la instituţia de detenţie în care a fost deţinut reclamantul, rapoartele medicale şi declaraţiile câtorva colegi de cameră ai reclamantului, Guvernul a declarat că reclamantul a căzut din patul său şi simula starea sa.
51. În ceea ce priveşte invaliditatea reclamantului, Guvernul a prezentat un document de o pagină de la autoritatea responsabilă de stabilirea invalidităţii, în care, la capitolul „cauza invalidităţii” erau scrise cuvintele „boala generală”. Guvernul a susţinut că nu exista o legătură cauzală între invaliditatea reclamantului şi pretinsa lui maltratare în perioada octombrie-noiembrie 2005.
2. Cu privire la pretinsa investigaţie inadecvată
52. Reclamantul a susţinut că, imediat după ce el s-a plâns de tortură, autorităţile nu l-au dus la un medic, pentru a documenta leziunile vizibile de pe corpul său înainte ca acestea să dispară. Mai mult, autorităţile au efectuat o examinare medicală superficială şi nu au efectuat o examinare medicală detaliată a organelor lui interne. Autorităţile nu au interogat toţi colegii lui de cameră, ci doar pe cei care, potrivit reclamantului, erau informatori ai poliţiei.
53. Guvernul a susţinut că autorităţile au luat toate măsurile necesare pentru a investiga eficient acuzaţiile reclamantului de maltratare. Procuratura a solicitat de mai multe ori asistenţa Ministerului Sănătăţii şi a obţinut rapoarte medicale cu privire la starea de sănătate a reclamantului. În cadrul investigaţiei au fost interogaţi colaboratorii de poliţie şi colegii de cameră ai reclamantului. Era adevărat că investigaţia a durat mai mult decât ar fi de dorit; totuşi, întârzierea se datora divergenţelor din documentele medicale şi refuzului reclamantului de a se prezenta la comisiile medicale create de Ministerul Sănătăţii.
B. Aprecierea Curţii
1. Cu privire la pretinsa maltratare
54. După cum a menţionat Curtea de multe ori, articolul 3 consfinţeşte una din valorile fundamentale ale unei societăţi democratice. Chiar şi în cele mai dificile circumstanţe, precum lupta împotriva terorismului şi a crimei organizate, Convenţia interzice, în termeni absoluţi, tortura şi tratamentele sau pedepsele inumane ori degradante. Spre deosebire de majoritatea normelor materiale ale Convenţiei şi ale Protocoalelor nr. 1 şi nr. 4, articolul 3 nu conţine prevederi care să permită excepţii, iar, conform articolului 15 § 2, nicio derogare de la prevederile sale nu este permisă, chiar dacă este cazul unui pericol public care ameninţă viaţa naţiunii (a se vedea Selmouni v. France [GC], nr. 25803/94, § 95, ECHR 1999-V şi Assenov and Others v. Bulgaria, hotărâre din 28 octombrie 1998, § 93, Reports of Judgments and Decisions 1998-VIII).
55. Atunci când unei persoane îi sunt cauzate leziuni corporale, în timp ce ea se află în detenţie sau sub un alt control al poliţiei, orice astfel de leziune va crea o prezumţie puternică, că acea persoană a fost supusă maltratării (a se vedea Bursuc v. Romania, nr. 42066/98, § 80, 12 octombrie 2004). Ţine de sarcina statului să dea o explicaţie plauzibilă despre circumstanţele în care au fost cauzate leziunile, neîndeplinirea căreia ridică o chestiune clară în temeiul articolului 3 al Convenţiei (a se vedea cauza Selmouni, citată mai sus, § 87).
56. În procesul de apreciere a probelor, Curtea aplică, în general, standardul de probaţiune „dincolo de un dubiu rezonabil” (a se vedea Ireland v. the United Kingdom, 18 ianuarie 1978, § 161, Seriies A nr. 25). Totuşi, astfel de probe pot fi deduse şi din coexistenţa unor concluzii suficient de întemeiate, clare şi concordate sau a unor prezumţii similare incontestabile ale faptelor. Atunci când evenimentele într-o cauză sunt în totalitate sau în mare parte cunoscute numai de autorităţi, ca în cazul persoanelor aflate în custodia autorităţilor, se vor crea prezumţii puternice ale faptelor în legătură cu leziunile corporale apărute în perioada detenţiei. Într-adevăr, sarcina probaţiunii aparţine autorităţilor, care trebuie să prezinte explicaţii satisfăcătoare şi convingătoare (a se vedea Salman v. Turkey [GC], nr. 21986/93, § 100, ECHR 2000-VII).
