Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
CAUZA LUNGU c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 3021/02)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
9 mai 2006
DEFINITIVĂ
09/08/2006
Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Lungu c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Sir Nicolas Bratza, Preşedinte,
Dl J. Casadevall,
Dl G. Bonello,
Dl M. Pellonpää,
Dl K. Traja,
Dl S. Pavlovschi,
Dl J. Šikuta, judecători,
şi dl M. O’Boyle, Grefier al Secţiunii,
Deliberând la 11 aprilie 2006 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea (nr. 3021/02) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”) de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Vasile Lungu („reclamantul”), la 27 noiembrie 2001.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dna S. Chitic, care a acţionat în numele organizaţiei non-guvernamentale „Juriştii pentru drepturile omului” cu sediul în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Pârlog.
3. Reclamantul a pretins că din cauza neexecutării hotărârii din 18 august 1997 a fost încălcat dreptul său la o instanţă, care să hotărască asupra drepturilor sale cu caracter civil, garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, şi dreptul său la protecţia proprietăţii, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii. La 8 octombrie 2003, o Cameră din cadrul acelei Secţiuni a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea sa.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamantul s-a născut în 1957 şi locuieşte în Cocieri. El este un fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne care s-a pensionat. În 1997, reclamantul, împreună cu alţi angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, au depus la Judecătoria sectorului Centru, municipiul Chişinău, o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne, solicitând plata compensaţiilor în schimbul ratei alimentare.
6. La 18 august 1997, Judecătoria sectorului Centru, municipiul Chişinău, i-a acordat reclamantului, împreună cu alţi co-reclamanţi, compensaţii în mărime de 1,407 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul a 307 euro (EUR) la acea dată). Această hotărâre nu a fost contestată şi a devenit irevocabilă.
7. Reclamantul a obţinut un titlu executoriu, care nu a fost executat de către executorul judecătoresc. La o dată nespecificată, reclamantul s-a plâns de neexecutarea hotărârii din 18 august 1997. Printr-o scrisoare nedatată, executorul judecătoresc superior de la Judecătoria sectorului Centru, municipiul Chişinău, a informat reclamantul că hotărârea din 18 august 1997 nu putea fi executată din cauza lipsei de fonduri în contul bancar al Ministerului Afacerilor Interne.
8. Hotărârea a fost executată la 18 decembrie 2003.
9. Prevederile relevante ale dreptului şi practicii interne au fost expuse în hotărârea Curţii în cauza Prodan v. Moldova (nr. 49806/99, § 31, ECHR 2004-III (extrase)).
ÎN DREPT
I. ADMISIBILITATEA CERERII
Obiecţia preliminară a Guvernului
10. Guvernul a declarat că, din 18 decembrie 2003, când plata sumelor acordate a fost efectuată, reclamantul nu mai putea pretinde că este victimă a încălcării drepturilor lui garantate de Convenţie.
11. Curtea reaminteşte că ea a respins deja o obiecţie similară a Guvernului pârât pe motivul că „plata, care a fost efectuată doar după ce această cerere a fost comunicată Guvernului, nu a fost urmată de nicio recunoaştere a pretinselor violări” (Prodan v. Moldova, citată mai sus, § 48). Curtea nu vede vreun motiv care i-ar permite să ajungă la o altă concluzie în această cauză.
12. În aceste circumstanţe, Curtea consideră că reclamantul poate pretinde că este victima violării articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie în perioada 18 august 1997 - 18 decembrie 2003.
13. Curtea consideră că pretenţiile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 şi articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie ridică întrebări de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului, şi că niciun alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii.
14. Reclamantul pretinde că neexecutarea hotărârii pronunţate în favoarea sa a constituit o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
15. Chestiunile invocate prin prisma acestor articole sunt identice cu cele care au fost constatate ca fiind contrare acestor articole în hotărârile Prodan v. Moldova (citată mai sus, §§ 56 şi 62) şi Sîrbu and Others v. Moldova (nr. 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 şi 73973/01, § 40, 15 iunie 2004).
16. Prin urmare, Curtea constată, din motivele expuse în acele hotărâri, că neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 18 august 1997 a constituit o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
17. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.
A. Prejudiciul material
18. Reclamantul a solicitat MDL 1,519 (EUR 98) cu titlu de prejudiciu material suferit ca rezultat al neexecutării de către autorităţi a hotărârii până la 18 decembrie 2003. El a susţinut că dacă ar fi depus suma de bani care i-a fost acordată la o bancă comercială din Republica Moldova, ar fi obţinut dobânda în mărimea indicată mai sus.
