Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A PATRA
CAUZA ERMICEV c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 42288/02)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
8 august 2006
DEFINITIVĂ
08/11/2006
Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Ermicev c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei camere compuse din:
Sir Nicolas Bratza, Preşedinte,
Dl J. Casadevall,
Dl G. Bonello,
Dl M. Pellonpää,
Dl K. Traja,
Dl S. Pavlovschi,
Dl J. Šikuta, judecători,
şi dl T. L. Early, Grefier al Secţiunii,
Deliberând la 4 iulie 2006 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea (nr. 42288/02) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Alexandru Ermicev („reclamantul”), la 11 noiembrie 2002.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl A. Gavriliţa, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Pârlog.
3. Reclamantul a pretins, în special, că dreptul său la un proces echitabil şi dreptul la respectul bunurilor sale au fost încălcate ca urmare a casării unei hotărârii judecătoreşti irevocabile pronunţată în favoarea sa.
4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii (articolul 52 § 1 al Regulamentului Curţii).
5. La 18 mai 2004, o Cameră din cadrul acelei Secţiuni a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu articolul 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis să examineze fondul cererii concomitent cu admisibilitatea ei.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
6. Reclamantul s-a născut în 1960 şi locuieşte în Chişinău.
7. În anul 2000, reclamantul i-a împrumutat lui A. suma de 10,000 dolari SUA (USD). Atunci când A. a putut să-i restituie doar USD 2,500, ei au convenit, împreună cu T. (soţia lui A. la acea dată) ca apartamentul lor să fie vândut reclamantului în scopul garantării rambursării, în rate, a datoriei rămase. Acordul (semnat la 10 noiembrie 2000) prevedea că, odată ce ratele vor fi achitate, reclamantul va vinde apartamentul înapoi lui T..
8. În conformitate cu acel acord, la 11 decembrie 2000, reclamantul a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a apartamentului de la T.. Contractul conţinea adresa şi suprafaţa apartamentului şi confirma că, înaintea încheierii contractului, reclamantul achitase suma integrală convenită de comun acord între părţi, şi anume suma de 96,720 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul la USD 7,818 la acea dată).
9. Conform contractului, fostul proprietar (T.) trebuia să elibereze apartamentul până la 1 aprilie 2001. Ca rezultat al neachitării de către A. a niciunei rate, reclamantul a solicitat familiei să elibereze apartamentul. Ei au refuzat şi reclamantul a înaintat o acţiune judiciară în care a cerut evacuarea lor. La rândul său, T. a înaintat o cerere reconvenţională, solicitând declararea nulă a contractului de vânzare-cumpărare, pe motiv că în realitate intenţia ei a fost doar să garanteze, prin încheierea contractului, rambursarea datoriei soţului ei către reclamant.
10. La 11 iunie 2001, Judecătoria sectorului Centru a hotărât în favoarea reclamantului şi a respins cererea reconvenţională a lui T.. La 17 octombrie 2001, Tribunalul Chişinău a menţinut hotărârea Judecătoriei sectorului Centru. La 7 februarie 2002, Curtea de Apel, de asemenea, a menţinut această hotărâre. Această hotărâre a devenit irevocabilă şi executorie.
11. T. s-a adresat mai multor autorităţi de stat (Preşedintelui, Guvernului, Parlamentului, etc.) cerând ajutorul lor în redeschiderea procedurilor. La 22 aprilie 2002, dl V. Mişin, Vice-preşedintele Parlamentului, s-a adresat Procurorului General, solicitând iniţierea reexaminării cauzei la Curtea Supremă de Justiţie. Scrisoarea a fost anexată la dosarul cauzei.