57. Revenind la circumstanţele acestei cauze, Curtea notează că este indisputabil faptul că, în perioada 25 octombrie şi 9 decembrie 2005, reclamantul s-a aflat în detenţie. De asemenea, nu se contestă faptul că, imediat după eliberarea sa, la 10 decembrie 2005, reclamantul a fost spitalizat şi că leziuni deosebit de grave au fost depistate pe corpul său, cum ar fi craniul fracturat, comoţie cerebrală, stare cranio-cerebrală post-traumatică şi trauma spatelui cu vătămarea coloanei vertebrale, care a cauzat o paralizie parţială (a se vedea paragraful 19 de mai sus). Aceste constatări au fost confirmate de către medici de la Centrul Memoria, care au mai constatat că reclamantul suferea de surditate post-traumatică (a se vedea paragraful 23 de mai sus). Guvernul nu a contestat constatările de mai sus. În continuare, Curtea notează că părţile sunt de acord că reclamantul nu suferea de nici una din stările descrise mai sus înainte de reţinerea sa la 25 octombrie 2005. În asemenea circumstanţe, Curtea consideră ca fiind stabilit faptul că toate leziunile de mai sus au fost cauzate reclamantului în timpul detenţiei sale.
58. Deoarece Guvernul nu a dat nicio explicaţie cu privire la originea leziunilor de mai sus şi având în vedere prezumţia puternică care apare în asemenea situaţii (a se vedea paragraful 55 de mai sus), Curtea conchide că Guvernul nu a convins-o că leziunile reclamantului au fost cauzate prin orice altceva decât prin maltratarea sa când se afla în custodia poliţiei.
59. În continuare, Curtea urmează să determine forma maltratării aplicate reclamantului. Pentru a determina dacă o anumită formă de maltratare poate fi calificată drept tortură, trebuie să se ia în consideraţie distincţia prevăzută în articolul 3 dintre acest termen şi cel de tratament inuman sau degradant. Aşa precum ea a constatat anterior, se pare că intenţia a fost ca Convenţia să stigmatizeze printr-o astfel de distincţie tratamentul inuman deliberat care cauzează suferinţe foarte grave şi crude (a se vedea Ireland v. the United Kingdom, citată mai sus, § 167). Faptul că durerea sau suferinţa au fost cauzate intenţionat pentru a obţine o recunoaştere a vinovăţiei este un factor care trebuie luat în consideraţie atunci când se decide dacă maltratarea a constituit tortură (a se vedea Aksoy v. Turkey, 18 decembrie 1996, § 64, Reports 1996‑VI, şi Salman, citată mai sus, § 114).
60. În această cauză, Curtea notează, în special, intensitatea maltratării cauzate reclamantului, în urma căreia el a suferit leziuni corporale foarte grave şi a devenit invalid. Curtea notează argumentul Guvernului potrivit căruia invaliditatea reclamantului nu era legată de leziunile cauzate în timpul detenţiei (a se vedea paragraful 51 de mai sus); totuşi, Curtea nu poate să accepte acest argument, deoarece celelalte pagini ale raportului pe care s-a bazat Guvernul se referă clar la faptul că maltratarea reclamantului de către poliţie în octombrie 2005 a reprezentat cauza invalidităţii sale (a se vedea paragraful 27 de mai sus).
61. În asemenea circumstanţe, Curtea consideră că violenţa aplicată reclamantului a fost de natură extremă şi capabilă să provoace durere puternică şi suferinţa crudă, care urmează a fi considerată drept acte de tortură, în sensul articolului 3 al Convenţiei.
62. În lumina celor de mai sus, Curtea conchide că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei.
