Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A PATRA
CAUZA BRAGA c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 74154/01)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
14 noiembrie 2006
DEFINITIVĂ
14/02/2007
Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Braga c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Sir Nicolas Bratza, Preşedinte,
Dl J. Casadevall,
Dl G. Bonello,
Dl M. Pellonpää,
Dl K. Traja,
Dl S. Pavlovschi,
Dl J. Šikuta, judecători,
şi dna F. Elens-Passos, Grefier Adjunct al Secţiunii,
Deliberând la 24 octombrie 2006 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea (nr. 74154/01) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Dumitru Braga („reclamantul”), la 2 august 2001.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl V. Nagacevschi, care a acţionat în numele organizaţiei non-guvernamentale „Juriştii pentru drepturile omului” cu sediul în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Pârlog.
3. Reclamantul a pretins, în special, că dreptul său la un proces echitabil şi dreptul său la protecţia proprietăţii au fost încălcate ca urmare a casării unei hotărâri judecătoreşti irevocabile favorabilă lui din 21 noiembrie 2000 şi executării întârziate a hotărârii judecătoreşti din 21 februarie 2001.
4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii (articolul 52 § 1 al Regulamentului Curţii).
5. La 17 martie 2005, o Cameră din cadrul acelei Secţiuni a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu articolul 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis să examineze fondul cererii concomitent cu admisibilitatea ei.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
6. Faptele cauzei, după cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
7. La 25 februarie 1999, reclamantul a fost achitat în cadrul unui proces penal. El a iniţiat proceduri judiciare împotriva Ministerului Finanţelor, solicitând repararea prejudiciului cauzat printr-o urmărire penală ilegală.
8. La 5 mai 2000, Judecătoria sectorului Căuşeni a decis în favoarea reclamantului şi i-a acordat 951 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul a 84 euro (EUR) la acea dată) pentru compensarea prejudiciului material cauzat. Pretenţia privind compensarea prejudiciului moral a fost respinsă.
9. La 6 iulie 2000, Tribunalul Chişinău a acordat reclamantului compensaţii morale în mărime de MDL 40,000 şi a menţinut hotărârea judecătoriei de sector în partea prejudiciului material.
10. La 21 noiembrie 2000, Curtea de Apel a redus mărimea compensaţiei morale până la MDL 20,000 (echivalentul a EUR 1,917 la acea dată) şi a menţinut restul deciziei. Această decizie era irevocabilă şi executorie.
11. La 18 ianuarie 2001, Procurorul General, în cadrul unei proceduri extraordinare, a depus recurs în anulare la toate hotărârile judecătoreşti anterioare, solicitând reducerea mărimii compensaţiei acordate cu titlu de prejudiciu moral.
12. La 21 februarie 2001, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare al Procurorului General şi a casat toate hotărârile anterioare. Ea a pronunţat o nouă decizie prin care a redus la MDL 2,000 mărimea compensaţiei acordate cu titlu de prejudiciu moral.
13. Această decizie este irevocabilă şi executorie. Ea a fost executată în august 2002 (reclamantul a primit echivalentul a EUR 84 cu titlu de prejudiciu material şi EUR 150 cu titlu de prejudiciu moral).
14. Reclamantul a declarat că, prin hotărârea Guvernului nr. 59 din 19 ianuarie 1998 (a se vedea paragraful 15 de mai jos), se interzicea executarea forţată a hotărârilor pronunţate împotriva proprietăţii statului, cu excepţia cazului în care Ministerul Finanţelor îşi exprima acordul în acest sens. Guvernul nu a comentat această declaraţie.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
15. Dreptul intern relevant a fost expus în hotărârea Curţii în cauza Roşca v. Moldova (nr. 6267/02, 22 martie 2005, §§ 16-17).
Suplimentar, prevederile relevante ale hotărârii Guvernului nr. 59 din 19 ianuarie 1998 sunt următoarele:
„2. ... dezafectarea incontestabilă a resurselor financiare ale statului din conturile bancare ale Trezoreriei de Stat nu se admite. Titlurile executorii şi alte documente ce ţin de dezafectarea incontestabilă a resurselor financiare ale statului în scopul stingerii datoriilor creditoare înregistrate de instituţiile bugetare finanţate din bugetul de stat se vor transmite spre executare Trezoreriei Centrale a Ministerului Finanţelor”.
ÎN DREPT
16. Reclamantul a pretins că casarea deciziei irevocabile din 21 noiembrie 2000 a constituit o încălcare a dreptului său la „egalitatea armelor”, în sensul articolului 6 § 1 al Convenţiei. El a declarat mai târziu că pretenţia sa iniţială era parte a unei probleme mai generale de „securitate a raporturilor juridice” similară celei din cauza Roşca v. Moldova, citată mai sus, şi a notat că Guvernul nu a comentat această chestiune, în ciuda faptului că era la curent cu această cauză. În continuare, reclamantul a pretins că, prin executarea întârziată a hotărârii judecătoreşti din 21 februarie 2001, a fost încălcat dreptul său la judecarea cauzei sale „într-un termen rezonabil”, în sensul articolului 6 § 1.
Partea relevantă a articolului 6 § 1 prevede următoarele:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ... .”
I. ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR
17. Curtea consideră că pretenţiile reclamantului formulate în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei ridică chestiuni de drept care sunt suficient de serioase, încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului. Niciun alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 5 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii.
A. Dreptul la un proces echitabil
18. Reclamantul a pretins că decizia Curţii Supreme de Justiţie din 21 februarie 2001, prin care a fost casată o decizie irevocabilă în favoarea sa, a violat articolul 6 § 1 al Convenţiei.