12. La 5 mai 2002, Procurorul General a înaintat un recurs în anulare prin care a solicitat casarea tuturor hotărârilor menţionate mai sus şi redeschiderea procedurilor. La 10 iulie 2002, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare al Procurorului General şi a dispus rejudecarea în întregime a cauzei de către prima instanţă. Instanţa a constatat că instanţele judecătoreşti ierarhic inferioare nu au acordat atenţie suficientă faptului că reclamantul împrumutase soţului lui T. USD 10,000 şi că T. încheiase contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului cu intenţia clară de a garanta rambursarea banilor, şi nu de a-l vinde. În opinia Curţii Supreme de Justiţie, „totalitatea circumstanţelor menţionate pune la îndoială temeinicia, legalitatea şi echitatea hotărârilor adoptate în cauza dată”.
13. La 4 decembrie 2002, Judecătoria sectorului Centru a pronunţat o hotărâre în favoarea lui T. şi a declarat contractul de vânzare-cumpărare nul şi fără efecte, respingând cererea reclamantului de evacuare. Această hotărâre a fost menţinută la 12 februarie 2003 de către Tribunalul Chişinău şi la 8 mai 2003 de către Curtea de Apel.
14. Dreptul intern relevant a fost expus în hotărârea Curţii în cauza Roşca v. Moldova (nr. 6267/02, 22 martie 2005, §§ 16-17).
ÎN DREPT
I. ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR
15. Reclamantul a pretins că casarea hotărârii irevocabile din 7 februarie 2002 a încălcat drepturile sale prevăzute în articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
16. Curtea consideră că pretenţiile reclamantului formulate în temeiul acestor două articole ridică chestiuni de drept care sunt suficient de serioase, încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului. Niciun alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 5 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii.
17. Reclamantul a pretins că, prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 10 iulie 2002, prin care a fost casată o hotărâre irevocabilă pronunţată în favoarea sa, a fost violat articolul 6 § 1 al Convenţiei.
Partea relevantă a articolului 6 § 1 este următoarea:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public ... a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ...”
18. În continuare, reclamantul a pretins că decizia Curţii Supreme de Justiţie din 10 iulie 2002 a avut ca consecinţă încălcarea dreptului său la protecţia proprietăţii, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, care prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
19. Guvernul a respins pretenţiile reclamantului şi a susţinut că, după redeschiderea procedurilor, părţile au beneficiat de aceleaşi drepturi procedurale şi că această redeschidere a fost justificată.
20. Curtea a constatat violări ale articolului 6 § 1 al Convenţiei şi articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie în numeroase cauze ce au vizat chestiuni similare cu cele din această cauză (a se vedea, printre altele, Brumărescu v. România [GC], nr. 28342/95, §§ 61 şi 74, ECHR 1999‑VII şi Roşca v. Moldova, nr. 6267/02, 22 martie 2005, §§ 29 şi 32).
21. În urma examinării materialelor care i-au fost prezentate, Curtea notează că Guvernul nu a invocat niciun fapt sau argument capabil să o convingă să ajungă la o concluzie diferită în această cauză.
22. Luând în consideraţie jurisprudenţa sa cu privire la această chestiune, Curtea constată că, prin casarea hotărârii judecătoreşti irevocabile pronunţată în favoarea reclamantului, Curtea Supremă de Justiţie i-a încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil, garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, şi dreptul la protecţia proprietăţii, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
23. Prin urmare, a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
24. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.
A. Prejudiciul material
25. Reclamantul a pretins USD 38,943 cu titlu de prejudiciu material suferit ca rezultat al casării deciziei irevocabile a Curţii de Apel din 7 februarie 2002, din care suma de USD 34,147 reprezenta valoarea apartamentului la care a avut dreptul în baza acelei hotărâri, USD 4,680 reprezenta suma pe care el ar fi putut să o obţină în urma închirierii apartamentului şi USD 731 constituia dobânda ratată la ultima sumă, calculată în baza ratei medii a dobânzii pe parcursul perioadei în cauză.