2. Cu privire la pretinsa investigaţie inadecvată
63. Curtea reaminteşte că atunci când o persoană face afirmaţii credibile că a fost supusă unor tratamente contrare articolului 3 al Convenţiei de către poliţie sau alţi agenţi ai statului, prevederile acestui articol, citite în contextul obligaţiei generale a statului impuse de articolul 1 al Convenţiei de a „recunoaşte oricărei persoane aflată sub jurisdicţia sa drepturile şi libertăţile definite în Convenţie”, impun efectuarea unei investigaţii oficiale efective. La fel ca şi o investigaţie efectuată în virtutea articolului 2, o astfel de investigaţie ar trebui să permită identificarea şi pedepsirea persoanelor responsabile. Altfel, interzicerea generală prin lege a torturii, tratamentelor sau pedepselor inumane şi degradante, în pofida importanţei sale fundamentale, ar fi inefectivă în practică şi ar face posibil, în anumite cazuri, pentru agenţii statului, să comită abuzuri împotriva persoanelor aflate sub controlul lor, ei beneficiind, astfel, de o imunitate virtuală (a se vedea, printre altele, Labita v. Italy [GC], nr. 26772/95, § 131, ECHR 2000-IV). Pentru ca o investigaţie să fie efectivă, este necesar ca persoanele competente de a o efectua să fie independente de persoanele implicate în evenimentele supuse investigaţiei (a se vedea, de ex., Barbu Anghelescu v. Romania, nr. 46430/99, § 66 din 5 octombrie 2004). Aceasta înseamnă nu numai lipsa unei legături ierarhice sau instituţionale, dar şi o independenţă reală (a se vedea, spre exemplu, Ergi v. Turkey, hotărâre din 28 iulie 1998, §§ 83-84, Reports 1998-IV, unde procurorul care investiga decesul unei fete, în timpul unei confruntări, a dat dovadă de lipsă de independenţă prin faptul că s-a bazat, în cea mai mare parte, pe informaţiile oferite de jandarmii implicaţi în incident).
64. Investigarea acuzaţiilor serioase de maltratare trebuie să fie deplină. Aceasta înseamnă că autorităţile trebuie să depună întotdeauna eforturi serioase pentru a afla ce s-a întâmplat şi nu trebuie să se bazeze pe concluzii pripite sau nefondate pentru a înceta investigaţia sau să le pună la baza deciziilor lor (a se vedea hotărârea Assenov and Others v. Bulgaria, citată mai sus, § 103). Ele trebuie să întreprindă toţi paşii rezonabili şi disponibili lor pentru a asigura probe cu privire la incident, inclusiv, inter alia, declaraţii ale martorilor oculari şi probele medico-legale (a se vedea Tanrikulu v. Turkey [GC], nr. 23763/94, § 104 et seq., ECHR 1999-IV şi Gül v. Turkey, nr. 22676/93, § 89, 14 decembrie 2000). Orice carenţă în desfăşurarea investigaţiei care ar putea submina posibilitatea sa de a stabili cauza leziunilor corporale sau de a identifica persoanele responsabile riscă să nu corespundă acestui standard.
65. Curtea notează, în primul rând, că independenţa procuraturii în cadrul efectuării investigaţiei efectuate de ea era îndoielnică. Ea observă că Procuratura Generală şi-a exprimat o opinie clară asupra acestei chestiuni la începutul investigaţiilor şi a încercat să exercite presiuni asupra avocatului reclamantului şi asupra tuturor avocaţilor în general, pentru a-i descuraja să mai depună cereri la organizaţiile internaţionale specializate în protecţia drepturilor omului (a se vedea paragraful 24 de mai sus). Acest fapt a dus la constatarea violării articolului 34 al Convenţiei în cauza Colibaba v. Moldova (nr. 29089/06, § 67, 23 octombrie 2007).