19. Guvernul a considerat suma pretinsă excesivă, cel puţin luând în consideraţie realităţile economice din Republica Moldova. El a lăsat aprecierea prejudiciului material la discreţia Curţii.
20. Curtea consideră că reclamantul trebuia să fi suferit un prejudiciu material ca rezultat al neexecutării hotărârii din 18 august 1997 până la 18 decembrie 2003. Ea acordă reclamantului întreaga sumă pretinsă de el cu acest titlu, plus orice taxă care poate fi percepută.
21. Reclamantul a mai solicitat EUR 100,000 cu titlu de prejudiciu moral suferit ca rezultat al neexecutării de către autorităţi a hotărârii judecătoreşti.
22. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă de către reclamant, susţinând că, în lumina jurisprudenţei Curţii, ea este excesivă. El a declarat că, în unele cauze, o simplă constatare a violării a fost considerată ca o satisfacţie echitabilă suficientă. Guvernul a citat în continuare cauza Burdov v. Russia (nr. 59498/00, ECHR 2002-III), în care reclamantului i s-au acordat EUR 3,000 cu titlu de prejudiciu moral.
23. Atunci când acordă o sumă de bani cu titlu de prejudiciu moral, Curtea ia în consideraţie asemenea factori precum vârsta reclamantului, venitul său personal, perioada pe parcursul căreia hotărârea nu a fost executată şi alte aspecte relevante.
24. Curtea consideră că reclamantului trebuia să-i fi fost cauzat un anumit stres şi frustrare ca rezultat al neexecutării hotărârii, în special având în vedere o perioadă destul de lungă de timp în care hotărârea nu a fost executată. Luând în consideraţie cauza Sîrbu and Others v. Moldova (citată mai sus, § 40), cauză care este în principiu identică cu această cerere, Curtea acordă reclamantului EUR 1,000 cu acest titlu, plus orice taxă care poate fi percepută.
25. Reclamantul a mai solicitat EUR 1,000 cu titlu de cheltuieli de reprezentare şi EUR 50 cu titlu de cheltuieli de secretariat.
26. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă, declarând că reclamantul nu a dovedit pretinsele cheltuieli de reprezentare şi, în special, că nu a prezentat Curţii copia contractului său cu avocatul care l-a reprezentat.
Guvernul s-a referit la onorariile oficiale plătite de către stat avocaţilor pro bono. Guvernul, de asemenea, a contestat numărul de ore prestate de reprezentantul reclamantului lucrând asupra cauzei, în general, şi cercetând jurisprudenţa Curţii, în special, argumentând că o persoană licenţiată în drept la Universitatea de Stat din Moldova nu are nevoie să studieze jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, întrucât se prezumă că ea a studiat această jurisprudenţă în anii doi şi patru de facultate.
În cele din urmă, Guvernul a subliniat că reprezentantul reclamantului era membru al unei organizaţii non-profit şi, astfel, nu trebuia să primească niciun onorariu.
27. Curtea reaminteşte că pentru ca costurile şi cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41, trebuie stabilit faptul dacă ele au fost realmente angajate, necesare şi rezonabile ca mărime (a se vedea, spre exemplu, Croitoru v. Moldova, nr. 18882/02, § 35, 20 iulie 2004).
28. În conformitate cu articolul 60 § 2 al Regulamentului Curţii, trebuie prezentată o listă detaliată a tuturor pretenţiilor, în lipsa căreia Camera poate respinge pretenţiile în totalitate sau în parte.
29. Curtea notează că cele trei copii ale contractului semnat dintre reclamant şi avocatul acestuia au fost de fapt primite de grefa Curţii la 5 aprilie 2004, iar o copie a acestuia a fost expediată Guvernului reclamat.
30. În această cauză, luând în consideraţie lista detaliată a costurilor prezentată de către reclamant în scrisoarea din 6 mai 2004, criteriile de mai sus şi faptul că este o cauză repetitivă şi că reprezentantul a prezentat deja cu numeroase ocazii argumente similare în alte cauze similare, Curtea acordă reclamantului suma de EUR 300 cu titlu de costuri şi cheltuieli juridice, plus orice taxă care poate fi percepută.
D. Dobânda de întârziere
31. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;
3. Hotărăşte că a existat o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie;
4. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 98 (nouăzeci şi opt euro) cu titlu de prejudiciu material, EUR 1,000 (o mie euro) cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 300 (trei sute euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, care vor fi convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 9 mai 2006, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Michael O’Boyle Nicolas Bratza
Grefier Preşedinte