26. Reclamantul a mai susţinut că, având în vedere faptul că el mai avea un alt apartament în Chişinău în care locuia, el ar fi putut închiria apartamentul litigios dacă hotărârea judecătorească irevocabilă ar fi fost executată la timp, şi anume la 11 iunie 2001, şi nu ar fi fost casată de către Curtea Supremă de Justiţie la 10 iulie 2002. Pentru a-şi susţine afirmaţiile, reclamantul a prezentat copia de pe cartea sa de imobil, care confirma faptul că el locuia într-un alt apartament din Chişinău. De asemenea, el a prezentat două evaluări efectuate de către unul din principalii agenţi imobiliari, prima evaluare datând din 4 octombrie 2005, conform căreia preţul de piaţă al apartamentului era USD 34,147 şi, luând în consideraţie suprafaţa, amplasarea apartamentului şi faptul că el nu fusese modernizat, chiria lunară a acestuia ar fi fost de USD 60 în 2001, USD 80 în 2002, 100 USD în 2003, 120 USD în 2004 şi 150 USD în 2005.
27. Reclamantul a pretins că preţul plătit lui T. conform contractului din decembrie 2000 era preţul real al apartamentului. Drept dovadă a acestui fapt el a prezentat un certificat eliberat la 27 noiembrie 2000 de către organul cadastral, în care preţul apartamentului în cauză era estimat la MDL 21,708 (echivalentul a USD 1,763 la acea dată). El a susţinut că preţurile la apartamente în Chişinău au crescut considerabil, fapt dovedit de cea de a doua evaluare a apartamentului, efectuată de către un agent imobiliar la 3 aprilie 2006, conform căreia valoarea de piaţă a apartamentului se ridicase în acea perioadă deja la MDL 500,000 (aproximativ USD 39,703). Mai mult, pretenţia sa nu viza pierderea unei sume de bani, ci casarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care reclamantul a fost declarat proprietarul apartamentului.
28. Guvernul nu a contestat caracterul rezonabil al preţului iniţial plătit pentru procurarea apartamentului, nici valoarea de piaţă a acestuia confirmată prin evaluarea efectuată în 2005, şi nici estimările mărimii chiriei efectuate de agentul imobiliar. El a susţinut că reclamantul nu putea cere despăgubiri pentru faptul că a fost privat de posibilitatea de a închiria apartamentul, deoarece, conform deciziei irevocabile a Curţii de Apel din 8 mai 2003, el nu era proprietarul acestuia. De asemenea, era important de remarcat că mărimea chiriei nu era stabilă şi putea varia de la o lună la alta. În final, reclamantul nu a prezentat niciun document ce ar confirma suprafaţa exactă a apartamentului.
29. Curtea notează că, în conformitate cu hotărârea internă irevocabilă, reclamantul a fost recunoscut proprietar al unui apartament cu două odăi. Ca rezultat al casării acestei hotărâri, el a pierdut proprietatea asupra acestui apartament. Curtea consideră că reclamantului trebuie să i se acorde valoarea de piaţă a apartamentului. Reclamantul a prezentat o evaluare a apartamentului, pe care Guvernul nu a contestat-o. În consecinţă, Guvernul trebuie să-i plătească reclamantului suma de EUR 29,000.
30. Curtea consideră că reclamantul ar fi trebuit să sufere un prejudiciu material ca urmare a imposibilităţii de a închiria apartamentul. Este de remarcat faptul că reclamantul dispunea deja de o locuinţă şi, astfel, este rezonabil a presupune că el ar fi încercat să închirieze apartamentul respectiv. Curtea nu este de acord cu argumentul Guvernului conform căruia nu există dovezi care ar confirma suprafaţa apartamentului reclamantului. Aceasta este menţionată clar în contractul de vânzare-cumpărare din 2000 şi în evaluarea efectuată de către agentul imobiliar.
32. Luând în consideraţie metodologia folosită în cauzele Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, §§ 70-76, ECHR 2004-II (extrase) şi Popov v. Moldova (nr. 2), nr. 19960/04, §§ 64-69, 6 decembrie 2005, şi circumstanţele de mai sus, Curtea, hotărând în mod echitabil, acordă reclamantului suma de EUR 2,465 pentru chiria ratată.