66. În continuare, Curtea notează o serie de carenţe serioase la efectuarea investigaţiei de către autorităţile naţionale. Curtea se va limita la următoarele chestiuni, pe care ea le consideră de un interes deosebit. În primul rând, în ciuda plângerii reclamantului din 4 noiembrie 2005 cu privire la maltratarea sa, el a fost examinat de către un medic legist abia la 11 noiembrie 2005, adică peste mai mult de o săptămână după ultimele acte pretinse de maltratare. Medicul legist a conchis că, din cauza prezentării întârziate la examinarea medicală, era imposibil de a stabili cu precizie vechimea leziunilor corporale ale reclamantului. El a recomandat spitalizarea reclamantului pentru a stabili cauzele stării acestuia; totuşi, în ciuda acestei recomandări clare, reclamantul a continuat să fie deţinut şi a putut fi spitalizat abia la 9 decembrie 2005, după eliberarea sa. În raportul medical întocmit în urma spitalizării reclamantului a fost menţionat că pe corpul acestuia au fost constatate leziuni corporale foarte grave, inclusiv craniul fracturat şi o vătămare a coloanei vertebrale. Procuratura a considerat necesar de a ordona efectuarea unei examinări medicale suplimentare a reclamantului de către o comisie medicală, care urma a fi făcută în baza rapoartelor medicale existente. Procuratura a adresat patru întrebări comisiei medicale, însă niciuna din ele nu avea drept scop constatarea originii leziunilor reclamantului la cap şi la coloană vertebrală. Se pare că comisia medicală şi-a limitat concluziile sale la întrebările puse de procuratură şi nu s-a referit la concluziile anterioare în privinţa craniului fracturat şi a coloanei vertebrale vătămate ale reclamantului. Cu regret, aceasta nu a atras atenţia asupra concluziilor în privinţa fracturării craniului reclamantului, deoarece acesteia nu i-au fost prezentate imaginile radiografice originale. De asemenea, comisia a adăugat că simularea de către reclamant nu poate fi exclusă şi că doar o examinare psihiatrică ar putea exclude această posibilitate. O examinare psihiatrică nu a fost însă efectuată niciodată. În baza raportului comisiei medicale şi a declaraţiilor câtorva colegi de cameră ai reclamantului, la 18 ianuarie procuratura a respins plângerea reclamantului cu privire la maltratare. Procuratura nu a dat o apreciere concluziilor din raportul medical din 10 decembrie 2005, care a fost întocmit de către medicii care l-au examinat pe reclamant personal şi în baza documentaţiei medicale.
67. După câteva evenimente procedurale care au durat mai mult de doi ani şi după ce reclamantul a fost recunoscut invalid de gradul doi, procuratura a decis să obţină de la o comisie medicală un nou raport. De această dată, procuratura a adresat comisiei zece întrebări. Niciuna din ele însă nu avea drept scop aflarea originii fracturării craniului şi vătămării coloanei vertebrale a reclamantului constatate la eliberarea sa. La 6 iunie 2008, o comisie medicală a emis un raport în baza datelor din fişa medicală a reclamantului. Raportul nu conţinea vreo referire la rapoartele medicale din 10 decembrie 2005 şi 15 februarie 2006 şi s-a axat, mai cu seamă, pe concluziile din raportul din 11 noiembrie 2005 privind leziunile şi zgârieturile de pe genunchii şi mâinile reclamantului. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că aceasta a constatat că „pe corpul dlui Gurgurov nu au fost găsite simptome clinice clare ale traumei capului şi coloanei vertebrale”.
68. În ordonanţa sa finală cu privire la respingerea plângerii reclamantului de maltratare, procuratura a decis, în baza declaraţiilor câtorva colegi de cameră ai reclamantului şi ale colaboratorilor de poliţie, că reclamantul îşi simula starea. Procuratura a ales să ignore mărturiile potrivit cărora reclamantul nu îşi simula starea şi, cel mai important, a ignorat rapoartele medicale necontestate din 10 decembrie 2005 şi 15 februarie 2006 şi documentele medicale emise de Ministerul Protecţiei Sociale şi Familiei în privinţa invalidităţii reclamantului.