19. Guvernul a respins pretenţia reclamantului şi a susţinut că, după redeschiderea procedurilor, părţile au beneficiat de aceleaşi drepturi procedurale şi că această redeschidere a fost justificată.
20. Curtea reiterează competenţa sa „de a revizui circumstanţele pretinse de reclamant în lumina tuturor prevederilor Convenţiei. În îndeplinirea acestei sarcini, Curtea poate să dea faptelor cauzei, în baza probelor prezentate ei, o apreciere legală diferită de cea dată de reclamant sau, în caz de necesitate, să interpreteze faptele într-o manieră diferită. Mai mult, ea trebuie să ia în consideraţie nu doar cererea iniţială, dar, de asemenea, şi documentele suplimentare care au drept scop completarea cererii prin eliminarea omisiunilor sau neclarităţilor iniţiale” (Poltorachenko v. Ukraine, nr. 77317/01, § 25, 18 ianuarie 2005). Prin urmare, Curtea va examina pretenţia reclamantului ca o chestiune de „securitate a raporturilor juridice” prin prisma articolului 6 § 1 al Convenţiei.
21. Curtea a constatat violarea articolului 6 § 1 al Convenţiei în numeroase cauze care vizau chestiuni similare celor din această cauză (a se vedea, printre altele, Brumărescu v. Romania [GC], nr. 28342/95, §§ 61 şi 74, ECHR 1999‑VII, şi Roşca v. Moldova, nr. 6267/02, 22 martie 2005, §§ 29 şi 32).
22. În urma examinării materialelor care i-au fost prezentate, Curtea notează că Guvernul nu a invocat niciun fapt sau argument capabil să o convingă să ajungă la o concluzie diferită în această cauză.
23. În lumina jurisprudenţei sale cu privire la această chestiune, Curtea constată că casarea deciziei irevocabile în favoarea reclamantului din 21 noiembrie 2000 a încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei.
B. Dreptul la judecarea cauzei „într-un termen rezonabil”
24. Reclamantul, de asemenea, se plânge de încălcarea dreptului său la judecarea cauzei „într-un termen rezonabil”, după cum acesta este garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei. El notează că ultima decizie în cauza sa, care a fost adoptată la 21 februarie 2001, a fost executată abia peste un an şi jumătate.
25. Guvernul a considerat că decizia a fost executată într-un termen rezonabil şi că autoritatea responsabilă de executare a luat toate măsurile necesare pentru a asigura executarea deciziei. Executarea întârziată a deciziei a fost rezultatul nealocării din bugetul de stat pentru anii 2000-2002 a sumelor pentru executarea hotărârilor judecătoreşti.
26. Curtea reaminteşte constatarea sa privind violarea articolului 6 § 1 al Convenţiei prin casarea deciziei irevocabile în favoarea reclamantului. Ea nu consideră necesar de a examina separat pretenţia privind executarea întârziată a hotărârii care a rezultat din această casare.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
33. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.
A. Prejudiciul material
28. Reclamantul a solicitat EUR 3,028 cu titlu de prejudiciu material suferit ca urmare a casării deciziei din 21 noiembrie 2000 şi executării întârziate a deciziei din 21 februarie 2001.
29. Guvernul a considerat suma pretinsă excesivă şi a solicitat Curţii să respingă pretenţia reclamantului.
30. Curtea notează că reclamantul nu a pretins încălcarea drepturilor sale garantate de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie şi că ea a constatat violarea articolului 6 § 1 al Convenţiei. Prin urmare, ea acordă reclamantului EUR 1,767, ceea ce reprezintă suma (EUR 2,001) de care reclamantul a fost privat în urma casării deciziei irevocabile în favoarea sa, din care a fost dedusă suma de EUR 234 pe care el o primise deja.
31. Reclamantul a mai solicitat EUR 5,000 pentru casarea şi executarea întârziată menţionate mai sus.
32. Guvernul a considerat sumele pretinse excesive, declarând că reclamantul nu a prezentat probele pentru a susţine această pretenţie.
33. Curtea consideră că reclamantul trebuia să fi suferit un anumit stres şi frustrare ca urmare a casării unei decizii irevocabile în favoarea sa, având în vedere, de asemenea, faptul că suma acordată avea drept scop compensarea reclamantului pentru acţiunile ilegale ale organelor de stat. Curtea acordă reclamantului EUR 2,000 cu titlu de prejudiciu moral.
34. Reclamantul a pretins suma de EUR 1,200 cu titlu de costuri de reprezentare. Guvernul a declarat că suma pretinsă era prea mare.
35. Curtea reaminteşte că pentru ca costurile şi cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41, trebuie stabilit faptul dacă ele au fost realmente angajate, necesare şi rezonabile ca mărime (Roşca v. Moldova, nr. 6267/02, § 45, 22 martie 2005).
36. Luând în consideraţie materialele cauzei şi jurisprudenţa sa cu privire la această chestiune, Curtea acordă reclamantului EUR 600 cu titlu de costuri şi cheltuieli.
D. Dobânda de întârziere
37. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei în ceea ce priveşte casarea deciziei irevocabile din 21 noiembrie 2000;
3. Hotărăşte că nu este necesar de a examina separat pretenţia formulată în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei privind executarea întârziată a deciziei din 21 februarie 2001;
4. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume care vor fi convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:
(i) EUR 1,767 (o mie şapte sute şaizeci şi şapte euro) cu titlu de prejudiciu material;
(ii) EUR 2,000 (două mii euro) cu titlu de prejudiciu moral;
(iii) EUR 600 (şase sute euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli; şi
(iv) orice taxă care poate fi percepută la sumele menţionate mai sus;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 14 noiembrie 2006, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Françoise Elens-Passos Nicolas Bratza
Grefier adjunct Preşedinte