33. Reclamantul a pretins USD 10,000 cu titlu de prejudiciu moral suferit ca rezultat al casării hotărârii judecătoreşti irevocabile pronunţată în favoarea sa. Reclamantul a susţinut că casarea hotărârii irevocabile i-a cauzat suferinţă, stres şi nelinişte timp de cinci ani.
34. Guvernul a contestat suma pretinsă de către reclamant, susţinând că acesta nu a adus dovezi suficiente pentru a-şi susţine pretenţiile şi că nu exista o legătură cauzală între violările pretinse şi prejudiciul moral solicitat.
35. Curtea consideră că reclamantul trebuia să fi suferit un anumit stres şi frustrare ca rezultat al casării hotărârii judecătoreşti irevocabile din 7 februarie 2002 şi a imposibilităţii de a se folosi de apartamentul său timp de mai mult de patru ani. Ea acordă reclamantului EUR 2,000 cu titlu de compensaţii pentru prejudiciul moral.
36. De asemenea, reclamantul a pretins EUR 1,406 cu titlu de costuri şi cheltuieli suportate în faţa Curţii, din care EUR 1,380 o constituiau onorariile de reprezentare, iar restul sumei - cheltuielile de evaluare a apartamentului.
37. În susţinerea pretenţiilor sale cu privire la onorariile de reprezentare, reclamantul a expediat Curţii copia contractului semnat cu avocatul său la 1 iunie 2003, în conformitate cu care onorariul perceput pe oră era de EUR 60. Conform unei anexe la contract, semnată la 4 octombrie 2005, avocatul a lucrat asupra cauzei douăzeci şi trei de ore şi, astfel, suma datorată a fost de EUR 1,380. În ceea ce priveşte cheltuielile de evaluare a apartamentului, reclamantul a prezentat Curţii o copie a chitanţei respective.
38. Guvernul nu a fost de acord cu sumele pretinse. Potrivit Guvernului, suma pretinsă de reclamant pentru reprezentare a fost prea mare în raport cu salariul mediu lunar în Republica Moldova şi taxele oficiale plătite de stat avocaţilor din oficiu. Făcând o evaluare în baza regulilor aplicabile în Republica Moldova la reprezentarea din oficiu, Guvernul a susţinut că reclamantul nu poate pretinde decât EUR 23 pentru onorarii de reprezentare.
39. Curtea reaminteşte că pentru ca costurile şi cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41, trebuie stabilit faptul dacă ele au fost realmente angajate, necesare şi rezonabile ca mărime (a se vedea, spre exemplu, Amihalachioaie v. Moldova, nr. 60115/00, § 47, ECHR 2004-III).
40. Curtea notează că reprezentantul reclamantului nu a prezentat observaţii cu privire la admisibilitatea şi fondul cererii, dar numai pretenţiile de satisfacţie echitabilă. În consecinţă, ea decide să aloce reclamantului EUR 300 cu titlu de costuri de reprezentare.
C. Dobânda de întârziere
41. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
1. Declară admisibilă pretenţia cu privire la articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie;
2. Hotărăşte că a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;
3. Hotărăşte că a existat o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie;
4. Hotărăşte că statul pârât trebuie să plătească reclamantului în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine irevocabilă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume care urmează să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:
(a) EUR 29,000 (douăzeci şi nouă mii euro), ce reprezintă valoarea de piaţă a apartamentului;
(b) EUR 2,465 (două mii patru sute şaizeci şi cinci euro) cu titlu de prejudiciu material;
(c) EUR 2,000 (două mii euro) cu titlu de prejudiciu moral;
(d) EUR 300 (trei sute euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli;
(e) orice taxă care poate fi percepută la sumele de mai sus;
(f) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 8 august 2006, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
T.L. Early Nicolas Bratza
Grefier Preşedinte