69. În afara faptelor prezentate mai sus, Curtea notează că, pe toată durata investigării, reclamantului nu i-a fost acordată posibilitatea de a identifica agresorii săi şi de a-i confrunta, aşa cum a solicitat el. Modul în care a fost efectuată urmărirea penală permite Curţii să ajungă la concluzia că procuratura nu a făcut niciun efort veritabil de a investiga cauza şi a stabili adevărul. Contrar acestui fapt, există indicii convingătoare că aceasta încerca să ascundă faptele şi să creeze impedimente de natură să facă imposibilă identificarea şi pedepsirea persoanelor responsabile.
70. În lumina deficienţelor serioase la care s-a făcut referire mai sus, Curtea consideră că autorităţile naţionale nu şi-au onorat obligaţia lor de a investiga plângerile reclamantului cu privire la maltratare. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei şi în această privinţă.
III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 13 AL CONVENŢIEI
71. Reclamantul a susţinut că, din cauza ineficienţei investigaţiei efectuate pe marginea plângerilor sale cu privire la maltratare, el nu a avut un recurs efectiv prin care să solicite compensaţii pentru maltratarea la care a fost supus.
72. Guvernul nu a fost de acord şi a declarat că reclamantul avea posibilitate să înainteze o acţiune civilă de recuperare a daunelor.
73. Curtea consideră, având în vedere caracterul inadecvat al investigaţiei în legătură cu plângerea penală a reclamantului împotriva poliţiştilor care l-au maltratat, o acţiune civilă bazată pe aceleaşi fapte şi acuzaţii nu ar fi avut vreo şansă de succes. Prin urmare, Curtea consideră că nu a fost demonstrat faptul că a existat un recurs efectiv în baza căruia reclamantul ar fi putut pretinde compensaţii pentru maltratarea cauzată de către poliţişti. Astfel, a avut loc o violare a articolului 13 combinat cu articolul 3 al Convenţiei.
IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
74. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
75. Reclamantul a pretins 113,000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral, care a constat din EUR 100,000 pentru încălcarea drepturilor sale garantate de articolul 3 al Convenţiei, EUR 7,000 pentru încălcarea drepturilor sale garantate de articolul 5, EUR 1,000 pentru încălcarea drepturilor sale garantate de articolul 6 şi EUR 5,000 pentru încălcarea drepturilor sale garantate de articolul 13 al Convenţiei. El a susţinut că, drept rezultat al maltratării de către poliţişti, a suferit dureri fizice foarte puternice. De asemenea, lui i-au fost cauzate suferinţe psihice şi emoţionale puternice ca rezultat al tratamentului la care el a fost supus şi a leziunilor cauzate.
76. Guvernul nu a fost de acord şi a susţinut că, în lumina jurisprudenţei Curţii în cauze similare, suma pretinsă era excesivă.
77. Având în vedere violările constatate mai sus şi gravitatea acestora, Curtea consideră că acordarea compensaţiei cu titlu de prejudiciu moral este justificată în această cauză. Făcând evaluarea sa în mod echitabil, şi luând în consideraţie invaliditatea permanentă cauzată reclamantului prin maltratare, Curtea îi acordă acestuia EUR 45,000[1].
B. Costuri şi cheltuieli
78. Reclamantul nu a formulat vreo pretenţie cu titlu de costuri şi cheltuieli.
C. Dobânda de întârziere
79. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară pretenţiile formulate în temeiul articolelor 5 şi 6 şi în temeiul articolului 13 combinat cu articolul 5 al Convenţiei inadmisibile, iar restul cererii admisibil;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei în ceea ce priveşte maltratarea reclamantului de către colaboratorii de poliţie;
3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei în ceea ce priveşte omisiunea de a efectua o investigaţie efectivă a plângerilor reclamantului cu privire la maltratarea în detenţie;
4. Hotărăşte că a existat o violare a articolului 13 al Convenţiei în ceea ce priveşte lipsa recursurilor efective pentru actele de maltratare pretinse;
5. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 45,000 (patruzeci şi cinci mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, care să fie convertiţi în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
6. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 16 iunie 2009, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Lawrence Early Nicolas Bratza
Grefier Preşedinte
[1] Rectificată la 17 iunie 2009, în conformitate cu punctul 5 (a) al dispozitivului.